Ce-i de făcut atunci când lupta este inegală

Pe măsură ce vedem că lucrurile merg într-o direcție greșită, revine întrebarea obsesivă ”Ce-i de făcut?”.

Democrația are limitele ei. Atunci când politicienii acționează împotriva simplilor cetățeni, ghidați de interesele așa-ziselor elite, teoria spune că la următorul ciclu electoral avem posibilitatea de a-i înlocui pe cei aflați la cârma Puterii cu alții considerați mai destoinici.

Practica, însă, arată că în partide intră oameni din ce în ce mai neprofesioniști și lipsiți de caracter. Unii și-au asumat rolul de marionete, îi cunoaștem. Alții, odată ajunși la putere, uită promisiunile din campania electorală și, sub diverse pretexte, pun în aplicare agenda Deep State-ului. Care în ultimii ani coincide cu agenda globalistă (cu excepția notabilă a Ungariei).

Prestația lamentabilă a politicienilor reiese clar și din prezența la vot, extrem de scăzută. La alegerile locale din 2020, spre exemplu, doar 46% dintre români și-au exprimat opțiunea. De aici rezultă că simplii cetățeni au renunțat să-și mai facă iluzii cu privire la clasa politică. Corupția, incompetența și demagogia au definit comportamentul liderilor ajunși la putere, cu foarte mici excepții. Iar dintre cetățenii care încă mai cred că votul lor contează, mulți participă la show-ul electoral doar pentru a alege ”răul cel mai mic”.

În prezent, câteva milioane de români au viziuni conservatoare. Procentul foarte mare nu se vede în sondaje întrucât o parte dintre aceștia (să-i numim ”patrioți”) nu votează, dezamăgiți de clasa politică în ansamblu. Ceilalți, în jur de 30% din cei prezenți la urne, își dispersează opțiunile spre AUR, SOS și alte mici formațiuni suveraniste.

Ideal ar fi ca în 2024 sau mai degrabă în 2028 să avem o guvernare de tip Viktor Orban, păstrând proporțiile. Însă există și o bună șansă ca alternativa suveranistă să arate ca în Italia. Ceea ce va produce o evidentă dezamăgire în rândul patrioților.

O opoziție solidă la curentul ”woke” globalist ar trebui să depindă foarte puțin de politicieni ca Giorgia Meloni, Javier Milei sau Geert Wilders, apropo de răspunsul la întrebarea ”Ce-i de făcut?”. Pentru că, așa cum vedem, astfel de lideri sunt înhămați în realitate la aceeași căruță, pe capra căreia îl zărim, cu biciul resetării în mână, pe maestrul de ceremonii Klaus Schwab.

Simplii cetățeni dezamăgiți de clasa politică au datoria de a nu rămâne inerți, chiar dacă vor absenta de la vot sau vor pune ștampila cu inima îndoită. Patrioții pot face un lucru simplu, aflat la îndemână. Pot rămâne uniți. Pot forma conexiuni. Mici sau mari comunități. Pot ține legătura fie pe rețele sociale, fie direct, în curtea bisericii, la slujba de duminică, la locul de muncă sau în parcul de joacă al copiilor.

Dezechilibrul de forțe este copleșitor. Forța reunită a aparatului de stat, a mass-media, a ”experților”, a ONG-urilor și a corporațiilor ar putea fi intimidantă doar la simpla citire a listei. Însă avem o mică șansă. Unica șansă a cetățenilor oprimați și batjocoriți de perspectiva Noii Ordini Mondiale este să rămână uniți. Să comunice. Să dezbată. Să propună soluții, indiferent de cum se vor comporta liderii lor de la putere sau din opoziție.

Va veni un moment când, poate abandonați de politicienii în care am avut încredere, nu vom reuși nimic de unii singuri, cu mâinile goale. Haideți să nu ne găsească nepregătiți. Haideți să vorbim, să ținem aproape, să aducem și alți oameni buni între noi. Să formăm comunități din ce în ce mai mari.

Pentru că va veni și ziua noastră.