La sfârșitul anilor 1930, în timp ce cel de-al Doilea Război Mondial era în desfășurare și cu doar câteva luni înainte de a fi asasinat, Leon Troțki avea deja o viziune despre ceea ce urma să facă viitorul Imperiu al Haosului.

”Pentru Germania era o chestiune de ”organizare a Europei”. Statele Unite trebuie să ”organizeze” lumea. Istoria pune omenirea față în față cu erupția vulcanică a imperialismului american… Sub un pretext și un slogan sau altul, Statele Unite vor interveni în uriașa ciocnire pentru a-și menține dominația mondială.”

Știm cu toții ce s-a întâmplat în continuare. Acum ne aflăm sub un nou vulcan pe care nici măcar Troțki nu l-ar fi putut identifica: o SUA în declin, confruntată cu ”amenințarea” Rusia-China. Și, din nou, întreaga planetă este afectată de mișcările majore de pe tabla de șah geopolitică.

Neoconservatorii straussieni responsabili de politica externă a SUA nu ar putea accepta niciodată ca Rusia-China să conducă drumul spre o lume multipolară. Deocamdată avem expansionismul perpetuu al NATO ca strategie de slăbire a Rusiei, iar Taiwanul ca strategie de slăbire a Chinei.

Cu toate acestea, în ultimii doi ani războiul vicios prin procură din Ucraina nu a făcut decât să accelereze tranziția către o ordine mondială multipolară, condusă de Eurasia.

Cu ajutorul indispensabil al profesorului Michael Hudson, haideți să recapitulăm pe scurt cele 5 variabile-cheie care condiționează tranziția actuală.

Învinșii nu dictează condițiile

1. Blocajul: Aceasta este noua narațiune obsesivă a SUA despre Ucraina – pe steroizi. Confruntați cu viitoarea umilință cosmică a NATO pe câmpul de luptă, Casa Albă și Departamentul de Stat au fost nevoiți – la propriu – să improvizeze.

Moscova este însă imperturbabilă. Kremlinul a stabilit termenii cu mult timp în urmă: capitulare totală și fără Ucraina ca parte a NATO. A ”negocia”, din punctul de vedere al Rusiei, înseamnă a accepta acești termeni.

Iar dacă puterile decidente de la Washington optează pentru turbo-înarmarea Kievului sau pentru a declanșa ”cele mai odioase provocări pentru a schimba cursul evenimentelor”, așa cum a afirmat săptămâna aceasta șeful SVR, Serghei Narîșkin, bine.

Drumul care va urma va fi sângeros. Dacă suspecții obișnuiți îl vor da la o parte pe popularul Zaluzhny și îl vor instala pe Budanov în fruntea Forțelor Armate ale Ucrainei, AFU se va afla sub controlul total al CIA – și nu al generalilor NATO, așa cum se întâmplă în continuare.

Acest lucru ar putea împiedica o lovitură de stat militară împotriva marionetei de la Kiev. Însă lucrurile vor deveni mult mai urâte. Ucraina va trece la Guerilla totală, cu doar două obiective: atacarea civililor ruși și a infrastructurii civile. Moscova, bineînțeles, este pe deplin conștientă de pericole.

Între timp, discuțiile exagerate de la mai multe latitudini sugerează că NATO s-ar putea chiar să se pregătească pentru o împărțire a Ucrainei. Oricare ar fi forma pe care aceasta ar putea-o lua, învinșii nu dictează condițiile: Rusia o face.

În ceea ce privește politicienii UE, în mod previzibil, aceștia sunt în panică totală, crezând că, după ce va curăța Ucraina, Rusia va deveni o ”amenințare” și mai mare pentru Europa. Prostii. Nu numai că Moscova nu ar putea da doi bani pe ceea ce ”gândește” Europa; ultimul lucru pe care Rusia îl dorește sau are nevoie este să anexeze isteria baltică sau est-europeană. Mai mult, chiar și Jens Stoltenberg a recunoscut că ”NATO nu vede nicio amenințare din partea Rusiei față de niciunul dintre teritoriile sale”.

2. BRICS: De la începutul anului 2024, aceasta este The Big Picture: președinția rusă a BRICS+, care se traduce ca un accelerator de particule spre multipolaritate. Parteneriatul strategic Rusia-China va crește producția reală, în mai multe domenii, în timp ce Europa se va scufunda în depresie, declanșată de Furtuna Perfectă a loviturilor de sancțiuni împotriva Rusiei și a dezindustrializării germane. Și este departe de a se termina, deoarece Washingtonul ordonă și el Bruxelles-ului să sancționeze China în tot spectrul.

După cum o încadrează profesorul Michael Hudson, ne aflăm chiar în mijlocul ”întregii divizări a lumii și a întoarcerii spre China, Rusia, Iran, BRICS”, uniți în ”o încercare de a inversa, anula și rostogoli întreaga expansiune colonială care a avut loc în ultimele cinci secole”.

Sau, așa cum a definit ministrul de externe Serghei Lavrov în cadrul ONU acest proces al BRICS care lasă în urmă bătăușii occidentali, ordinea mondială în schimbare este ca ”o încăierare pe terenul de joacă – pe care Occidentul o pierde”.

