Un comentariu de Rüdiger Rauls (Germania)

Având în vedere succesele Rusiei în Ucraina și iminenta victorie electorală a lui Donald Trump în SUA, politicienii europeni o iau razna. Macron bălmăjește despre trupe pentru Ucraina. CDU, Verzii și liberalii vor rachete de croazieră cu rază lungă de acțiune pentru a le folosi împotriva Rusiei. Tot mai multe infuzii de bani sunt destinate să mențină puterea de luptă a Ucrainei. Dar banii și armele sunt din ce în ce mai puține și, aparent, la fel și bunul simț.

Ce l-a apucat pe acest Macron? Are o dependență de grandoare? A fi absolvent al unei școli de elită pare a fi cea mai bună condiție prealabilă pentru aroganță și detașarea de realitate. Nu este clar și nici explicabil ce l-a determinat pe Macron să amenințe Rusia cu desfășurarea de trupe terestre europene. El și-a făcut deja un renume în trecut prin faptul că-i plin de sine. Cu ani în urmă, el a considerat că NATO este „fără creier”.

Dar trebuie să-i recunoaștem meritul de a fi acționat și ca mediator atunci când tensiunile cu Rusia din cauza Ucrainei erau în creștere. De asemenea, nu i-a fost teamă să se expună la criticile celorlalți parteneri NATO atunci când a avertizat la sfârșitul anului 2022, adică în timpul războiului, să ia în serios temerile Rusiei „că NATO se apropie mai mult de ușile Rusiei și de desfășurarea de arme care ar putea amenința Rusia”(1).

În vara anului 2023, Macron a abandonat rolul de mediator din motive necunoscute. Împreună cu Marea Britanie, el a livrat rachete de croazieră (Scalp/Strom-Shadow) Ucrainei. Ele nu au adus schimbarea strategică sperată, ci doar o nouă escaladare a conflictului. Acum urmează următoarea sa întoarcere pe șurubul escaladării. „Macron de la porumbel la șoim”(2), așa a caracterizat cotidianul milanez Corriere della Sera noua poziționare a francezului.

Macron îi invitase în foarte scurt timp pe liderii statelor NATO la o conferință la Paris. La urma urmei, părea urgent. De la jumătatea lunii februarie, moartea lui Navalny, căderea orașului ucrainean Avdeyevka și Conferința de Securitate de la Munchen, care a fost laxă, au înrăutățit semnificativ situația adversarilor Rusiei. Era necesar să reacționăm, să căutăm o perspectivă, să găsim speranță.

Dar nu este poate prea miop să atribuim anunțul lui Macron privind desfășurarea de trupe terestre NATO în Ucraina doar „dorinței sale evidente de provocare intelectuală”(3)? Este probabil ca, după ore de discuții comune, Macron să se apropie de microfon și să facă un anunț care nu trebuia să facă parte din discuțiile de la conferința de la Paris?

Având în vedere evoluțiile catastrofale din Ucraina, apelul său la trupe de luptă din partea țărilor NATO este de înțeles. Faptul că Macron a făcut publice aceste considerații nu s-a datorat cu siguranță unui comportament autoritar sau unei intuiții bruște, complet detașate de cursul discuțiilor de la Paris. Este probabil că deliberările privind desfășurarea de trupe au avansat deja mai mult decât se spune publicului.

Încrederea în victorie

Situația Ucrainei și a susținătorilor săi occidentali este gravă. Solidaritatea inițială a națiunilor europene s-a evaporat în mare parte. Un sondaj recent realizat de Institutul Ipsos a constatat că doar unul din patru germani (25%) crede că Ucraina mai poate câștiga războiul împotriva Rusiei [și doar] doi din cinci germani sunt în favoarea unor noi livrări de arme”(4). Studiul concluzionează: „Oboseala războiului în rândul germanilor nu mai poate fi negată”(5).

Situația nu este mai bună în majoritatea țărilor din Occidentul politic. În special, SUA, care a fost cel mai mare furnizor de bani și arme până în prezent, sunt din ce în ce mai puțin dispuse să continue să sprijine Ucraina. Iar dacă Trump va câștiga alegerile de la sfârșitul anului, toți observatorii se așteaptă ca SUA să se retragă și mai mult din conflict. Europenii se află din ce în ce mai mult în situația de a trebui să suporte singuri costurile și poverile susținerii Ucrainei.

