”Conform manualelor NATO și calculelor pe care le-am făcut, patru luni ar fi trebuit să fie suficiente pentru ca noi să ajungem în Crimeea, să luptăm acolo și să ne întoarcem”, spune comandantul șef al armatei ucrainene, Valeri Zalujnîi, într-un interviu pentru The Economist.
În ceasul al 12-lea, generarul ucrainean admite că armata lui Zelensky se află într-un impas, contraofensiva a eșuat și există riscul ca ”războiul să dureze ani de zile și să epuizeze statul ucrainean”.
Totul s-a făcut ca la carte, ”conform manualelor NATO”: provocarea adversarului (vezi extinderea alianței în Est și declarațiile lui Zelensky la Munchen), pregătirea militarilor, desenarea planurilor de luptă, transferul de bani, armament și muniție, cooptarea de mercenari și folosirea tuturor instrumentelor de propagandă pe două principale idei, ambele la fel de false: 1. Rușii vor să cucerească Europa și 2. Ucraina va câștiga.
Eșecul aparține în totalitate NATO, pentru că războiul în sine este opera NATO. Faptul că momentan toată atenția este îndreptată spre Israel nu-i va scuti pe generalii și politicienii de la Washington și Bruxelles să ofere niște explicații. Eventual, să deconteze întreaga afacere – sute de mii de morți și pagube de sute de miliarde de dolari.
Războinicii propagandiști au pus umărul din plin la planul NATO de vânzări de armament în Europa. E greu de spus dacă acum au ceva mustrări de conștiință pentru sutele de mii de morți sau dimpotrivă, continuă să susțină, în mod stupid, că au fost de partea bună a istoriei. Și doar au încercat să-i ajute pe ucraineni să scape de cizma rusească. Poate că, prin absurd, ei au crezut sincer în victorie (”Vorbim despre NATO, ej prost?!”), în pofida evidenței.
Regimul Zelensky a reușit performanța de a distruge Ucraina, de a pierde teritorii importante printr-un calcul nu doar greșit, ci de-a dreptul sinucigaș. Excluzând orice negocieri rezonabile atunci când încă se mai puteau face, Zelensky a jucat, practic, doar cartea intereselor americane în zonă. Cu prețul știut încă din start.
Generalul ucrainean Zalujnîi vorbește fără ocolișuri despre înfrângere. El spune că ”dacă saltul tehnologic nu se produce rapid, mai devreme sau mai târziu ne vom da seama că pur și simplu nu avem destui oameni cu care să luptăm”. Cu alte cuvinte, aliații NATO nu dispun în acest moment de tehnologia necesară pentru ca soldații ucraineni să poată zdrobi liniile de apărare rusești.
”Este important să înțelegem că acest război nu poate fi câștigat cu armele generației trecute și cu metode depăşite”, subliniază generalul Zalujnîi, evident dezamăgit de calitatea armamentului furnizat de cele 50 de state care contribuie la efortul de război, dar și de tacticile învechite ale NATO. Se subînțelege că rușii dispun de tehnică militară foarte avansată (dovadă rachetele tip Kinjal), iar poveștile cu furtul mașinilor de spălat pentru piese de schimb o să rămână în topul fake-urilor idioate din toate timpurile.
Cu cât politicienii și propagandiștii bineștiuți vor continua să insiste pe ideea victoriei lui Zelensky, cu atât își vor încărca biata conștiință (bineînțeles, dacă mai au așa ceva!) cu și mai multe victime nevinovate.
Platforma Opozitia.net depinde exclusiv de donațiile Patrioților. Ea va exista cât timp VOI veți considera că are sens să existe. Fiecare donație, cât de mică, ne aduce mai aproape de Libertatea de altădată. Ne ajută să avem o voce din ce în ce mai puternică. Ne ajută să rezistăm în fața ofensivei nemaintâlnite din partea Globaliștilor fără niciun Dumnezeu.
Conturi ING BANK
RO70INGB0000999906930786 (RON)
RO65INGB0000999911989038 (EUR - SWIFT INGBROBU)
Tel: 0791.287.318 --- @adrian6j60