Singura țară care ar putea distrage atenția Occidentului de la Ucraina este Israelul. Dar SUA și aliații săi intră într-o capcană existențială dacă cred că o victorie din Asia de Vest va fi mai ușor de obținut decât una europeană.

Parteneriatul strategic Rusia-Iran – cu China în culise – pregătește o capcană elaborată, cu tentă de Sun Tzu, pentru Hegemonul din Asia de Vest.

În afară de Israel, nu există nicio entitate de pe planetă capabilă să mute atenția, într-o clipă, de la eșecul spectaculos al Occidentului în Ucraina.

Belicoșii responsabili de politica externă a SUA, nu tocmai stâlpii bismarckieni, cred că, dacă Proiectul Ucraina este irealizabil, Proiectul Soluția Finală din Palestina ar putea fi, în schimb, floare la ureche – curățare etnică.

Un scenariu mai plauzibil, însă, este că Iran-Rusia – și noua ”axă a răului” Rusia-China-Iran – au tot ce le trebuie pentru a târî Hegemonul într-un al doilea impas. Totul constă în a folosi propriile răsturnări de situație ale inamicului, dezorganizate, pentru a-l dezechilibra și a-l dezorienta până la uitare.

Dorința Casei Albe ca războaiele veșnice din Ucraina și Israel să fie înscrise în aceeași campanie nobilă pentru ”democrație”, esențială pentru interesele naționale ale SUA, s-a întors deja ca un bumerang – chiar și în rândul opiniei publice americane.

Neoconservatorii americani aliați cu Israelul cresc ritmul pentru a provoca Iranul – prin intermediul unui proverbial steag fals care ar duce la un atac american. Acest scenariu Armagedon se potrivește perfect cu psihopatia biblică a premierului israelian Benjamin Netanyahu.

Vasalii ar fi forțați să se conformeze cu blândețe. Șefii de stat din NATO s-au grăbit să viziteze Israelul ca să-și demonstreze sprijinul necondiționat pentru Tel Aviv – inclusiv Kyriakos Mitsotakis din Grecia, Giorgia Meloni din Italia, Rishi Sunak din Marea Britanie, Olaf Scholz din Germania, locatarul senil de la Casa Albă și Emmanuel Macron din Franța.

”Secolul umilinței” arabe

Până în prezent, mișcarea de rezistență libaneză Hezbollah a dat dovadă de o reținere extraordinară, nu a mușcat nicio momeală. Hezbollah susține rezistența palestiniană în ansamblul ei – și, până acum câțiva ani, a avut probleme serioase cu Hamas, cu care s-a confruntat în Siria. De altfel, Hamas, deși este finanțată parțial de Iran, nu este condusă de Iran. Oricât de mult ar sprijini Teheranul cauza palestiniană, grupurile de rezistență palestiniană iau propriile decizii.

Vestea cea mare este că toate aceste probleme se dizolvă acum. Atât Hamas, cât și Jihadul Islamic Palestinian (PIJ) au mers recent în Liban pentru a-l vizita personal pe secretarul general al Hezbollah, Hassan Nasrallah. Mișcarea denotă unitate – ceea ce Axa Rezistenței din regiune numește ”Unitatea fronturilor”.  

Chiar mai revelatoare a fost vizita Hamas la Moscova în această săptămână, care a fost întâmpinată cu furie israeliană neputincioasă. Delegația Hamas a fost condusă de un membru al Biroului Politic, Abu Marzouk. Ministrul adjunct iranian de externe Ali Bagheri a venit special de la Teheran și s-a întâlnit cu doi dintre adjuncții cheie ai ministrului rus de externe Lavrov, Serghei Ryabkov și Mihail Galuzin. 

Asta înseamnă că Hamas, Iranul și Rusia negociază la aceeași masă.

Hamas a făcut apel la milioanele de palestinieni din diaspora, precum și la întreaga lume arabă și la toate ținuturile Islamului. Încet, dar sigur, se poate discerne un model: ar putea lumea arabă – și mari părți ale Islamului – să fie pe punctul de a se uni în mod semnificativ pentru a-și răzbuna propriul ”secol de umilință” – așa cum au făcut chinezii după cel de-al Doilea Război Mondial cu Mao Zedong și Deng Xiaoping?

Beijingul, prin intermediul diplomației sale sofisticate, face cu siguranță aluzie la acest lucru în fața actorilor-cheie, chiar înainte de a se ajunge la o apropiere între Iran și Arabia Saudită, negociată de Rusia și China.

Acest lucru în sine nu va zădărnici obsesia perpetuă a neoconilor americani de a bombarda infrastructura critică din Iran. Cu o valoare mai mică de zero când vine vorba de știința militară, neoconii ignoră modul în care represaliile iraniene ar viza – cu precizie – fiecare bază americană din Irak și Siria, Golful Persic fiind un caz deschis.