Având în vedere uzura de război a populației, menționată mai sus, dificultățile de procurare a armelor și munițiilor, dar și preocupările financiare din ce în ce mai mari ale statelor din alianță, se pare că acum se impune graba. Conferința de la Paris a primit două sarcini: „Pesimismul trebuie contracarat. Sentimentul de inferioritate și tendința către scenarii defetiste în Europa trebuie combătute cu hotărâre”(6).

De asemenea, ar trebui „să trimită un semnal clar lui Vladimir Putin. Rusia nu poate câștiga războiul, [pentru că] Europa are toate oportunitățile de a ajuta Ucraina să obțină victoria”(7). Iată o continuare a lipsei de realism care a caracterizat Occidentul politic în ultima vreme. La urma urmei, toate opțiunile folosite până acum nu au adus succesul preconizat, chiar și atunci când SUA încă aveau buzunarele pline.

Capete goale, pantaloni plini

Potrivit anunțurilor făcute la conferința de la Paris, nu au fost prevăzute decizii concrete, ci „o solidaritate europeană pentru a-i arăta lui Putin că nu trebuie să-și facă iluzii. În Europa nu există o slăbiciune pentru război, ci o hotărâre fermă de a sprijini Ucraina”(8). Rezultatele sondajului Institutului Ipsos privind scăderea sprijinului pentru război trebuie să fi fost cunoscute de reprezentanții statelor NATO reunite. Cu toate acestea, se pare că nu au avut nicio influență asupra evaluării situației.

Faptul că politicienii s-au lăsat totuși purtați de astfel de declarații care contrazic faptele arată clar că faptele joacă un rol din ce în ce mai mic în gândirea Occidentului politic. Gândirea liderilor și a formatorilor de opinie occidentali este determinată de teorii plăcute, de propriile fantezii și visuri fără sens, nu de conștientizarea realității. Propriile lor fantezii le determină judecata. La Paris, aplauzele reciproce și albirea situației ar fi trebuit să creeze un sentiment de optimism. Dar încrederea transmisă pare artificială.

Așa cum oamenii se amăgesc pe ei înșiși cu privire la propriile oportunități în acest caz, se amăgesc și cu privire la pericolele iminente de cealaltă parte. Ideea incendiară conform căreia Rusia vrea să atace alte state NATO după ce va învinge Ucraina se bazează pe aceeași autoamăgire ca și demonstrația de forță de la Paris. Scenariile de amenințare prezentate sunt rezultatul aceleiași negări a realității ca și ideea că Ucraina este capabilă să câștige războiul și că Rusia trebuie să îl piardă.

Toată această gândire este rezultatul autoamăgirii și supraestimării în raport cu o realitate pe care o respingem pentru că nu vrem să fie adevărată. Însă cu cât refuzăm mai des să ne confruntăm cu ea, cu atât mai mult se deteriorează capacitatea noastră de a analiza corect condițiile și evoluțiile din lume. Dorințele devin baza judecăților, apelurile și îndemnurile devin instrucțiuni de acțiune, morala și orientarea valorilor devin o busolă.

Liderii politici și sociali ai Occidentului sunt conduși de ideea propriei lor superiorități. Acest lucru și-a avut fundamentul în deceniile de supremație tehnologică, economică și militară. Însă reprezentanții săi nu par să-și fi dat seama că lumea s-a schimbat. China este cel puțin la egalitate cu Rusia din punct de vedere tehnologic și economic, și chiar superioară Rusiei din punct de vedere militar în multe domenii.

Politicienii sunt reticenți în a realiza că sentimentul lor de superioritate nu mai are niciun fundament. Acum, când devine din ce în ce mai dificil să închidă ochii la acest lucru, ei nu știu cum să oprească evoluția. Ei încearcă metodele cunoscute de a agita popoarele sau grupurile sociale, de a impune sancțiuni sau de a amenința și de a folosi forța militară. Cu toate acestea, pe măsură ce metodele lor au din ce în ce mai puțin succes, lucru pe care avansul Rusiei îl dezvăluie, izbucnește o panică irațională, dublată de o intransigență sfidătoare.

Solidaritate fragilă

Conferința convocată în grabă de Macron este o încercare de a strânge bucățile lăsate în urmă de evenimentele din ultimele săptămâni. Recent, el a prezentat în mod repetat Rusia ca pe o amenințare la adresa Franței, chiar dacă între cele două există încă mai multe țări și sute de kilometri. La fel ca și colegii săi din celelalte state NATO, nu pare să realizeze că Rusia, pe de altă parte, nu vrea să accepte această amenințare la adresa securității sale, chiar dacă armatele Occidentului se află chiar la graniță, la doi pași de Moscova.