Bye Bye, Soft Power

3. Împăratul Singuratic: ”impasul” – de fapt pierderea unui război – este direct legat de compensația sa: Imperiul care stoarce și micșorează o Europă vasalizată. Dar chiar dacă exerciți un control aproape total asupra tuturor acestor vasali relativ bogați, pierzi definitiv Sudul global: dacă nu toți liderii lor, cu siguranță majoritatea covârșitoare a opiniei publice. Cireașa de pe tortul toxic este să susții un genocid urmărit de întreaga planetă în timp real. Bye bye bye, soft power.
4. De-dollarizarea: În tot Sudul Global, au calculat: dacă Imperiul și vasalii săi din UE pot fura pur și simplu peste 300 de miliarde de dolari din rezervele valutare rusești – de la o putere nucleară/militară de top – pot face acest lucru oricui și o vor face.

Motivul cheie pentru care Arabia Saudită, acum membră a BRICS 10, este atât de blândă în ceea ce privește genocidul din Gaza ar fi că rezervele lor uriașe de dolari americani sunt ostatice ale Hegemonului.

Și totuși, caravana care se îndepărtează de dolarul american va continua să crească în 2024: fenomenul va depinde de deliberările cruciale de încrucișare în cadrul Uniunii Economice Eurasiatice (EAEU) și al BRICS 10.

5. Grădina și jungla: Ceea ce Putin și Xi au spus, în esență, Sudului Global – inclusiv lumii arabe bogate în energie – este destul de simplu. Dacă doriți o îmbunătățire a comerțului și a creșterii economice, cu cine vă veți lega?

Așa că ne întoarcem la sindromul ”grădina și jungla” – inventat pentru prima dată de orientalistul britanic imperial Rudyard Kipling. Atât conceptul britanic de ”povară a omului alb”, cât și conceptul american de ”Destin Manifest” derivă din metafora ”grădina și jungla”.

Se presupune că NATOstan ar trebui să fie grădina. Sudul global este jungla. Michael Hudson din nou: în situația actuală, jungla crește, dar grădina nu ”pentru că filosofia ei nu este industrializarea”. Filozofia sa este de a face rente de monopol, adică rente pe care le fabrici în somn fără să produci valoare. Ai doar un privilegiu al unui drept de a colecta bani pe o tehnologie de monopol.

Diferența de acum, în comparație cu toate acele decenii în urmă, în care se bucurau de un prânz imperial gratuit, este ”o imensă deplasare a avansului tehnologic” dinspre America de Nord și SUA către China, Rusia și anumite noduri din Asia.

Războaie veșnice. Și niciun plan B

Dacă combinăm toate aceste variante – impas; BRICS; Împăratul Singuratic; de-dollarizarea; grădina și jungla – în căutarea celui mai probabil scenariu care ne așteaptă, este ușor de văzut că singura ”cale de ieșire” pentru un Imperiu încolțit este, ce altceva, modus operandi implicit: Războaie pentru totdeauna.

Și asta ne aduce la actualul portavion american din Asia de Vest, total scăpat de sub control, dar mereu susținut de Hegemon, vizând un război pe mai multe fronturi împotriva întregii Axe a Rezistenței: Palestina, Hezbollah, Siria, milițiile irakiene, Ansarullah în Yemen și Iran.

Într-un fel, ne-am întors la perioada imediat după 11 septembrie 2001, când ceea ce neoconservatorii doreau cu adevărat nu era Afganistanul, ci invazia Irakului: nu doar pentru a controla petrolul (ceea ce, în cele din urmă, nu au reușit), ci, în analiza lui Michael Hudson, ”pentru a crea, în esență, legiunea străină a Americii sub forma ISIS și al-Qaeda în Irak”. Acum, ”America are două armate pe care le folosește pentru a lupta în Orientul Apropiat, legiunea străină ISIS/al-Qaeda (legiunea străină vorbitoare de limbă arabă) și israelienii”.

Intuiția lui Hudson, conform căreia ISIS și Israelul sunt armate paralele, este neprețuită: ambele luptă împotriva Axei Rezistenței și niciodată (italicile îmi aparțin) nu se luptă între ele. Planul neocomunist straussian, cât se poate de vulgar, este, în esență, o variantă a ”luptei până la ultimul ucrainean”: să ”lupți până la ultimul israelian” în drumul spre Sfântul Graal, care este să ”bombardezi, bombardezi, bombardezi” Iranul (copyright John McCain) și să provoci o schimbare de regim.

La fel de mult cum ”planul” nu a funcționat în Irak sau Ucraina, nu va funcționa nici împotriva Axei Rezistenței.

Ceea ce Putin, Xi și Raisi au explicat Sudului Global, direct sau în moduri destul de subtile, este că ne aflăm chiar în punctul culminant al unui război civilizațional.

Michael Hudson a făcut multe pentru a transpune o astfel de luptă epică în termeni practici. Ne îndreptăm spre ceea ce am descris ca fiind tehno-feudalismul – un format AI al turbo-neoliberalismului care caută rente? Sau ne îndreptăm spre ceva similar cu originile capitalismului industrial?

Michael Hudson caracterizează un orizont de bun augur ca fiind ”ridicarea standardelor de viață în loc de impunerea austerității financiare a FMI asupra blocului de dolari”: conceperea unui sistem pe care Big Finance, Big Bank, Big Pharma și ceea ce Ray McGovern a numit în mod memorabil MICIMATT (complexul MICIMATT, complexul militar-industrial-congresual-de-inteligență-media-academie-think tank) nu îl pot controla. Alea jacta est.