Inegalabilul analist militar rus Andrei Martyanov a arătat ce s-ar putea întâmpla cu acele costisitoare ”căzi de fier” americane din Mediterana de Est în cazul unui atac cu amenințare israeliană asupra Iranului.  

În plus, în nordul Siriei există cel puțin 1.000 de soldați americani care fură petrolul țării – ei ar deveni, de asemenea, o țintă instantanee.

Ali Fadavi, adjunctul comandantului-șef al IRGC, a trecut la subiect: ”Avem tehnologii în domeniul militar despre care nu știe nimeni, iar americanii vor afla despre ele atunci când le vom folosi”.

Puneți la socoteală și rachetele hipersonice iraniene Fattah – verișoare ale Khinzal și DF-27 – care se deplasează cu Mach 15 și pot atinge orice țintă din Israel în 400 de secunde. 

Și adăugați la acestea războiul electronic (EW) sofisticat al Rusiei. După cum s-a confirmat la Moscova în urmă cu șase luni, când vine vorba de interconectarea militară, iranienii le-au spus rușilor, la aceeași masă, ”orice aveți nevoie, cereți”. Același lucru este valabil și în sens invers, întrucât inamicul comun este unul și același.

Strâmtoarea Ormuz

Miezul problemei în orice strategie ruso-iraniană este Strâmtoarea Ormuz, prin care tranzitează cel puțin 20% din petrolul mondial (aproape 17 milioane de barili pe zi), plus 18% din gazul natural lichefiat (GNL), ceea ce înseamnă cel puțin 3,5 miliarde de metri cubice pe zi. 

Iranul este capabil să blocheze Strâmtoarea Ormuz într-o clipă. Ar fi un fel de răzbunare pentru Israelul care urmărește să înghită, în mod ilegal, toate gazele naturale de miliarde de dolari descoperite în largul Fâșiei Gaza. Este, de altfel, unul dintre motivele absolut esențiale pentru curățarea etnică a Palestinei.

Însă adevărata afacere va consta în prăbușirea structurii de derivate de 618 trilioane de dolari create de Wall Street, așa cum confirmă de ani de zile analiștii de la Goldman Sachs și JP Morgan, precum și comercianții independenți de energie din Golful Persic.

Așadar, atunci când va fi nevoie – și cu mult dincolo de apărarea Palestinei și într-un scenariu de război total – nu doar Rusia-Iran, ci și actori-cheie din lumea arabă pe cale să devină membri ai BRICS 11 – cum ar fi Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite – au ceea ce este necesar pentru a dărâma sistemul financiar american oricând vor dori. 

Așa cum subliniază un superior din vechea școală Deep State, care acum este în afaceri în Europa Centrală:

”Națiunile islamice au un avantaj economic. Ele pot arunca în aer sistemul financiar internațional prin tăierea petrolului. Nu trebuie să tragă nici măcar un foc de armă. Iranul și Arabia Saudită se aliază. Criza din 2008 a avut nevoie de 29 de mii de miliarde de dolari pentru a fi rezolvată, dar aceasta, dacă se va întâmpla, nu va putea fi rezolvată nici măcar cu 100 de mii de miliarde de dolari în instrumente fiat.”

După cum mi-au spus comercianții din Golful Persic, un scenariu posibil este ca OPEC să înceapă să sancționeze Europa, mai întâi din Kuweit și apoi să se răspândească de la o țară OPEC la alta și la toate țările care tratează lumea musulmană ca pe niște dușmani și carne de tun.

Prim-ministrul irakian Mohammed Shia al-Sudani a avertizat deja că livrarea de petrol către piețele occidentale ar putea fi amânată din cauza a ceea ce Israelul comite în Gaza. Ministrul iranian de externe Hossein Amir-Abdollahian a cerut deja, în mod oficial, un embargo total asupra petrolului și gazelor de către țările islamice împotriva națiunilor – în esență vasali NATO – care sprijină Israelul.

Așadar, sioniștii creștini din SUA, aliați cu activul neocomunist Netanyahu, care amenință să atace Iranul, au potențialul de a dărâma întregul sistem financiar mondial.

Războiul veșnic împotriva Siriei, remixat 

Sub actualul vulcan, parteneriatul strategic Rusia-China a fost extrem de precaut. În fața lumii exterioare, poziția lor oficială reciprocă este de a refuza să se poziționeze de partea Palestinei sau a Israelului; de a cere o încetare a focului din motive umanitare; de a cere o soluție cu două state și de a respecta dreptul internațional. Toate inițiativele lor la ONU au fost sabotate în mod corespunzător de către hegemon.