Cum ar trebui să trateze acum europenii ceea ce ei consideră a fi o situație amenințătoare? Americanii sunt bine, se simt în siguranță de cealaltă parte a Atlanticului, cel puțin în fața trupelor terestre rusești. Chiar dacă au furnizat mult material, a fost puțin din punct de vedere calitativ, ceea ce Rusia ar putea considera că depășește liniile sale roșii. Iată motivul pentru care europenii au fost încurajați să furnizeze tancuri, rachete de croazieră și avioanele F-16 promise. Cantitățile uriașe de materiale nu au putut aduce Ucraina mai aproape de obiectivul său de război, respectiv readucerea teritoriului țării la granițele din 1991.

În timp ce arsenalele occidentale se golesc, iar industria nu poate ține pasul cu producția de arme și muniții, armurierii ruși trag din plin. Dar nu doar situația aprovizionării este catastrofală, ci și prețul sângelui plătit de soldații ucraineni este enorm. Potrivit ultimelor date ale lui Zelensky, doar 31.000 de ucraineni au fost uciși în luptă. Și atunci cum se explică lipsa de personal a armatei? De ce face Ucraina apel la țările europene să trimită înapoi la război bărbații apți de muncă, dacă pierderile sunt atât de mici? Ar fi frumos pentru soldații ucraineni dacă ar fi așa.

Având în vedere sângerarea armatei ucrainene și ineficiența războiului ucrainean de până acum, ideea lui Macron de a trimite trupe terestre NATO în Ucraina este coerentă în sine. Dinamica războiului și implicarea occidentală de până acum vorbesc, de asemenea, în favoarea inițiativei. Macron subliniază, pe bună dreptate, că livrarea de tancuri a fost inițial respinsă, dar livrată până la urmă. Apoi a fost vorba de rachete și, mai târziu, de avioane de luptă, pe care inițial au fost reticenți în a le furniza. Luarea în considerare a desfășurării propriilor trupe terestre din Europa este doar următorul pas logic în această logică a confruntării.

Discuțiile de la Paris nu au adus solidaritatea dorită sau intenționată, cel puțin nu pentru moment. Între timp, toate statele majore din NATO au negat dorința de a participa cu trupe. Chiar și cele care s-au distins până acum ca fiind cele mai agresive țări, cum ar fi polonezii și britanicii, au respins prompt aceste planuri. Reacțiile sunt surprinzătoare pentru că, la urma urmei, reprezentanții acelor țări care se arată acum atât de mirați au fost implicați în discuțiile de la Paris. Au adormit și abia acum s-au trezit? Sau mai degrabă planurile au fost făcute publice mai devreme decât era prevăzut?

Situația NATO ca alianță nu s-a îmbunătățit. Tensiunile sunt în creștere între cei care sunt în favoarea proiectului și cei care se opun desfășurării propriilor soldați. Acordurile bilaterale de securitate încheiate între membrii individuali ai NATO și Ucraina în ultimele săptămâni oferă o cale de ieșire din amenințarea divizării. Acestea ar face acum posibil ca statele NATO să își trimită propriile trupe terestre în Ucraina în mod independent, fără ca alianța în ansamblu să devină parte la război.

Țări precum SUA sau Germania, care nu doresc să furnizeze trupe, nu ar fi astfel obligate să rămână loiale alianței în cazul unei reacții rusești. Poate că scopul acestor acorduri bilaterale este tocmai acela de a deschide calea pentru desfășurarea trupelor terestre occidentale sub pragul obligației de a oferi asistență. În aceste circumstanțe, acordurile bilaterale ar avea un sens nerecunoscut până acum.

Surse și comentarii:

(1) https://www.dw.com/de/ukraine-aktuell-macron-plädiert-für-garantien-an-russland/a-63974649

(2) Frankfurter Allgemeines Zeitung (FAZ) din 29 februarie 2024: Macron de la porumbel la șoim

(3) ibid.

(4) https://www.ipsos.com/de-de/nur-jeder-vierte-halt-sieg-der-ukraine-noch-fur-realistisch-waffenlieferungen-bei-deutschen

(5) ibid.

(6) FAZ din 27/02/2024: Conferință împotriva pesimismului

(7) ibid.

(8) ibid.