Dosarul Halep și câteva întrebări legate de Justiția ”independentă”

Câteva observații legate de ”dosarul Halep”, după ce Agenția Internațională de Integritate a Tenisului (ITIA) a confirmat pedeapsa maximă de 4 ani de suspendare, pronunțată de un tribunal independent înființat de Sport Resolutions:

1. Agenția Internațională de Integritate a Tenisului (ITIA) este un organism independent înființat în 2021 pentru a ”promova, încuraja, îmbunătăți și proteja integritatea tenisului la nivel mondial”. Practic, un ONG finanțat de șapte ”părți interesate”: Federația Internațională de Tenis, ATP, WTA, Australian Open, French Open, Wimbledon și US Open. Ca orice ONG, depinde de bunăvoința finanțatorilor.

2. ITIA a delegat firma britanică Sport Resolutions (practic, echivalentul unui SRL românesc) să înființeze un așa-zis ”tribunal independent”, alcătuit nu din magistrați, ci din experți în diverse domenii. Potrivit informațiilor oficiale, firma Sport Resolutions a raportat în 2022 un profit de 465.282 lire sterline.

3. Prin natura sa, firma britanică Sport Resolutions poate fi catalogată oricum, mai puțin ”independentă” în special în raport cu ITIA, care îi furnizează cazurile (ca cel al Simonei Halep) și, în consecință, mare parte dintre venituri. Dacă ne referim la dosarul Halep, ITIA a ținut locul clasicului procuror (acuzarea), în timp ce Sport Resolutions a fost judecătorul plătit, indirect, de procuror. Așadar, halal independență.

4. Proba pozitivă descoperită în cazul Simonei a fost prelevată în august 2022. Audierea martorilor de către ”tribunalul” Sport Resolutions SRL Londra a avut loc tocmai pe 28 iunie 2023, la distanță de aproape un an. Inadmisibil. O bătaie de joc nemaiîntâlnită, mai ales că Halep nu este un nume oarecare în tenis.

5. Între timp, Nicole Sapstead, directorul pentru Anti-Doping din cadrul ITIA, a scos din joben o nouă acuzație, legată de presupuse nereguli în cadrul ”pașaportului biologic” al Simonei. Pașaportul biologic este un dosar electronic cu rezultatele testelor individuale de urină și sânge. El poate urmări profilul unui sportiv, poate stabili nivelurile ”normale” și poate detecta eventualele variații. Spre deosebire de testele clasice antidoping, interpretarea pașapoartelor biologice necesită intervenția unor experți și este, prin urmare, relativ subiectivă.

6. În legătură cu pașaportul biologic au fost analizate 51 de probe de sânge. Cei trei experți tocmiți de firma Sport Resolutions au interpretat probele ca fiind o dovadă că Halep ar fi folosit substanțe interzise. De subliniat că doi dintre experți și-au schimbat radical opinia inițială abia DUPĂ ce au aflat numele sportivei pentru care au fost solicitați de către tribunalul Sport Resolutions SRL. Alți specialiști au consultat, de asemenea, rezultatele celor 51 de probe de sânge și au concluzionat că nu sunt elemente de natură a trezi suspiciuni cu privire la un eventual dopaj.

7. Simona Halep se află în premieră în fața unei astfel de acuzații. Cei care o cunosc îndeaproape (antrenori, jucători, oficiali, sponsori, prieteni) spun că nu este genul care să trișeze. Faptul că a primit pedeapsa maximă la prima posibilă abatere reprezintă un abuz al așa-zisei justiții reprezentată de un SRL din Marea Britanie, plătit indirect tocmai de acuzatorii de la ITIA.

8. Imediat după ce a aflat rezultatul sentinței ”tribunalului” SRL britanic, Serena Williams a postat pe Twitter mesajul: ”8 este o cifră mai bună”.
Cu referire directă la cele 7 titluri de la Wimbledon, care ar putea fi completate cu al 8-lea, dacă WTA îi va acorda și trofeul din 2019 (câștigat de Simona Halep). Să ne amintim și de Wimbledon 2014, când Serena Williams a intrat pe teren cu sora sa Venus la un meci de dublu, unde s-a comportat ca un om foarte beat și/sau foarte drogat (vezi video aici).

9. Cine pretinde că ”justiția” SRL-ului britanic este exemplu de integritate și că Serena, de pildă, ar fi primit fix același tratament ca Simona, fie trăiește cu capul în nori, fie face parte din categoria ”Baconschi, CTP și Mîndruță”.

Cum puteți sprijini proiectul Patrioților

Platforma Opozitia.net depinde exclusiv de donațiile Patrioților. Ea va exista cât timp VOI veți considera că are sens să existe. Fiecare donație, cât de mică, ne aduce mai aproape de Libertatea de altădată. Ne ajută să avem o voce din ce în ce mai puternică. Ne ajută să rezistăm în fața ofensivei nemaintâlnite din partea Globaliștilor fără niciun Dumnezeu.

Donează prin

Donează prin Transfer Bancar:

Conturi ING BANK
RO70INGB0000999906930786 (RON)
RO65INGB0000999911989038 (EUR - SWIFT INGBROBU)

Donează prin Revolut

Tel: 0791.287.318 --- @adrian6j60

  1. Comentariul meu de anul trecut despre comportamentul ciudat al Simonei Halep la US Open 2022. https://www.facebook.com/grigoreculian/posts/pfbid0j2a6drh9JVEsbh9WVi93gvLVX8WigndMSLAkeayyJieTgGgPDWxHFLFU5ojuTFbnl?notif_id=1694727266900171&notif_t=feedback_reaction_generic&ref=notif
    Sa fie vreo legatura cu testul antidoing care i-a distrus cariera?! Testul a fost facut exact anul trecut, exact la USOpen, Simona refuzand intrebarile din partea presei si fiind amendata cu 2.500 de dolari.
    https://www.prosport.ro/alte-sporturi/tenis/us-open/ce-amenda-risca-simona-halep-ca-a-refuzat-conferinta-de-presa-programata-dupa-eliminarea-de-la-us-open-regulamentul-e-foart… Retineti ca am fost acolo!

  2. Este evident că Simona are și ea o mare parte din vina. A ales un antrenor nepotrivit, ceea ce a stârnit reacții și probabil urzeli din partea serenei, a renunțat la staful care a fost alături de ea, la bine și la rău, ani buni și, dacă îmi aduc bine aminte, chiar vroia să se stabilească în Franța!!!
    Altfel spus, a întors roata norocului într-o direcție greșită, acum plătește!
    Ca nu mai vorbim de faptul că nu a înțeles nimic din ceea ce a făcut Nole, cel mai inteligent din circuit.

  3. Dra Halep a fost una dintre cele mai curajoase promotoare ale vaccinarii si mastii in plandemie.La ce i-a folosit?Se vede acum.Poate daca cineva o invata de mica faptul ca uneltele dupa ce sunt folosite si se uzeaza sunt aruncate sigur nu ar fi ajuns aici.Sau macar putea sa invete ceva de la Nole ca tot era in bransa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Link-uri utile

Ne gasesti pe

© opozitia.net | All rights reserved.
CONECTARE
Bine ați venit! Autentificați-vă in contul dvs