Fără lideri pe culoarul ”Vadim”

Odată cu Vadim Tudor se pare că au dispărut și băieții din serviciile secrete care încă mai credeau în suveranitatea României.

Peste 3,3 milioane de români i-au acordat votul la alegerile din 2000, când a intrat în finală cu Ion Iliescu. La acel scrutin a surclasat politicieni cotați cu șanse mult mai bune, ca Stolojan, Isărescu sau Petre Roman. Absolvent al Facultății de Filosofie, Vadim a lucrat în presa comunistă până în 1989, iar în perioada 1978-1979 a studiat istoria la Viena, cu o bursă Herder care îi fusese acordată scriitorului Eugen Barbu.

Cunoscut în mod special pentru temperamentul său exploziv și pamfletele acide din revista România Mare (multe la limita calomniei sau calomnioase de-a dreptul), Vadim s-a evidențiat prin calitățile oratorice, dublate de o cultură generală remarcabilă și de deținerea unor informații ”sensibile”, cel mai probabil obținute pe linia serviciilor secrete (SRI). A reușit să-i atragă în partidul său atât pe nostalgicii comuniști, cât și pe românii care priveau circumspect apartenența țării la NATO și UE.

În pofida imaginii nu tocmai roz creionată de mass-media MSM, puțini mai știu că Vadim a fost inițiatorul și finanțatorul programului umanitar ”Cina Creștină”, dedicat oamenilor săraci și în vârstă. A oferit sprijin financiar unui mare număr de biserici, școli, muzee, situri arheologice, dar și premii sau donații copiilor și studenților.

De-a lungul timpului, Vadim a încercat să scoată în evidență influența nefastă a Imperiului Soros în Europa de Est și a militat pentru suveranitate. Nu în ultimul rând, a subliniat faptul că Ucraina este un stat neprietenos față de România și ar putea fi folosit drept câmp de luptă în ciocnirea dintre două imperii, american și rus (premoniție adeverită, între altele).

Probabil că la alegerile din 2000 ar fi ajuns la Cotroceni dacă discursul său ar fi fost mai puțin radical. Violența verbală în politică rămâne, totuși, apanajul extremiștilor. Vadim a reușit să atragă de partea sa un nucleu dur de votanți plus alți cetățeni exasperați de Ion Iliescu, însă nu a putut depăși pragul necesar victoriei.

În majoritatea lor, românii (suveraniști sau nu) nemulțumiți de actualii guvernanți caută un discurs rațional, bine argumentat și fără nuanțe isterice. Violența verbală, care reprezintă un prim pas către violența fizică, ar trebui să fie criteriu eliminatoriu la accederea în politica de nivel înalt. Cu toate calitățile sale intelectuale indiscutabile, Vadim a eșuat lamentabil la testul major al carierei politice. Românii neînregimentați s-au temut să-l voteze la alegerile din 2000. Au preferat ”răul cel mai mic”.

Am explicat într-o postare anterioară de ce nu poate exista democrație fără suveranitate.

Pe culoarul lăsat liber de Vadim s-au ridicat în ultimii ani doi lideri care contează acum în sondaje: George Simion și Diana Șoșoacă. Similitudinile dintre aceștia și fostul președinte al PRM se opresc, din nefericire, la violența verbală. Iată de ce nici Simion și nici Șoșoacă nu vor putea obține, vreodată, suficiente voturi încât să ajungă la Palatul Cotroceni.

Suveraniștii din România au nevoie ca de aer de un politician ca Viktor Orban pentru a putea spera, la un moment dat, că vor avea acces la butoanele puterii.

Alegerile bat la ușă, iar miza rămâne una măruntă în cazul partidelor AUR și SOS: un loc călduț în Parlamentul României sau la Bruxelles. Doar un candidat-surpriză cu suficientă notorietate ar mai putea răsturna situația la prezidențialele din 2024.