Reuniunea de la Valdai: unde Asia de Vest întâlnește multipolaritatea

La reuniunea Clubului Valdai din Rusia – răspunsul estului la Davos – s-au reunit intelectuali și persoane cu influență pentru a defini evoluțiile actuale și viitoare ale Asiei Occidentale.

Cea de-a 12-a ”Conferință privind Orientul Mijlociu”, desfășurată la Clubul Valdai din Moscova, a oferit o mai mult decât binevenită diversitate de opinii privind problemele și frământările interconectate care afectează regiunea.

Dar, mai întâi, un cuvânt important despre terminologie – așa cum doar unul dintre invitații de la Valdai a avut grijă să sublinieze. Acesta nu este ”Orientul Mijlociu” – o noțiune reducționistă, orientalistă, concepută de vechii coloniști: noi subliniem că regiunea trebuie descrisă corect ca fiind Asia de Vest.

Unele dintre suferințele regiunii au fost cartografiate de raportul oficial Valdai, The Middle East and The Future of Polycentric World.  Dar influența intelectuală și politică a celor prezenți poate oferi, de asemenea, informații anecdotice valoroase. Iată câteva dintre cele mai importante aspecte pe care participanții le-au evidențiat cu privire la evoluțiile regionale, actuale și viitoare:

Viceministrul rus de externe Mihail Bogdanov a pregătit terenul subliniind că politica Kremlinului încurajează formarea unui ”sistem de securitate regională incluziv”. Este exact ceea ce americanii au refuzat să discute cu rușii în decembrie 2021, aplicat apoi la Europa și la spațiul post-sovietic. Rezultatul a fost un război prin procură.

Kayhan Barzegar, de la Universitatea Islamică Azad din Iran, a calificat cele două evoluții strategice majore care afectează Asia de Vest: o posibilă retragere a SUA și un mesaj către aliații regionali. Anume ”Nu vă puteți baza pe garanțiile noastre de securitate”.

Fiecare vector – de la rivalitatea din Caucazul de Sud până la normalizarea israeliană cu Golful Persic – este subordonat acestei logici, notează Barzegar, destul de mulți actori arabi înțelegând în sfârșit că există acum o marjă de manevră pentru a alege între blocul occidental sau cel neoccidental.

Barzegar nu identifică legăturile dintre Iran și Rusia ca fiind o alianță strategică, ci mai degrabă un bloc geopolitic, economic, bazat pe tehnologie și lanțuri de aprovizionare regionale – un ”nou algoritm în politică” – pornind de la acorduri de armament la cooperare nucleară și energetică, determinată de orientările revigorate ale Moscovei spre sud și spre est. Iar în ceea ce privește relațiile dintre Iran și Occident, Barzegar crede în continuare că Planul comun de acțiune cuprinzător (JCPOA) – sau acordul nuclear iranian, nu este mort. Cel puțin nu încă.

”Nimeni nu știe care sunt aceste reguli”

Egipteanul Ramzy Ramzy, până în 2019 trimisul special adjunct al ONU pentru Siria, consideră că reactivarea relațiilor dintre Egipt, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite cu Siria este cea mai importantă realiniere în curs de desfășurare în regiune. Ca să nu mai vorbim de perspectivele unei reconcilieri Damasc-Ankara. ”De ce se întâmplă acest lucru? Din cauza nemulțumirii sistemului de securitate regional față de prezent”, explică Ramzy.

Cu toate acestea, chiar dacă SUA s-ar putea îndepărta, ”nici Rusia și nici China nu sunt dispuse să preia un rol de lider”, spune el. În același timp, Siria ”nu poate fi lăsată să cadă pradă intervențiilor externe. Cutremurul a accelerat cel puțin aceste apropieri”.

Bouthaina Shaaban, consilier special al președintelui sirian Bashar al-Assad, este o femeie remarcabilă, înflăcărată și sinceră. Prezența ei la Valdai a fost de-a dreptul electrizantă. Ea a subliniat cum ”de la războiul american din Vietnam, am pierdut ceea ce am văzut ca presă liberă. Presa liberă a murit”. În același timp, ”Occidentul colonial și-a schimbat metodele”, subcontractualizând războaiele și bazându-se pe coloane a cincea locale.

