”Istoria sângeroasă” a presupusei alianțe de apărare 

Un articol de Thomas Röper (Germania) 

Anul acesta se împlinesc 75 de ani de la înființarea NATO. Șeful Consiliului de Securitate al Rusiei, Nikolai Patrușev, a acordat un interviu presei de la Moscova în care explică fără menajamente viziunea rusă asupra NATO. Îl puteți citi mai jos.
……………..

Rep: Nikolai Platonovici, șefii statelor membre NATO intenționează să sărbătorească aniversarea în luna iulie, în timpul summitului alianței de la Washington. Dar mulți din restul lumii nu vor sărbători, deoarece, în ochii lor, această organizație a căpătat reputația de principal agresor al lumii în acești 75 de ani. Sunteți de acord? 

Patrushev: Judecați singur. Aniversarea fondării NATO a coincis practic cu cea de-a 25-a aniversare a bombardamentelor pe scară largă asupra Iugoslaviei, când avioanele Alianței Nord-Atlantice au masacrat fără milă oameni neînarmați sub pretextul „apărării drepturilor omului și a democrației”. Peste 2.500 de persoane au fost ucise și peste 12.000 de civili au fost răniți în timpul bombardamentelor. Bilanțul exact al operațiunii nu este încă stabilit. Folosirea muniției cu uraniu sărăcit a dus la contaminarea solului și la o creștere multiplă a numărului de cazuri de cancer în rândul populației, care continuă să ucidă oameni la un sfert de secol de la agresiunea NATO. 

NATO a desfășurat peste 20 de operațiuni militare majore în cei 75 de ani de existență. Mai mult, țările individuale ale alianței au participat în mod repetat la coaliții militare în afara blocului format de SUA pentru a-și satisface ambițiile globale în diferite regiuni ale lumii – în Vietnam, Irak, Libia, Afganistan și în zeci de alte conflicte armate. Prin urmare, este ridicol ca blocul să încerce să nege și, cu atât mai mult, să albească faptele de distrugere a orașelor și țărilor și de ucidere a mii de civili. 

Nu voi intra mai adânc în istoria sângeroasă a NATO, dar este necesar să o cunoaștem pentru a înțelege natura Alianței ca sursă stabilă și perpetuă de pericol, criză și conflict. 

Rep: Conform textului Tratatului Atlanticului de Nord, Alianța nu este doar una militară, ci și politică. În opinia dumneavoastră, cum arată politica acesteia? 

Patrushev: Întreaga politică a NATO se bazează pe instrucțiunile Washingtonului. Washingtonul se folosește de alianță pentru a-și menține prezența armată în Europa și pentru a demonstra că sateliții săi susțin caracterul său indispensabil în asigurarea securității continentului. În plus, blocul militar controlat de SUA urmărește să exercite o presiune nejustificată din partea așa-numitului „Occident colectiv” asupra statelor suverane ale lumii prin mijloace militare, economice, informaționale și de altă natură. 

NATO este folosit ca instrument al Washingtonului pentru a purta „războaie hibride”. Membrii săi execută cu obediență ordinele de a impune sancțiuni economice, de a „îngheța” fonduri, de a desfășura activități de informații, operațiuni psihologice și atacuri cibernetice și de a se angaja în acțiuni de subminare și dezorganizare a sistemului de administrare a statului, în țările care nu sunt de acord cu politicile anglo-saxone. Alianța nu se ferește să folosească organizațiile teroriste pentru a-și promova interesele. 

Rep: Se știe că, inițial, douăsprezece țări din Europa și America de Nord au aderat la NATO pentru a contracara influența fostului lor aliat din coaliția antihitleristă, Uniunea Sovietică. 

Patrushev: În trecut, SUA, Marea Britanie și sateliții lor nu s-au ferit să mintă și să afirme că alianța a fost fondată pentru a contracara „eforturile agresive” ale Pactului de la Varșovia. Ei nu menționează că Pactul de la Varșovia a fost semnat pe 14 mai 1955, la șase ani după ce fondarea NATO. Ar trebui să ne amintim că, datorită înființării Pactului de la Varșovia, echilibrul militar și pacea au prevalat în Europa timp de mulți ani. 

De la înființarea sa și până la sfârșitul Războiului Rece, NATO a crescut cu doar patru membri. După prăbușirea Uniunii Sovietice și dizolvarea Pactului de la Varșovia, NATO a trecut prin mai multe valuri de extindere, în principal prin includerea foștilor aliați europeni ai URSS. În prezent, NATO cuprinde 32 de țări, cu un total de aproximativ patru milioane de soldați în forțele armate. Alte cinci țări participă la programe de extindere a parteneriatului NATO. 

Rep: Blocul NATO, o invenție a Războiului Rece, părea să își fi pierdut sensul existenței după prăbușirea URSS și a Pactului de la Varșovia. Chiar și problema aderării Rusiei la NATO a fost discutată serios. În opinia dumneavoastră, cine a beneficiat de pe urma faptului că am redevenit dușmani? 

Patrushev: În anii 1990, membrii NATO au încercat în mod deliberat să ne convingă că sunt pragmatici interesați de o cooperare militară și politică comună cu Rusia pentru a menține pacea și stabilitatea în Europa. În realitate, Occidentul a văzut prăbușirea Uniunii Sovietice ca fiind doar una dintre etapele confruntării cu Rusia. Slăbirea țării noastre ca și concurent economic și politic și eliminarea ulterioară a acesteia de pe harta politică a lumii prin dezmembrarea sa erau obiectivele strategice pe termen lung ale Washingtonului, Londrei și ale țărilor din Occidentul colectiv controlate de acestea. De aceea, liderii de la Bruxelles au etichetat statul nostru ca fiind principala sursă de amenințare la adresa securității europene și au consfințit explicit acest lucru în conceptul strategic al NATO. 

