La nivel global, sentimentele antiamericane devin din ce în ce mai pregnante. Fenomenul se petrece pe măsură ce lumea realizează că la Casa Albă se află globaliștii de la Davos – elite fără niciun Dumnezeu, care pun proiectul ”Noua Ordine Mondială” mai presus de interesele Statelor Unite. Și, pe cale de consecință, mai presus de interesele Uniunii Europene.
În calitate de capitală financiară și politică a lumii, Washington-ul oricum avea dușmani tradiționali. În principal din zona Orientului Mijlociu, dar nu numai. Intervențiile militare directe ale Pentagonului (desigur, cu respectarea Cartei ONU, ej prost?!), dublate de acțiunile mai sofisticate ale imperiului Soros, au reușit fără mari eforturi să genereze valuri de nemulțumire în rândul simplilor cetățeni, dar și a unor lideri politici direct afectați. În multe situații, nemulțumirea s-a transformat lesne în sentimente de ură, care explodează cel mai adesea pe rețelele sociale. Iar uneori explodează și la propriu, pe străzile din Fâșia Gaza, în Siria, în Sudan și în multe alte zone de conflict armat.
Evenimentele din pandemie și, mai recent, legate de războiul din Ucraina, au reușit destul de repede să schimbe radical opiniile a zeci de milioane de europeni cu privire la Statele Unite. Mai precis, cu privire la administrația globalistă a lui Joe Biden (deși mulți nu fac distincția). Ungaria și Polonia se află pe poziții diametral opuse față de Washington, însă dacă ne referim la est-europeanul de rând, fie el român sau bulgar, s-a creat o prăpastie evidentă între politicile guvernamentale pro-război și atitudinea publicului rămas, deocamdată, în tribune.
Oamenii onești nu mai suportă minciunile distribuite pe bandă rulantă de mass-media, în cooperare cu specialiștii și politicienii agreați de Schwab. Încep să înțeleagă pe deplin poziția administrației Biden, influența nefastă în Europa și jocul necinstit în raport cu simplii muritori.
În mod paradoxal, chiar dacă Vladimir Putin a intrat cu trupele în Ucraina, foarte mulți dintre europeni îl condamnă mai degrabă pe Joe Biden. Explicația e simplă. Lumea simte viclenia. Îi simte pe demagogi, pe impostori și pe tâlhari. Preferă să fie de partea adevărului indiferent de consecințe. Chiar cu prețul de a vedea occidentul prăbușindu-se, deși într-o astfel de ipoteză viața fiecăruia dintre noi s-ar schimba dramatic.
Însă sentimentul de a lupta de partea Adevărului rămâne foarte puternic. Atât de puternic, încât mulți spun că preferă postura de ”om sărac și cinstit”, decât conviețuirea într-o relativă bunăstare, în cadrul unei societăți dirijate de elitele lui Schwab. O societate falsă, ipocrită, profund coruptă, cu libertăți limitate la dreptul de a-ți ține gura.
Pe măsură ce se adâncește sentimentul antiamerican din pricina politicilor dezastruoase ale administrației Biden, europenii încep să privească mai atent la alternativele propuse de Rusia, Iran și chiar China. Acea Chină în care miliardarul Ion Țiriac ar fi dorit să trăiască dacă ar fi fost mai tânăr – potrivit propriilor declarații. Fără a idealiza în vreun fel regimurile de la Moscova, Teheran sau Beijing, s-a ajuns în această situație (imposibil de explicat până de curând) grație unor politicieni iresponsabili ca Joe Biden.
John Kirby, purtătorul de cuvânt al Consiliul de Securitate Națională al guvernului american, avertizează acum că Iranul şi Rusia ”sunt pe cale să îşi amplifice cooperarea militară fără precedent”, de parcă nimeni de la Washington nu a fost capabil să anticipeze urmarea implicării SUA în Ucraina. ”Este un parteneriat militar complet, dăunător pentru Ucraina, pentru Orientul Mijlociu şi pentru comunitatea internaţională”, precizează Kirby. Ei bine, americanii vor constata cu stupefacție că membrii ”comunității internaționale” nu doar că nu sunt îngrijorați de cooperarea ruso-iraniană, ci chiar o sprijină. Îi țin pumnii și îi urează mult succes.
Am ajuns în acest punct mulțumită elitelor globaliste de la Davos.
Platforma Opozitia.net depinde exclusiv de donațiile Patrioților. Ea va exista cât timp VOI veți considera că are sens să existe. Fiecare donație, cât de mică, ne aduce mai aproape de Libertatea de altădată. Ne ajută să avem o voce din ce în ce mai puternică. Ne ajută să rezistăm în fața ofensivei nemaintâlnite din partea Globaliștilor fără niciun Dumnezeu.
Conturi ING BANK
RO70INGB0000999906930786 (RON)
RO65INGB0000999911989038 (EUR - SWIFT INGBROBU)
Tel: 0791.287.318 --- @adrian6j60
Radu Comșuța spune:
Foarte bine punctat. Mai ales finalul, s-o știe toți „putiniștii”, :))))))