Mușchii lui Iohannis, încordați în interes personal

Candidatura tragi-comică a președintelui Iohannis pentru poziția de purtător de cuvânt al NATO arată nu doar caracterul personajului în cauză, ci și nivelul la care lucrează instituțiile europene și euroatlantice. Cum bine spunea un internaut, va fi primul șef al Alianței care va merge la schi cu avioane F-35.

Altfel, nici olandezul Mark Rutte nu e mai presus. Un politician fără principii, mai degrabă inamic, decât prieten al României, dispus să facă orice compromis, chiar și cu Scaraoțchi, după cum precizează revista Financial Times: ”Rutte ar bea o cafea cu diavolul și, probabil, l-ar îmbrățișa”. Este, de altfel, imaginea de-acum devenită standard, generalizată, a politicienilor de top din Europa. Sunt personaje ahtiate după onoruri, bani și privilegii oferite cu prea mare generozitate de structuri ale Deep State-ului care au găsit cea mai ușoară modalitate de a manevra aceste marionete submediocre.

În atari condiții, este imposibil să le ceri să manifeste gândire critică și grijă primordială față de interesele simplilor cetățeni. Ei lucrează ca niște tonomate îndesate cu zeci de mii de euro din taxele și impozitele colectate cu atâta grijă de Bruxelles și de capitalele Uniunii. Nu au nici cea mai mică grijă a zilei de mâine. Beneficiază din plin de statutul de ”elite” ale clasei politice, fără teama de a fi trași la răspundere de Justiție sau de populime. Sunt nesimțiți, incompetenți și corupți, ca s-o spunem pe șleau. Iar mulți și trădători ai intereselor naționale. Așadar, atât Rutte, cât și Iohannis se încadrează perfect în fișa postului de secretar general (aka purtător de cuvânt) al NATO.

Cel mai probabil, un consilier din Deep State-ul amărât de la Cotroceni l-a sfătuit pe profesorașul nostru de fizică să folosească, în sfârșit, prerogativa dreptului de veto. În interes personal, evident, fără vreun beneficiu concret adus României. Ideea ese simplă: facem puțin show la Bruxelles, distrugem unanimitatea pentru Rutte (care oricum ar fi avut un vot negativ de la unguri) și pe ultima sută de metri negociem o funcție alternativă – șef al Consiliului European sau adjunct al Ursulei von der Leyen. Ambele cu maximă vizibilitate la nivel global, cu diurnă, transport VIP, leafă de zeci de mii de euro și, eventual, discounturi babane la cluburile de schi, tenis și golf. Iar pentru doamna Carmen s-o găsi la Bruxelles ceva de făcut, în cazul în care consideră că naveta săptămânală la Sibiu, cu avioane F-16, ar supune-o la un efort răvășitor.

În zece ani de președinție este prima oară când îl vedem pe Iohannis atât de energic. Atât de dispus să răstoarne munții. Din micul buget de protocol de la Cotroceni, Klaus a scos câteva mii de euro ca să-și exprime în scris strategia euroatlantistă în cunoscuta revistă americană Politico. Lideri ca Joe Biden, Olaf Scholz și Vladimir Putin abia au așteptat să citească opinia lui Iohannis la cafeaua de dimineață, cu pixul în mână.

Între timp, PSD a început, timid, să profite de lipsa de concetrare a președintelui pentru a implementa ”patriotismul economic” clamat de Marcel Ciolacu. E campanie electorală în toată regula, iar românii mai ignoranți din fire trebuie să conștientizeze că afrontul austriecilor în dosarul Schengen nu va rămâne, totuși, fără urmări. Dovadă ultimul raid al Protecției Consumatorilor la câteva zeci de benzinării OMV-Petrom, soldat cu închiderea temporară a 11 stații. Wow, i-au rupt pe genunchi, nu alta! Îl și vedem pe cancelarul Nehammer zvârvolindu-se în pat și dându-se cu capul de calorifer, de ciudă că afacerile austriece din România sunt vizate de OPC.

Un teatru ieftin, de prost gust. Dacă ar dori, Ciolacu și Iohannis ar găsi într-adevăr metode dure, adecvate, cu care să le răspundă austriecilor. Așa cum și ungurii găsesc, de fiecare dată când interesele naționale le sunt lezate.

Deocamdată, însă, politicienii noștri își văd exclusiv de interesele personale: Iohannis a găsit, în premieră, o pârghie cu care să-și rezolve traiul de lux la Bruxelles în următorii 4-5 ani.