Este incredibil cât de jos au putut să coboare globaliștii din preajma lui Biden. După ce internauții cu steag bicolor la profil s-au distrat teribil cu meme-uri despre arestarea lui Trump, iată că la scurt timp a urmat inculparea fostului președinte.
O premieră în istoria Statelor Unite. Una extrem de rușinoasă, date fiind circumstanțele. Cu șanse foarte mari de a obține nominalizarea republicanilor pentru alegerile prezidențiale, Trump se vede acum târât într-o anchetă penală, cu perspectiva de a i se flutura cătușele în stil Kovesi.
Orice om de bună credință (nu doar patriot american) vede de pe Lună abuzul inimaginabil. Cu riscul unui război civil, democrații sunt dispuși să forțeze condamnarea lui Trump, singurul politician care a promis că va distruge caracatița Statului Paralel (Deep State) odată ajuns, din nou, la Casa Albă. Puternica mișcare MAGA (Make America Great Again) reprezintă cea mai mare amenințare posibilă pentru administrația Biden și cei din culisele puterii globaliste.
Aparatul de forță din servicii și Justiție, copleșit de funcționari aflați la dispoziția Deep State-ului, până acum a ratat spectaculos toate dosarele puse în cârca lui Trump. Agenți FBI au admis că au mințit cu nerușinare în legătură cu ”filiera rusă” a fostului președinte. Atât sustragerea unor documente clasificate de la Casa Albă, cât și instigarea la revoltă în cazul ”insurecției” din 6 ianuarie s-au dovedit a fi baloane de săpun. Încercări disperate de a-l distruge pe Trump înainte de preconizatul anunț al candidaturii.
În paralel, puternicul aparat din Justiție s-a dat peste cap pentru a mușamaliza dosarele familiei Biden – cu acuzații infinit mai grave (milioane de dolari primite din Ucraina și China) și potențiale probe dezvăluite chiar de către mass-media alternativă.
”Democrații au mințit, au trișat și au furat în obsesia lor de a încerca să-l prindă pe Trump, dar acum au făcut ceva de neconceput – incriminarea unei persoane complet nevinovate într-un act de interferență electorală flagrantă. Niciodată în istoria națiunii noastre nu s-a mai întâmplat așa ceva”, a precizat Trump.
Procurorul districtual din Manhattan, Alvin Bragg (sponsorizat de George Soros), îl investighează pe Trump pentru că i-ar fi virat 130.000 de dolari actriței de filme porno Stormy Daniels, înainte de alegerile prezidențiale din 2016, în schimbul tăcerii. Lăsând la o parte credibilitatea discutabilă a ”victimei”, merită să menționăm că d-na Daniels și-a schimbat declarațiile de-a lungul timpului. ”Zvonurile potrivit cărora aș fi primit bani pentru tăcere de la Donald Trump sunt complet false”, spunea Daniels în ianuarie 2018. De subliniat că în ianuarie 2022 procurorul Bragg renunțase la acuzațiile împotriva lui Trump, determinându-l pe unul dintre colegii de anchetă să demisioneze în semn de protest.
”Militarizarea sistemului juridic pentru a promova o agendă politică întoarce statul de drept pe dos. Este antiamericană„, a scris DeSantis pe Twitter.
Această vânătoare de vrăjitoare fără precedent arată disperarea extremă a globaliștilor din preajma lui Biden. Arată cât de departe pot merge cu abuzurile pentru a rămâne la butoane și a promova, în continuare, politici îndreptate împotriva cetățeanului de rând și în beneficiul așa-ziselor elite.
E clar că nu mai putem vorbi despre stat de drept, adevăr și justiție. Suntem pe buza prăpastiei. Dacă americanii mințiți și batjocoriți de globaliștii lui Biden vor ieși în stradă ca la Paris, mă tem că vor exista consecințe mult mai dramatice.
Platforma Opozitia.net depinde exclusiv de donațiile Patrioților. Ea va exista cât timp VOI veți considera că are sens să existe. Fiecare donație, cât de mică, ne aduce mai aproape de Libertatea de altădată. Ne ajută să avem o voce din ce în ce mai puternică. Ne ajută să rezistăm în fața ofensivei nemaintâlnite din partea Globaliștilor fără niciun Dumnezeu.
Conturi ING BANK
RO70INGB0000999906930786 (RON)
RO65INGB0000999911989038 (EUR - SWIFT INGBROBU)
Tel: 0791.287.318 --- @adrian6j60
Gigi spune:
„Dacă americanii mințiți și batjocoriți de globaliștii lui Biden vor ieși în stradă ca la Paris…”
Dacā !