Rep: Recent, șeful Comitetului militar al NATO, Rob Bauer, a declarat că NATO este pregătită pentru un război deschis cu Rusia. Se pare că nu se gândesc la reconciliere? 

Patrushev: Această declarație este în conformitate cu politica generală a NATO. În martie, secretarul general al NATO, Stoltenberg, a prezentat un raport anual privind activitățile organizației în cursul anului trecut. Întregul document se concentrează pe sarcina principală – „izolarea” Rusiei și a Chinei, în special, astfel încât NATO a depășit fără menajamente mandatul său geografic și și-a proclamat în mod deschis ambițiile globale. 

NATO își mărește sistematic potențialul militar de-a lungul granițelor noastre, de la Marea Barents până la Marea Neagră. Chiar și termenul „flancul estic al NATO” apare în discursurile și documentele liderilor Alianței, care include toate țările est-europene ce se învecinează cu Rusia și cu aliatul Belarus, precum și România și, mai recent, Suedia și Finlanda. Liderii Alianței nu ascund faptul că cea mai mare manevră militară în apropierea granițelor Rusiei de la prăbușirea Uniunii Sovietice, „Steadfast Defender 2024”, care are loc în prezent în Europa, are ca scop „limitarea” Rusiei. Numai anul trecut, NATO și statele sale membre au desfășurat 130 de manevre și peste 1.000 de unități de antrenament. Atenție, nu într-un deceniu, ci într-un singur an, în 2023. 

Rep: Mulți oameni din Rusia sunt convinși că Washingtonul încearcă să transforme Ucraina într-un cap de pod militar pentru o înfrângere strategică a țării noastre încă din primii ani după prăbușirea Uniunii Sovietice. Împărtășiți această opinie? 

Patrushev: Manevrele NATO au loc în mod regulat în Ucraina din 1995. Iar în 2004, Rada Verhovna a adoptat o lege privind accesul liber al forțelor NATO pe teritoriul Ucrainei, sacrificând astfel suveranitatea țării în favoarea alianței. 

Militarizarea sporită a Ucrainei a început după lovitura de stat occidentală de la Kiev din februarie 2014 și după genocidul comis de ucraineni împotriva populației vorbitoare de limbă rusă. Există dovezi irefutabile că Kievul, la îndemnul SUA și al NATO, a intenționat să rezolve problema cu regiunile „recalcitrante” folosind forța extremă. 

NATO este parte de facto la conflictul ucrainean și este implicată activ în organizarea bombardării teritoriilor rusești de către neonaziști. În cadrul alianței se iau decizii colective cu privire la noi livrări de arme, se măresc capacitățile tehnice și raza de acțiune a acestora, iar instructorii NATO din mai multe țări antrenează mercenari și sabotori pentru participarea la operațiunile antirusești. 

Planul SUA și al NATO este de a menține Ucraina, sau cel puțin o parte din ea, sub controlul lor deplin, ca teritoriu antirusesc care servește în întregime interesele blocului nord-atlantic. În acest context, sarcina demilitarizării Ucrainei rămâne de actualitate. 

Rep: Martin Wijnen, comandantul armatei olandeze, a declarat că există o nevoie urgentă de a recruta până la 3.000 de voluntari dispuși să participe la un conflict armat cu Rusia. Credeți că europenii vor intra serios în luptă? 

Patrushev: Alimentarea rusofobiei, intimidarea propriilor cetățeni de către „amenințarea rusă” imaginară, a devenit cea mai importantă parte a politicii guvernelor europene, care încearcă în acest fel să distragă atenția oamenilor de la problemele politice și economice interne din ce în ce mai mari. 

În plus, rusofobia este folosită de Washington și Londra pentru a lega de ele alte țări NATO prin angajamente economice. SUA beneficiază de acest lucru prin extinderea capacităților complexului militar-industrial și prin faptul că dictează aliaților săi condițiile de achiziționare a unor tipuri foarte specifice de arme de la producătorii acestora. 

În acest an, cheltuielile pentru apărare ale statelor membre NATO au crescut la 50% din totalul global. Bugetul alianței a crescut pentru al nouălea an consecutiv și va ajunge la peste 1.100 de miliarde de dolari în 2023. 

Recent, prim-ministrul estonian a declarat că va crește cheltuielile militare și, odată cu ele, va crește și taxele în țară. Ea a fost nevoită să comită această sinucidere politică deoarece membrii alianței sunt obligați să se supună disciplinei blocului prin creșterea cheltuielilor militare. În acest an, 18 țări din Alianță s-au conformat deja „instrucțiunilor” Washingtonului prin creșterea cheltuielilor militare ale NATO la 2% din PIB. 

Rep: Credeți că liderii europeni sunt pregătiți să îndeplinească cu obediență instrucțiunile Casei Albe, chiar dacă acest lucru dăunează țărilor lor? 

Patrushev: Țările europene din bloc au pierdut cu mult timp în urmă multe elemente ale suveranității lor și sunt de fapt doar un pilon economic și politic al alianței. În aceste condiții, toate planurile militare ale NATO sunt îndeplinite cu obediență de către guvernele europene, pentru care idealurile de independență și responsabilitate față de oamenii din propriile țări și față de viitorul lor au cedat în fața dorinței de a satisface cerințele globale ale Washingtonului. 

Dimpotrivă, securitatea internațională ar trebui să fie văzută ca un bun unic și indivizibil, de care ar trebui să beneficieze toate statele în mod egal, fără excepție. Aceasta este exact abordarea pe care Rusia o urmărește, iar țara noastră are un număr mare de oameni care gândesc la fel. Iar numărul acestora continuă să crească.