Dezamăgire

Pentru americanii cu venituri medii spre mari, Europa a rămas doar locul unde poți să-ți faci o vacanță frumoasă. Nici urmă de regret că trăiesc în Miami și nu în Paris sau Berlin.

Pentru politicienii americani, Europa a rămas fratele mai mic bun la toate, care nu se supără deloc dacă îl faci la buzunare. Dimpotrivă, se manifestă de parcă ar fi încântat. Dominația este totală, fără echivoc, pe multiple paliere. Ea a ieșit clar în evidență odată cu pandemia și cu războiul din Ucraina.

Publicația Financial Times scrie negru pe alb: dependența Europei față de energia, capitalul, protecția militară și tehnologiile din Statele Unite distrug încetul cu încetul orice speranță a Uniunii Europene de a-și câștiga ”autonomia strategică”. Dacă în 2008 economia UE era mai mare decât a SUA (16,2 trilioane de dolari, față de 14,7 trilioane), până în 2022 americanii aproape și-au dublat PIB-ul, ajungând la 25 de trilioane, în timp ce economia Uniunii Europene a stagnat. În 2022 abia a atins jumătate din PIB-ul Statelor Unite.

În plus, americanii au acum acces la energie ieftină, grație exploatării gazelor de șist. Europenii, în schimb, au ajuns să cumpere energie scumpă din SUA, grație războiului din Ucraina și a deciziei lui Biden de a dinamita conductele NordStream. Firmele din Germania, spre exemplu, plătesc de 3-4 ori mai mult pentru energie decât competitorii americani. Mai multe fabrici s-au închis deja tocmai din această pricină.

Din nefericire, dintre politicienii marcanți doar Macron a vorbit, în treacăt, despre suveranitatea Europei. Mai nou, președintele Franței a depus o cerere pentru a participa la următorul summit al alianței BRICS. Încă nu se știe în ce calitate.

Dacă pandemia și războiul au reușit ceva, atunci cu siguranță vorbim despre conștientizarea de către simplii europeni a statutului lor de simpli consumatori de vaccinuri, energie și armament „made in USA”.

Ce a izbândit să clădească Hollywood-ul în aproape 80 de ani de propagandă soft (inteligentă în general), au distrus globaliștii lui Biden în ultimii doar trei ani. Iar fenomenul se înrăutățește de la zi la zi. Ireversibil.

Cum puteți sprijini proiectul Patrioților

Platforma Opozitia.net depinde exclusiv de donațiile Patrioților. Ea va exista cât timp VOI veți considera că are sens să existe. Fiecare donație, cât de mică, ne aduce mai aproape de Libertatea de altădată. Ne ajută să avem o voce din ce în ce mai puternică. Ne ajută să rezistăm în fața ofensivei nemaintâlnite din partea Globaliștilor fără niciun Dumnezeu.

Donează prin

Donează prin Transfer Bancar:

Conturi ING BANK
RO70INGB0000999906930786 (RON)
RO65INGB0000999911989038 (EUR - SWIFT INGBROBU)

Donează prin Revolut

Tel: 0791.287.318 --- @adrian6j60

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Link-uri utile

    Ne gasesti pe

    © opozitia.net | All rights reserved.
    CONECTARE
    Bine ați venit! Autentificați-vă in contul dvs