Întrebarea cheie rămâne ”Cui folosește?”

Colonia penală IK-3, un complex cunoscut sub numele de „lupul polar” din Kharpand, locul unde a murit Navalny

Regimul Putin nu are niciun câștig palpabil sau măcar de imagine din moartea lui Navalny. Dimpotrivă. Evenimentul a picat la puțin timp după interviul lui Tucker Carlson, într-un moment foarte bun pentru Moscova: ofensiva rusă dă rezultate, ucrainenii au părăsit localitatea Avdiivka pentru a nu fi încercuiți; Congresul american încă refuză să voteze ajutorul de 61 de miliarde de dolari; Putin și-a atins obiectivul după discuția maraton cu jurnalistul american.

În plan intern, Navalny fusese deja redus la tăcere. Nu mai reprezenta demult un pericol pentru regimul de la Kremlin. Iar în ochii occidentalilor, era fie omul instruit și finanțat de CIA pentru a-l răsturna pe Putin, fie opozantul liberal extrem de curajos, dornit să instaureze la Moscova un regim de tip Boris Elțîn. În ambele situații, rămâne întrebarea dacă a primit un sprijin material concret din afara țării.

Moartea lui Navalny a survenit în urma unei afecțiuni (varianta oficială a Kremlinului) sau ca rezultat direct al unui tratament inuman în închisoare. Potrivit BBC, pe 12 februarie Navalny ”era în viață, sănătos și fericit”, după cum a declarat mama sa. Nu rezultă că ar fi fost bătut sau torturat.

Ca și în cazul atacului asupra NordStream, ar fi bine să ne întrebăm ”cui folosește?” moartea lui Navalny. Și atunci pare mult mai probabil că ne aflăm în fața unui incident neprevăzut, de care liderii occidentali încearcă acum să profite după manual, într-un moment nu tocmai fericit pentru imaginea Vestului civilizat.

Altfel, există două moduri distincte pentru a-ți elimina adversarii politici: 1) metoda dură, rusească, în care persoanele indezirabile ajung în cel mai bun caz la închisoare sau 2) metoda clasică, americană, în care lideri ca Trump se trezesc hărțuiți și îngenunchiați de o justiție și o media aflate la cheremul Deep State-ului globalist.

Un mecanism uriaș s-a pornit în Justiția americană pentru a-l înfunda pe Trump în zeci de dosare apărute ca ciupercile după ploaie. Ca de obicei, însă, fanii lui Biden o să uzeze de replica devenită de-acum celebră: ”Până una, alta, Trump nu a fost omorât în închisoare. Nu putem compara cele două regimuri!”. Diversiunea clasică. Abaterea atenției de la miezul problemei.

Dar de ce ar trebui să comparăm mere cu pere?! Trebuie democrația occidentală să facă trimitere, inevitabil, la derapajele autocraților din Est? Nu cumva suntem ținta unei manipulări grosiere? Nu cumva ar fi bine să ținem cu dinții de propriile standarde în raport cu democrația, care au coborât la un nivel record în ultimii ani? Dacă mâine dispare regimul Putin, poimâine fanii lui Biden o să arate cu degetul spre Kim Jong-un. O să pretindă că la noi este raiul pe pământ în comparație cu regimul de la Phenian.

Întotdeauna va fi loc de mai rău.

Lucrurile evoluează în Ucraina fără niciun semn din partea Occidentului că ar dori să se așeze la masa negocierilor. Dimpotrivă, Vestul stimulează puternic continuarea războiului indiferent de consecințe (vezi tratatele de securitate ale Kievului cu Germania și Franța), fără a comunica opiniei publice care este obiectivul urmărit și cum ar putea fi atins în mod practic, nu doar în schițele SF din ziarele guvernamentale.

Evitarea discuțiilor consistente și constructive între cele două părți – Statele Unite și Rusia, are darul de a menține populația sub teroare, de a întări dictatura și a suprima libertățile individuale. Cu precizarea că oricând un incident neprevăzut, un calcul greșit, un atac sub steag fals ar putea arunca în aer planeta.