Furtuna Al-Aqsa și obiectivele obscure ale Hamas

Să intrăm puțin în papucii șefilor de la Hamas, ca să încercăm o predicție a evenimentelor ulterioare.

Dacă ignorăm imaginea din mass-media, cu palestieni ”barbari”, în șlapi și cu discernământ diminuat, putem concluziona că teroriștii sunt, totuși, niște indivizi capabili să vadă foarte clar consecințele faptelor lor. Mai ales că au o experiență bogată în ultimii zeci de ani. Cum bine știm din jurnalele de știri, orice atac asupra Israelului, oricât de ”minor”, a avut parte de o ripostă dură, înzecită, cu scopul precis de a descuraja astfel de acțiuni.

Operațiunea declanșată de Hamas pe 7 octombrie a fost unică prin amploarea ei, prin numărul de oameni implicați, arsenalul folosit, victimele în rândul israelienilor și ostaticii răpiți. Nu degeaba unii au comparat atacul cu lovirea turnurilor gemene din New York, în 2001. Atunci au murit aproape 3.000 de oameni (inclusiv 19 teroriști). Acum sunt peste trei mii de morți din ambele tabere (1.300 israelieni și 1.800 palestinieni), iar cifrele ar putea crește într-un ritm amețitor în zilele următoare.

Șefii Hamas au știut din capul locului că vor declanșa Iadul nu doar în rândul populației civile din Israel, ci în special în Fâșia Gaza. Cu cât mai multe victime lăsau în urma operațiunii ”Furtuna Al-Aqsa”, cu atât reușeau să ”obțină” o reacție pe măsură a guvernului Netanyahu.

Hamas în niciun caz nu a avut ca scop înfrângerea inamicului (altfel, cvasi-imposibilă), ci doar o lovitură extrem de dureroasă, care să determine, în mod așteptat, acțiuni de represiune fără precedent. Vedem că planul guvernului Netanyahu este în plină desfășurare, cu protecția așteptată din partea Statelor Unite și a Marii Britanii.

Așadar, se ridică întrebarea de ce Hamas a pus la cale o acțiune atât de iresponsabilă la prima vedere. Care a fost miza? Spre deosebire de atacurile din 11 septembrie 2001, în cazul de față inamicul a fost foarte lesne de reperat. Și va fi oarecum lesne de lichidat.

Putem presupune că, dintr-un sentiment de disperare și neputință, liderii Hamas au pariat exclusiv pe reacția lumii arabe, pe ajutorul din partea Hezbollah, a Iranului, Siriei, Libanului, Iordaniei, eventual a Arabiei Saudite. Pe reacția comunității musulmate de pretudindeni (vezi demonstrațiile din SUA și Europa, plus atentatul din Franța). Au pariat pe inflamarea Orientului Mijlociu, cu implicarea unor armate regulate, capabile să lupte de la egal la egal cu Israelul și protectorii săi. Iar, în final, să forțeze recunoașterea Palestinei în granițele cerute de OEP. Un plan copilăresc, evident, pentru că ar implica al Treilea Război Mondial. Așa că mai bine îl scoatem definitiv din ecuație.

Hamas a supraestimat reacția camarazilor de luptă. A mizat pe un cal mort, din pură prostie sau mai degrabă intenționat (la sugestia cuiva?).

Principalul beneficiar al acțiunii Hamas pare să fie tot administrația Biden, ca și în cazul războiului din Ucraina. Americanii vor reuși nu doar să vândă armament (probabil în detrimentul Kievului). Casa Albă a găsit și cel mai bun pretext pentru a disloca în Orientul Mijlociu portavioane și trupe înarmate până-n dinți. Zona rămâne vitală pentru configurația Noii Ordini Mondiale, proiectele Chinei (vezi The Belt and Road Initiative) și interesele Rusiei. În plus, nu trebuie să uităm dorința unora (inclusiv din instituțiile de forță din Israel) de a-l vedea pe Netanyahu decontând incapacitatea statului de a-și proteja cetățenii.

Pandemiile și războaiele rămân instrumentele ideale pentru reconfigurarea lumii.