Un alt proiect de țară

De Ziua Europei și, în același timp, Ziua Independenței și Ziua victoriei împotriva nazismului, voi scrie despre educație. Un proiect de țară eșuat grației prestației lamentabile a președintelui Iohannis.

Un stat cu o populație needucată (sau prost educată) va rămâne fie subdezvoltat, fie într-o jenantă relație de vasalitate față de marile puteri. O Românie suverană, stăpână pe destinele ei, nu poate fi decât o Românie bine educată. Iar aici nu mă refer la cei 2% olimpici, ajunși la acest nivel de recunoaștere grație eforturilor personale și ale familiei, mai puțin (spre deloc) ale școlii.

Omul sfințește locul, indiferent de cum arată acel loc. Unii dintre noi ne amintim cu mare plăcere de dascălii, foarte puțini la număr, care ne-au marcat viața. Alții nu au avut o astfel de șansă. Iar cei din urmă devin din ce în ce mai numeroși. Profesorii de calitate, cu o adevărată vocație pentru meseria pe care și-au ales-o, sunt flori rare în sistemul de învățământ.

Copiii noștri petrec între 12 și 20 de ani pe băncile școlii. Adesea comunică mai mult cu profesorii decât cu proprii părinți. Ultimii au job-uri solicitante, sunt plecați din țară sau pur și simplu nepăsători. Dacă educația din familie scârțâie dintr-un motiv sau altul (independent de voința copiilor), cea oferită de instituțiile de învățământ ar trebui să fie ireproșabilă. De nota 10.

Se pune întrebarea cum obții profesori de nota 10. Iar răspunsul este la îndemâna politicienilor: îi plătești pe debutanți cel puțin la nivelul unui începător din serviciile speciale, magistratură, administrație, sistemul bancar, cel sanitar sau chiar din IT.

Dascălii sunt, teoretic, posesorii celor mai multe cunoștințe despre un anumit domeniu și a celor mai bune practici pedagogice. Ei au datoria de a străluci la catedră. De a fi centrul universului pentru copiii noștri. De a constitui un exemplu ireproșabil de intelectual capabil să transmită informații, să deschidă noi perspective, să genereze controverse și, de ce nu, o anumită stare de spirit. Să le insufle copiilor dragostea de carte. Un lucru aparent banal atunci când îl expui, dar extrem de greu de pus în practică. Pentru că vorbim despre oameni cu adevărat talentați. Cei mai buni dintre cei buni.

Selecția cadrelor didactice dintre absolvenții de top ai facultăților, indiferent de profil, poate fi făcută doar printr-o schimbare radicală de paradigmă. Un tânăr cu calități deosebite, ieșit de pe băncile școlii cu rezultate pe măsură, ar trebui să nu ezite. Ar trebui să primească din partea statului român cele mai bune condiții salariale și de muncă la catedră – mai bune decât în IT sau în inginerie, spre exemplu. Doar în acest fel s-ar crea o emulație și o competiție benefică sistemului educațional și societății în ansamblu. Iar după câteva generații de astfel de profesori-debutanți, consecințele spectaculoase nu vor întârzia să apară. E un proces deja testat cu succes în alte părți ale lumii.

Președintele Iohannis a reușit să distrugă conceputul ”România Educată”. Iar dacă o țară ca a noastră are o resursă mai prețioasă, atunci cu siguranță vorbim despre oamenii ei. Doar cu oameni foarte bine educați vom reuși să avem un cuvânt de spus. Să progresăm, să putem ieși în lume cu capul sus.

În 2024 avem iarăși alegeri. Dacă aș fi un politician responsabil, dacă aș putea coaliza principalele partide parlamentare, aș miza totul pe formarea unui corp profesoral de elită, prin dublarea sau chiar triplarea bugetului Ministerului Educației. E singurul proiect de țară aflat la îndemână și care ne poate scoate din starea de indiferență, mediocritate și anonimat.

La modul ideal, ar fi timpul ca societatea civilă, mass-media, vectorii de opinie, indiferent de baricada ideologică pe care se situează, să sprijine acest proiect prin luări de poziție susținute și lobby constant la nivelul cel mai de sus al deciziei politice.

Avem un lider? Se oferă cineva?