Rămânem proștii satului în afacerea cu cerealele din Ucraina

”Poziţia noastră este clară: blocarea exporturilor de cereale pe cale terestră după 15 septembrie, când ar urma să expire actualele restricţii, este inacceptabilă”, a susţinut Volodimir Zelenski.

Să spui asta verde-n față unor țări ca Polonia sau România, care se dau peste cap pentru a pune umărul la efortul de război al lui Zelensky, denotă nu doar tupeu maxim, ci și o doză uriașă de nesimțire.

Aceeași doză o manifestă și politicienii din România. La insistențele ambasadei SUA, ministrul Sorin Grindeanu a anunțat dublarea capacității de tranzit a cerealelor din Ucraina. Problema este că tranzitul va avea loc în special pe șosele, mai puțin pe căi ferate, iar fermierii români se plâng că o bună parte din cerealele lui Zelensky vor rămâne în România. Camioanele venite cu sutele din Ucraina nu au sistem GPS de locație, astfel că nimeni nu știe ce se întâmplă cu marfa după ce intră pe teritoriul nostru.

Indignarea a atins cote maxime în rândul agricultorilor români, care vor să organizeze un mare protest și să-și apere interesele prin înființarea unui partid, pe model olandez. ”Cea mai mare lovitură a fost dată în 2023, pentru că noi în 2023 am avut niște costuri extrem de mari, iar prețul cerealelor a scăzut la jumătate. Dacă anul trecut vindeam grâul cu 1,6 lei, anul acesta l-am dat cu 75 de bani. Nu avem vreo șansă de a ne mai reveni”, spune Ștefan Muscă, unul dintre liderii fermierilor.

Cu titlu informativ, România a scos în 2022 o producție de cereale de aproape 20 de milioane de tone, în timp ce Sorin Grindeanu s-a angajat, cu mare entuziasm, să mărească de la două la 4 milioane de tone cantitatea de cereale care ne va tranzita, lună de lună. Nimeni nu știe câte din aceste milioane de tone vor inunda piața internă la preț de dumping.

Fermierii noștri spun că, cel mai probabil, se urmărește intrarea lor în faliment. Drept rezultat, vor fi cumpărați, pe nimic, de ”investitorii strategici”. Ștefan Muscă explică: ”Polonezii, nemții, au luat atitudine în sprijinul fermierilor. În Franța, 40% din prețul de la raft îl ia producătorul, 38% îl ia procesatorul și 22% îl ia comerciantul. Asta trebuie să facă și România! Noi luăm 20%! Cel mai mult ia comerciantul. Nici procesatorul nu ia foarte mult. Vindem laptele cu 1,3 lei/litru, iar comercianții îl vând cu 8-10 lei. În ce țară trăim? În Mauritania?”.

Luna trecută, cinci state din cadrul Uniunii Europene – Polonia, Bulgaria, Ungaria, Slovacia şi România – au cerut Comisiei Europene prelungirea restricţiilor privind importurile de cereale din Ucraina. Însă chiar dacă Ursula von der Leyen și-ar călca pe inimă și ar prelungi restricțiile până în ianuarie 2024, dublarea capacității de tranzitare prin România practic dubleză riscul ca o mare cantitate de cereale să rămână în țară. În mod cinic, Franţa şi Germania au semnalat că susţin poziţia Ucrainei, nu pe cea a statelor central şi est-europene din Uniunea Europeană.

Întrebarea este ”Cine profită?”. Potrivit Australian National Review, trei multinaționale cu sediul în SUA au cumpărat în total 17 milioane de hectare de teren agricol din Ucraina, ceea ce reprezintă 28% din terenul arabil al țării vecine. Cei trei giganți sunt Cargill, DuPont și Monsanto. Pe de altă parte, The Wall Street Journal spune că în 2013 China a semnat un contract de concesionare pe o jumătate de secol pentru 9% din cel mai fertil teren agricol din Ucraina, adică 5% din suprafața totală a țării.

Cum bugetul Ucrainei se încropește, în mare parte, din donații occidentale, iar armamentul de sute de miliarde trebui plătit cumva, iată de ce țările vasale din estul Europei practic nu contează în ecuația cerealelor ucrainene. Bătaia de joc continuă.