Parteneriat ActiveNews | Colectiv 2. Miza 1: KOVESI. Ținta 2: tot BOR

Un articol de Victor Roncea pentru ActiveNews

Când se spune despre imensul scandal al lagărelor pentru bătrâni, apăsat și cu majuscule, „TOȚI ȘTIAU”, înseamnă TOȚI dar în primul rând REȚEAUA SOROS. Rețea pe care o slujesc cu devotament proletar și intelectualii lui Băsescu, alias Petrov, din Brigada anti-BOR, Baconschi, Papahagi, „câinele roșu” Bănescu și tartorul lor, Pleșu, ultimul președinte al Fundației Soros România, ales pe viață, înainte ca aceasta să se desființeze la ordinul bossului ei, George Soros.

Nu este o afirmație hazardată și nici exagerată.

De când știa Rețeaua Soros? Cel puțin din septembrie 2022. Exact din aceeași perioadă știau, automat, și Ministerul Public, respectiv Ministerul Justiției, condus de PNL-istul Cătălin Predoiu, cât și MInisterele Muncii și Sănătății, conduse de PSD-iștii Marius Budăi și Alexandru Rafila.

Pe 3 ianuarie 2023, Centrul de Resurse Juridice (CRJ) înființat în 1998 de Fundația pentru o Societate Deschisă (Fundația Soros), pe când președintă a acesteia era actualul Avocat al Poporului, Renate Weber, ulterior chiar directoare a Centrului, produce și publică un raport complex după vizitele inopinate efectuate în septembrie-noiembrie 2022 la Centrul de Îngrijire și Asistență pentru Persoane Adulte cu Dizabilități „Sfântul Gabriel cel Viteaz”, Centrul Rezidențial de Îngrijire și Asistență Persoane Dependente „Casa Cora” și Centrul de Îngrijire și Asistență pentru Persoane Adulte cu Dizabilități „Armonia”.

Rezultatele CRJ pot fi consultate în Raportul din 3 IANUARIE 2023 pe care îl punem la dispoziție AICI, în format PDF.

Operațiunea CRJ a fost derulată cu fonduri ale celor trei țări nordice – Islanda, Liechtenstein și Norvegia (SEE Grants) – sub care se ascund tot fonduri de tip Soros, derulate în România prin Fondul Român de Dezvoltare Socială (FRDS).

Proiectul Centrului de Resurse Juridice în cadrul căruia a fost realizat și Raportul în cauză a fost realizat în parteneriat cu Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, și beneficiază de un grant in valoare de 1.324.994 Euro, potrivit sursei citate.

Raportul din 3 ianuarie 2023 a fost remis partenerului, Ministerul Public, cât și Ministerului Muncii și Ministerului Sănătății.

Concluziile vizitelor la cele trei centre sunt sinistre, cutremurătoare. Exact cele despre care ați aflat 6 (ȘASE) LUNI mai târziu.

Ce s-a întâmplat în cele 6 (ȘASE) LUNI: CRJ a remis raportul partenerului său de presă, Centrul de Investigații Media (CIM), care, în ianuarie și februarie, a publicat o serie de materiale pe această temă, respectiv 4 (patru) articole, apărute între 24 ianuarie și 8 februarie. După care pauză.

Între 8 februarie și 10 iulie, când apare articolul TOȚI ȘTIAU (din care sunt excluse din start Rețeaua Soros și Ministerul Public) mai sunt publicate doar trei reportaje, pe alte teme. Seria este reluată de același autor de la CIM în Buletin de București, o publicație de buzunar „gestionată” de asociația soroșistă cu nume și mentalitate infantilă care crede că poate cenzura presa prin reclamarea site-urilor independente la Facebook – Funky Citizens, condusă de penibila Elena Calistru, fosta amantă de formă a lui Florin Cîțu.

6 (ȘASE) LUNI în care „a trebuit să moară oameni” ca să apară și DIICOT-ul și să înceapă actuala sarabandă de tip Colectiv.

În mod nesurprinzător, vectorii noii operațiuni s-au autoidentificat ca fiind aceleași personaje scandalagioaice care au inițiat falsa problemă a calendarului Sfintelor Paști în Biserică și nu au „tătă mintea bună”, adică o au stricată: Bănescu, Papahagi, Baconschi.

Ce s-a mai întâmplat în aceste 6 (ȘASE) luni plus 4 (PATRU) – TOTAL 10 (ZECE) LUNI –  în care Rețeaua Soros a știut dar a ieșit public doar pe un site mărginaș, ținând scandalul la rece?

Intelectualii lui Petrov au început să-și dea aripi. TVR reia seria de emisiuni insipide și expirate cu Patapievici și țațele Liiceanu și Pleșu-cel-ce-n-a-înțeles-întrebarea-la-Referendum-dar-altfel-știe-tot. Dar degeaba. Nu cresc deloc în sondaje.

