Speranțe pentru o Europă suverană

Din ce în ce mai pregnant revine întrebarea ”Ce-i de făcut?”. Cum ar putea conservatorii să lupte eficient cu uriașa mașinărie neoliberală, alcătuită din corporații (aici îi includem și pe miliardarii ”filantropi”), instituții de forță subordonate stângii politice, mass-media mainstream și așa-ziși experți afiliați sau nu unor ONG-uri.

Mecanismul pare indestructibil. Rotițele se învârt neîncetat, unse cu fonduri nelimitate – atât guvernamentale, cât și din zona companiilor de top. Avem o situație de tip win-win. Funcționarii din zona administrativă și a serviciile secrete implementează la foc automat politicile globaliste pentru a-și păstra privilegiile; jurnaliștii scriu la comandă sau din proprie inițiativă pentru a-și păstra locurile de muncă; experții documentează apocalipse climatice pentru a beneficia, în continuare, de fonduri guvernamentale; miliardarii finanțează Agenda 2030 pentru a primi un tratament preferențial în raport cu Justiția și Fiscul, înainte de a-și multiplica cifrele de afaceri în urma extinderii pe noi piețe cu taxe vamale zero.

Conservatorii par a fi doar niște idealiști. Oamenii cu principii și atât. Ce-i leagă în afară de atașamentul pentru anumite valori (să le zicem creștine, deși sunt la fel de valabile și la adepții altor religii)? Ce anume i-ar determina să iasă din confortul traiului zilnic și să ia atitudine? Este suficientă invocarea ”cauzei comune”? Dorința de a trăi într-o lume mai bună reprezintă un argument peuril sau extrem de motivant?

Banii, reputația și privilegiile aferente constituie liantul de nezdruncinat al neoliberalilor globaliști. Iată ce-i unește și îi face incredibil de puternici.

Pandemia a arătat, totuși, că există anumite limite. A arătat că în anumite condiții conservatorii găsesc puterea a de protesta pentru a-și apăra drepturile fundamentale. Principiile. Interesele.

A fost un test foarte util dacă ne referim la globaliștii fără niciun Dumnezeu. Le-a indicat până unde pot întinde coarda. Cât de departe pot merge cu abuzurile. Și cum ar trebui să procedeze pe viitor.

Cât timp cetățenii au ce pune pe masă și își pot plăti facturile există puține șanse pentru o revoluție. Idealiștii conservatori sunt, în general, oameni de bun simț. Au măsura ridicolului și evită să se dea în spectacol chiar și atunci când le ajunge cuțitul la os. Mai mult decât atât, după episodul cu falsul patriot Meloni conservatorii privesc cu scepticism orice posibilă alternativă la guvernările neoliberale.

Și totuși, ”Ce-i de făcut?”. Democrația are reguli clare. Dacă globaliștii își vor juca bine cărțile, atunci cu siguranță ne vor oferi prea puține argumente ca să-i alungăm cu furci și topoare (așa cum ar merita). Singura alternativă rămâne întoarcerea la urnele de vot. S-a întâmplat, recent, în Slovacia, unde a câștigat un putinist. Bob cu bob, vot cu vot, țară cu țară, schimbările de regim teoretic ne-ar oferi șansa de a avea un cuvânt de spus la Bruxelles.

Anul 2024 ne va arăta unde ne situăm. Va arăta dacă vocea conservatorilor reprezintă, într-adevăr, o forță demnă de luat în seamă la nivelul Europei.

În România, un sondaj ISNCOP spune că Geoană ar primi 25% dintre voturi în primul tur al alegerilor prezindențiale. L-ar depăși în turul doi pe Simion, dar ar avea ceva probleme cu Ciolacu.

Mircea Geoană, numărul 2 în NATO, ar putea fi viitorul nostru președinte. Sau nu, dacă românii vor reuși să conștientizeze că pandemia și războiul ar fi făcut mult mai puține victime fără politicieni ca Geoană la timonă.

Marionetele globaliștilor de la Casa Albă trebuie să dispară de pe scena politică. În România și în toată Europa.