În prezent, Washingtonul a refuzat să dea undă verde invaziei terestre israeliene din Gaza. Motivul principal este prioritatea imediată a SUA: să câștige ceva timp pentru a extinde războiul în Siria, ”acuzată” că este punctul cheie de tranzit pentru armele iraniene către Hezbollah. Cu redeschiderea aceluiași vechi front de război împotriva Rusiei.

Nu există iluzii la Moscova. Aparatul de informații știe foarte bine că agenții Mossadului israelian au consiliat Kievul în timp ce Tel Aviv furniza arme Ucrainei sub presiunea serioasă a SUA. Manevra i-a înfuriat pe siloviki și ar fi putut constitui o greșeală israeliană fatală.

Neoconservatorii, la rândul lor, nu se opresc niciodată. Ei avansează o amenințare paralelă: dacă Hezbollah atacă Israelul cu mai mult decât câteva rachete – și asta pur și simplu nu se va întâmpla – baza aeriană rusă Hmeimimim din Latakia va fi ”eliminată” ca ”avertisment” pentru Iran.

După atacurile israeliene în serie asupra aeroporturilor civile din Damasc și Alep, Moscova nici măcar nu a clipit înainte de a oferi Siriei facilitățile sale de la Hmeimimim – cu tot cu autorizația pentru zborurile cargo ale Corpului Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) al Iranului, potrivit unor surse de informații rusești. Netanyahu nu va ține morțiș să bombardeze o bază aerienă rusească A2/AD (anti-acces/areal denial). 

De asemenea, Moscova vede în mod clar ce ar putea pune la cale acele portavioane americane scumpe din Mediterana de Est. Răspunsul a fost rapid: Mig-31K-urile patrulează 24 de ore din 24, 7 zile din 7, în spațiul aerian neutru de deasupra Mării Negre, echipate cu Khinzals hipersonice, care ar avea nevoie de doar șase minute pentru a vizita Mediterana.  

În mijlocul acestei nebunii însuflețite de neoconservatori, cu Pentagonul desfășurând în Mediterana de Est o formidabilă gamă de armament, plus mijloace ”nedezvăluite”, indiferent dacă ținta este Hezbollah, Siria, Iran, Rusia sau toate cele de mai sus, atât China, cât și Coreea de Nord – parte a noii ”axe a răului” inventate de americani – au indicat că nu vor fi simpli spectatori.

Marina chineză protejează, practic, Iranul de la distanță. O declarație și mai energică a fost făcută de premierul Li Qiang – un lucru neobișnuit de direct și rar în diplomația chineză:

”China va continua să sprijine ferm Iranul în protejarea suveranității naționale, a integrității teritoriale și a demnității naționale și se va opune cu fermitate oricăror forțe externe care se amestecă în afacerile interne ale Iranului”.

Nu uitați niciodată că China și Iranul sunt legate de un parteneriat strategic cuprinzător. Între timp, premierul rus Mikhail Mishustin a consolidat parteneriatul strategic Rusia-Iran în cadrul unei întâlniri cu prim-vicepreședintele iranian Mohammad Mokhber.

Amintiți-vă de acei mâncători de orez din Coreea

Milițiile pro-Iran din întreaga Axă a Rezistenței, mențin un grad de confruntare atent temperat împotriva Israelului, aproape de gherilă hit-and-run. Nu vor fi încă angajate în atacuri masive. Dar toate pariurile sunt anulate dacă Israelul invadează Gaza. Este clar că lumea arabă, cu toate contradicțiile sale interne masive, pur și simplu nu va tolera masacrul civililor.

Fără menajamente, în actuala conjunctură incendiară, hegemonul a găsit rampa de ieșire din umilința Proiectului său Ucraina. Ei cred, în mod eronat, că același vechi Război pe vecie reaprins în Asia de Vest poate fi ”modulat” după bunul plac. Și dacă două războaie se transformă într-un imens albatros politic, așa cum se va întâmpla, ce mai urmează? Pur și simplu vor începe un nou război în ”Indo-Pacific”.

Nimic din toate acestea nu păcălește Rusia-Iran și monitorizarea lor rece ca gheața a Hegemonului, care se clatină și se agită la tot pasul. Este edificator să ne amintim ceea ce Malcolm X prezicea deja în 1964:

”Niște mâncători de orez l-au alungat din Coreea. Da, l-au alungat din Coreea. Niște mâncători de orez cu nimic altceva decât pantofi de gimnastică, o pușcă și un castron de orez l-au luat pe el și tancurile lui și napalmul lui și toate celelalte acțiuni pe care se presupune că le are și l-au fugărit peste Yalu. De ce? Pentru că ziua în care poate câștiga pe teren a trecut.”