Atunci se inventează un scandal. După toate regulile de PR (soroșist).

Când a început pseudo-scandalul calendarului, ne-am întrebat cu toții în redacția ActiveNews care este miza lui. Era evident că este o falsă problemă, după cum s-a văzut și la Sinod, unde petiția intelectualilor lui Petrov-Macovei-Pleșu-Soros (ca să redăm tot arborele) a fost complet ignorată.

Dar toată presa a (re)început să vorbească de prăfuiții intelectuali uitați într-un buzunar de mărunțiș ai blugilor lui Soros. Mai știa cineva-ceva de ei înainte de acest scandal? Aiurea! Doar ei în bula lor în care se auto-pupincurează (DEX: pupincurism, pupincurisme s. n. lingușeală, servilism, slugărnicie).

Concluzia noastră a fost că se pregătește ceva, pe linie politică. Că este o încălzire pentru brigada aplaudacilor lui Kovesi.

N-au trecut câteva zile și Kovesi a și apărut – brusc, și ea, „naționalistă”, îmbrăcată în ie, cămașa legionarilor și auriștilor, potrivit fostului propagandist comunist Alexandru Florian de la institutul guvernamental ce poartă numele unui impostor internațional.

Presupusa candidată la prezidențiale, în cazul în care Hellvig refuză, s-a înființat chiar în curtea lui Andrei Andreicuț, supranumit în lumea bisericească Andrăcuț, primul ierarh susținător vocal al petiției pentru unirea Sfintelor Paști cu catolicii, inițiată de Papahagi și Baconschi și susținută de USR-iști veroși ca Caramitru și traseistul Cristi Preda.

Procuroarea europeană s-a lăsat pozată alături de Andreicuț într-o biserică din Cluj – fieful tuturor relelor –  unde venise, chipurile, ca să audieze teza de doctorat a unei alte soroșiste, cu un bogat CV de activistă, acum teoloagă cu acte în regulă, numai bună pentru o nouă premieră în BOR, cum ar fi o femeie care să-i locul lui Bănescu dacă Patriarhul se supără și îi rupe șira spinării ca pe-un pai. Asta dacă nu îl lasă să-i ia locul pe un alt fost sclavete adus de Pleșu la Cotroceni, Cazaban, îmbrăcat acum în straiele lepădate de ratatul Radu Preda. Se mai poate pregăti pe tușă și Bucuroiu, rezerva tuturor rezerviștilor.

Practic, în ultimele 6 luni, motoarele au fost turate pentru „un ceva”. Un rahat în care Bănescu – înțepatul de la Patriarhie fără biografie, care minte că a absolvit Teologia ba la Cluj, unde ar fi început-o înainte de e se reînființa Facultatea, în 1988, ba la București – este băgat până în gât, dovadă și postările pe care și le-a pregătit din avans în crescendo, de la „Doamne ajută” – când încă nu începuse scandalul lagărelor – până la delirul verbal al ultimelor postări în care autorul monoloagelor vaccinului de la Trinitas TV și Realitatea Plus o atacă la jugulară pe Gabriela Firea, contracandidata sigură a lui Nicușor Dan și posibilă a lui Kovesi.

Așadar, în cele 6 luni (respetiv 10!) în care scandalul ororilor a fost ținut de Rețeaua Soros la frigider – deși mureau oameni – de fapt doar s-au măsurat, la rece, intențiile și procentele „actanților”. Pentru a se decide când să fie lansat atacul.

„A sosit momentul demiterii lui Bănescu. Împreună cu gașca Soros a băgat Biserica și Patriarhul într-un război politic USR-ist anti-PSD. USR l-a adus, USR să-l ia! Preafericitul Daniel să-l arunce în turma de porci!”, a fost titlul inițial al acestui material, acordat pericopei la zi, pe care l-am schimbat însă încă de ieri cu cel actual, așteptând să văd ce se mai întâmplă azi.

Și confirmarea a venit: „Corupția Ucide” și alte organizații soroșiste au anunțat deja repetarea scenariului Colectiv printr-o primă demonstrație, în această sâmbătă.

Și toate acestea se întâmplă în anul declarat de Patriarh drept „Anul omagial al pastorației persoanelor vârstnice”, care va rămâne în istorie acum drept Anul lagărelor morții pentru persoanele vârstnice. Când afacerea putea fi tranșată acum 10 luni, prin intervenția directă a PARTENERULUI CRJ – MINISTERUL PUBLIC – PARCHETUL!

