Moment de respiro la solicitarea Kievului

Generalii americani admit, cu un cinism înfricoșător, că i-au folosit pe ucraineni drept carne de tun. I-au trimis în confruntarea cu rușii în baza unor simulări pe calculator care nu aveau nici cea mai mică legătură cu realitatea din teren.

Noi (NATO) nu am trimite niciun soldat american, britanic sau aliat într-un astfel de mediu până nu obținem superioritate aeriană deplină și până nu reușim să deminăm mai mulți kilometri cu ajutorul echipamentelor speciale”, spune generalul în rezervă Ben Hodges, fost comandant al trupelor americane în Europa. Practic, americanii confirmă ceea ce generalul Valeri Zalujnîi, șeful armatei ucrainene, declara într-un interviu. Și anume că eșecul contraofensivei se datorează, în bună parte, specialiștilor de la NATO.

Joe Biden și Pentagonul i-au împins pe ucraineni într-o contraofensivă sinucigașă, știind foarte bine că niciun soldat american nu ar fi fost sacrificat în condiții similare. Lipsa superiorității aeriene și al unui raport al trupelor măcar de 3 la 1 vorbeau de la sine. Chiar și bucătarul-șef de la sediul NATO s-ar fi priceput să-i spună lui Geoană că ceva e putred în Danemarca.

Acum, la spartul târgului, când Ucraina își numără morții și caută noi locuri de cimitire, Statele Unite admit că lecția dureroasă pentru Kiev, dar și pentru strategii NATO, ar fi putut fi evitată. Generalul Hodges apune că armatele Alianței Nord-Atlantice trebuie să-și învețe trupele ”să lupte într-un mediu de luptă plin de mine, bruiaj electronic și drone capabile să descopere rapid țintele și să dirijeze focul tot mai precis al artileriei”.

Cel puțin opt scenarii ale jocurilor de război (”wargaming”) puse în scenă de strategii NATO în unitățile de antrenament din Germania s-au dovedit a fi total eronate. ”Cred că a existat o anumită aroganță – o aroganță nevinovată, dar totuși aroganță – care s-a bazat pe ideea că, gata, de acum îi învățăm noi pe ucraineni cum să lupte când, în realitate, ei au zeci de mii de militari care deja luptă de zece ani, în vreme ce noi, vesticii, avem zero experiență în purtarea unui astfel de război la un asemenea nivel”, a explicat Ben Hodges într-un interviu pe Youtube.

Aroganța ”nevinovată” a americanilor a avut un preț foarte mare. În același timp, i-a permis generalului Mark Milley, șef al Pentagonului până în octombrie 2023, să schimbe complet întregul sistem de antrenament al trupelor SUA, în baza lecțiilor învățate în Ucraina.

Esența conflictului dintre Zelensky și generalul Zalujnîi tocmai la asta se referă: președintele Ucrainei, total lipsit de cunoștințe în domeniul militar, merge sută la sută pe mâna ofițerilor americani, cu capul înainte, la sacrificiu, în timp ce Zalujnîi a pus frână strategiilor NATO și a decis să protejeze cât a mai rămas din armata ucraineană.

Ar fi fost complet deplasat și destul de trist ca după eșecul monumental al contraofensivei mass-media să continue pe același ton optimist. De aceea actualul mesaj al propagandei NATO, cumva împăciuitor și mai degrabă defensiv, cu sugestii pentru negocieri, ar putea fi doar un moment oportun de respiro. Fondurile SUA și UE probabil că vor fi deblocate în 2024, donațiile în avioane și tancuri continuă, ucrainenii fugiți în Occident sunt rugați politicos să se întoarcă în prima linie, iar declarațiile politicienilor vin să confirme imperativul continuării războiului: ”Vom continua să-i ajutăm pe ucraineni. Ceea ce facem, chiar dacă aceasta ne costă, este decisiv pentru securitatea noastră viitoare, pentru rolul nostru în Europa şi pentru suveranitatea Ucrainei” (E. Macron)

În paralel, prin intermediul sistemului financiar-bancar din occident, Trezoreria SUA anunță sancțiuni foarte dure în cazul țărilor și instituțiilor care ajută Rusia în efortul de război.

În ciuda aparențelor propagate de mass-media MSM, continuarea conflictului din Ucraina ar putea să lase în urmă, iresponsabil și criminal, și mai multe sute de mii de morți, pe lângă distrugerile imense.

Cum puteți sprijini proiectul Patrioților

Platforma Opozitia.net depinde exclusiv de donațiile Patrioților. Ea va exista cât timp VOI veți considera că are sens să existe. Fiecare donație, cât de mică, ne aduce mai aproape de Libertatea de altădată. Ne ajută să avem o voce din ce în ce mai puternică. Ne ajută să rezistăm în fața ofensivei nemaintâlnite din partea Globaliștilor fără niciun Dumnezeu.

Donează prin

Donează prin Transfer Bancar:

Conturi ING BANK
RO70INGB0000999906930786 (RON)
RO65INGB0000999911989038 (EUR - SWIFT INGBROBU)

Donează prin Revolut

Tel: 0791.287.318 --- @adrian6j60

  1. Vlad Tepes spune:

    In curind va avea loc ”intoarcerea armeor”.
    Ramine de vazut care va fi primul membru al NATO atacat de binomul Ucraina – Rusia !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Link-uri utile

Ne gasesti pe

© opozitia.net | All rights reserved.
CONECTARE
Bine ați venit! Autentificați-vă in contul dvs