Pregătirea pentru o Europă post-Soros

Un comentariu de Alberto Alemanno pentru revista Politico. Alberto Alemanno este profesor Jean Monnet de drept al Uniunii Europene la HEC Paris și fondator al The Good Lobby, o organizație nonprofit angajată să egalizeze accesul la putere.

Cum va arăta Europa în următorii cinci ani va depinde de modul în care se va organiza societatea civilă din UE după plecarea Fundației pentru o Societate Deschisă.

Cu toate acestea, pare naiv să credem că sumele mari de bani publici pentru ONG-urile care nu le plac populiștilor vor continua să curgă fără să fie contestate, mai ales că noul climat politic ar putea fi foarte diferit după iunie 2024.

Decizia Fundației pentru o Societate Deschisă (OSF) de a pune capăt unei mari părți a operațiunilor sale europene i-a luat prin surprindere pe mulți – inclusiv pe mulți dintre dușmanii fondatorului său, George Soros.

Din punct de vedere istoric, nicio altă fundație nu a făcut mai mult pentru a construi și sprijini societatea civilă europeană. După ce inițial a încurajat disidența în spatele Cortinei de Fier – inclusiv în Ungaria, țara natală a lui Soros – astăzi, este dificil să găsești o organizație nonprofit (sau o inițiativă de interes public) bine stabilită, care să funcționeze în Uniunea Europeană și să nu fi beneficiat la un moment dat de sprijinul fundației.

Și tocmai această natură înrădăcinată și omniprezentă a sprijinului OSF pentru societatea civilă din UE, combinată cu capacitatea sa masivă de finanțare și sprijinul său profesional, face ca decizia bruscă de a pleca să aibă consecințe profunde.

Din cauza prezenței structurale masive a OSF în cadrul societății civile din UE – care este echivalentă cu aproximativ o optime din cele 1,5 miliarde de euro distribuite în fiecare an – retragerea lui Soros amenință supraviețuirea a numeroase organizații fără scop lucrativ, multe dintre acestea acționând ca organe de supraveghere democratică.

Și, din cauza absenței unei finanțări alternative, printre cele mai expuse riscului se numără ONG-urile care se ocupă de aspecte legate de tehnologie – de la încercarea de a contracara daunele online, militând în același timp pentru reglementarea inteligenței artificiale, până la monitorizarea supravegherii necontrolate a statului și a utilizării programelor spion -, precum și cele care se concentrează pe aspecte foarte contestate, cum ar fi egalitatea de gen, drepturile minorităților și ale migranților, dar și justiția rasială.

Privită din această perspectivă, retragerea lui Soros nu ar putea veni într-un moment mai prost pentru proiectul european. UE este contestată de partidele naționaliste și populiste care resping valorile ”deschise” ce stau la baza blocului. Ele se vor găsi în curând libere de controlul pe care organizațiile susținute de OSF se străduiesc să îl exercite.

Dar nu numai atât, deoarece golul lăsat de finanțarea OSF ar putea fi umplut în curând de donatori conservatori și de dreapta religioasă. Astfel de donatori s-au mutat deja, în special în țări precum Polonia și Italia, pentru a sprijini organizațiile anti-avort și anti-LGBTQ+, iar donațiile lor au fost legalizate. Înaintea următoarelor alegeri europene din iunie 2024, acestea vor avea acum o situație mai ușoară, datorită retragerii lui Soros.

Interesant, una dintre justificările oferite odată cu retragerea OSF este că instituțiile UE ”alocă deja resurse semnificative pentru drepturile omului, libertate și pluralism”. Însă pare naiv să credem că sume mari de bani publici destinate ONG-urilor care nu le plac populiștilor vor continua să curgă fără să fie contestate. Mai ales că noul climat politic ar putea fi foarte diferit după iunie 2024.

Este foarte posibil ca societatea civilă europeană cu vederi liberale să aibă nevoie de bani privați pentru a supraviețui, iar vestea proastă este că nicio altă organizație filantropică nu are resursele – sau curajul – de a sprijini ONG-urile europene în aceeași măsură și la scară paneuropeană, așa cum a făcut OSF.

Această poziție cvasi-monopolistă evidențiază, de asemenea, un adevăr profund incomod: după decenii de sprijin aproape necondiționat, organizațiile non-profit din UE au permis dezvoltarea unei dependențe nesănătoase, ceea ce face ca plecarea lui Soros să fie și mai îngrijorătoare.

Desigur, un donator rămâne întotdeauna liber să redirecționeze finanțarea către alte regiuni ale lumii, însă trebuie să ne întrebăm dacă o astfel de libertate îl eliberează de responsabilitatea continuă.

În cele din urmă, aceasta este o pastilă amară de înghițit pentru societatea civilă europeană – mai ales pentru că vine după o restructurare îndelungată a OSF, în ultimii 3 ani, care a coincis cu pandemia COVID-19 și s-a încheiat cu o succesiune de generații mult așteptată.

Noua direcție de finanțare a fundației poartă semnătura viitorului președinte Alexander Soros – fiul de 37 de ani al lui George – precum și a președintelui OSF, Lordul Mark Malloch-Brown, al cărui interes pentru proiectul UE se potrivește cu cel al unui ”Remainer” britanic. Așa cum este tipic pentru filantropie, trebuie să ne întrebăm dacă schimbarea de opinie a OSF are mai mult de-a face cu preferințele personale ale noii sale conduceri decât cu o evaluare riguroasă, bazată pe dovezi, a pericolelor reale cu care se confruntă democrația liberală din UE.

Pentru sute de organizații și persoane angajate în schimbarea socială, toate acestea sunt foarte incomode. Și, ceea ce este mai rău, comportamentul dăunează, de asemenea, reputației filantropiei într-un moment în care contribuția sa este cea mai necesară. Într-adevăr, retragerea anunțată a OSF nu marchează doar o concluzie contraintuitivă și dulce-amară a rolului său istoric în construirea infrastructurii civile paneuropene, ci reprezintă și un test major al credibilității și rezistenței filantropiei europene, în momentul în care blocul intră într-un sezon electoral fără precedent, cu voturi programate în aproape un sfert din țările membre și cu alegerile europene care se apropie.

Întrebarea cea mai urgentă acum este: Vor interveni și alții pentru a umple golul?