De aici până la „Biserica e de vină! Unde au fost preoții?”, nu mai e decât un pas…

Spre deosebire de colegii mei de presă independentă Ion Spânu și Adrian Onciu eu nu cred că Patriarhul României și Cetățeanul de Onoare al Capitalei este părtaș la acest scandal cu miză politică murdară în care a fost atras, și asta pentru că nu a ascultat de noi și de zecile de asociații ortodoxe pro-vita din întreaga țară și nu l-a demis pe Bănescu încă de când a făcut propagandă pentru serurile experimentale dovedite ucigașe, create și dezvoltate din fetuși umani, un sacrilegiu și o infamie la adresa moralei creștine.

O simplă demonstrație se face prin urmărirea personajelor de joasă factură care îl susțin, oral și redacțional, pe Bănescu: Ramona Ursu cea cu „sex cu popi”, CTP, Melania Cincea de la 22, Mădălin Hodor de la CNSAS sau pseudo-ziaristul Deutsche Welle pentru care Manolescu are doar o imensă silă, Petre M. Iancu, aka Peter Moscu, sunt toate înverșunate pâlnii anti-creștine și anti-ortodoxe care de-a lungul anilor au atacat mizerabil Biserica Ortodoxă Română și slujitorii ei, opera Patriarhiei Române, Catedrala Mântuirii Neamului, și, în mod special, pe Patriarhul Daniel. Exemplele sunt disponibile pe internet cu duiumul.

Este clar, așadar, că Patriarhul este prins într-un clește. În plus, dacă la Colectiv 1 se arunca cu pietre din afara Bisericii, acum, la Colectiv 2, se aruncă în Biserică chiar din interiorul ei.

Veninosul șarpe adus pe valul Colectiv și băgat la sânul Patriarhului Daniel de vectorii Rețelei Soros riscă să-l sugrume acum. Dacă l-ar da afară, tunurile soroșiste din jurul Bisericii dar și din propria lui ogradă i-ar surpa edificiul virtual clădit cu atâtea compromisuri și balet diplomatic în speranța întăririi Bisericii în ochii unei societăți îmbolnăvite.

Dar acest deziderat este un fals construct. Biserica este întărită prin trupul ei, prin toți românii, nu prin artificii bombastice și traseiști operativi politici și religioși guralivi și găunoși.

Iată de ce cred că merită riscul: pisica trebuie ruptă-n două și aruncată în turma de porci pentru a ajunge înapoi de unde a venit. Dacă nu se va întâmpla acest lucru, riscurile asupra instituției Bisericii vor fi cu mult mai mari decât eventualele beneficii ale cumpărării tăcerii intelectualilor de carton prin favoruri și complicități dăunătoare. A se vedea cum le-au mușcat mâinile foștilor sponsori politici generoși deși i-au hrănit ca pe niște pudeli ținuți în puf, în posturi călduțe și funcții cheie, conform înțelegerii cu bossul Soros.

Trebuie procedat cu ei exact după cum a predicat Preafericitul Părinte în acestă duminică: „Demonii vor fi trimiși în adânc, adică în iad, după cum turma de porci, posedată de demoni, s-a înecat în adâncul mării”.

Noi vom fi gata să-l apărăm de celălalte turme de porci care se vor dezlănțui.

Notă: Autorul acestor rânduri nu s-a mai întâlnit și nu a mai vorbit cu Gabriela Firea de când a participat la o emisiune a ei la Antena 1 în urmă cu niște decenii, în schimb a păstrat o relație de amiciție cu Nicușor Dan, împreună cu care a lucrat la două campanii civice, pentru Icoanele din Școli și pentru Salvarea Catedralei Sf. Iosif, pe vremea când actualul Primar General al Capitalei nu era înconjurat de neosecuriști. Iar ActiveNews, după cum se știe, a criticat acerb ultimele proiecte legislative patronate și susținute de ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse.

Cum puteți sprijini proiectul Patrioților

Platforma Opozitia.net depinde exclusiv de donațiile Patrioților. Ea va exista cât timp VOI veți considera că are sens să existe. Fiecare donație, cât de mică, ne aduce mai aproape de Libertatea de altădată. Ne ajută să avem o voce din ce în ce mai puternică. Ne ajută să rezistăm în fața ofensivei nemaintâlnite din partea Globaliștilor fără niciun Dumnezeu.

Donează prin

Donează prin Transfer Bancar:

Conturi ING BANK
RO70INGB0000999906930786 (RON)
RO65INGB0000999911989038 (EUR - SWIFT INGBROBU)

Donează prin Revolut

Tel: 0791.287.318 --- @adrian6j60

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Link-uri utile

    Ne gasesti pe

    © opozitia.net | All rights reserved.
    CONECTARE
    Bine ați venit! Autentificați-vă in contul dvs