Shaaban a oferit voluntar cea mai bună definiție scurtă de până acum a ”ordinii internaționale bazate pe reguli”: ”Nimeni nu știe care sunt aceste reguli și care este această ordine”.

Ea a subliniat din nou că, în această perioadă post-globalizare care dă naștere la blocuri regionale, obișnuiții intruși occidentali preferă să folosească actori non-statali – ca în Siria și Iran – ”mandatând localnicii să facă ceea ce ar vrea să facă SUA”.

Un exemplu crucial este baza militară americană al-Tanf, care ocupă teritoriul suveran al Siriei pe două granițe critice. Shaaban numește înființarea acestei baze ca fiind ”strategică, pentru ca SUA să împiedice cooperarea regională, la răscrucea dintre Irak, Iordania și Siria”. Washingtonul știe foarte bine ce face: comerțul și transportul fără obstacole la granița dintre Siria și Irak reprezintă un colac de salvare important pentru economia siriană.

Reamintind încă o dată tuturor că ”toate problemele politice sunt legate de Palestina”, Shaaban a oferit, de asemenea, o doză sănătoasă de realism sumbru: ”Blocul estic nu a fost capabil să egaleze narațiunea occidentală.”

Un ”război prin procură cu două straturi”

Cagri Erhan, rector al Universității Altinbas din Turcia, a oferit o definiție destul de la îndemână a unui hegemon: cel care controlează lingua franca, moneda, cadrul juridic și rutele comerciale.

Erhan califică actuala stare de joc hegemonică occidentală ca fiind un ”război proxy pe două niveluri” împotriva, desigur, a Rusiei și Chinei. Rușii au fost definiți de către SUA drept un ”inamic deschis” – o amenințare majoră. Iar când vine vorba de Asia de Vest, războiul prin procură continuă să fie la putere: ”Așadar, SUA nu se retrag”, spune Erhan. Washingtonul va lua întotdeauna în considerare utilizarea zonei ”în mod strategic împotriva puterilor emergente”.

Atunci cum rămâne cu prioritățile de politică externă ale principalilor actori din Asia de Vest și Africa de Nord?

Jurnalistul politic algerian Akram Kharief, editor al publicației online MenaDefense, insistă că Rusia ar trebui să se apropie de Algeria, ”care se află încă în sfera de influență franceză”, și să se ferească de modul în care americanii încearcă să prezinte Moscova ca fiind ”o nouă amenințare imperială pentru Africa”.

Profesorul Hasan Unal, de la Universitatea Maltepe din Turcia, a explicat foarte clar cum Ankara a reușit în sfârșit ”să scape de încurcăturile din Orientul Mijlociu [Asia de Vest]”, când înainte ”se întorcea împotriva tuturor”.

Puteri de dimensiuni medii precum Turcia, Iranul și Arabia Saudită trec acum în prim-planul scenei politice din regiune. Unal remarcă faptul că ”Turcia și SUA nu se înțeleg cu privire la nicio problemă importantă pentru Ankara”. Ceea ce explică cu siguranță întărirea legăturilor turco-ruse – și interesul lor reciproc de a introduce ”soluții cu multiple fațete” la problemele din regiune.

În primul rând, Rusia mediază în mod activ apropierea dintre Turcia și Siria. Unal a confirmat că miniștrii de externe sirian și turc se vor întâlni în curând în persoană – la Moscova – ceea ce va reprezenta angajamentul direct de cel mai înalt rang între cele două națiuni de la începutul războiului sirian. Iar acest lucru va deschide calea pentru un summit tripartit între Assad, președintele rus Vladimir Putin și omologul său turc Recep Tayyip Erdogan.

Rețineți că marile reconcilieri regionale au loc – încă o dată – fie la, fie cu participarea Moscovei, care poate fi descrisă pe bună dreptate drept capitala lumii multipolare a secolului XXI.

Când vine vorba de Cipru, Unal notează cum ”Rusia nu ar fi interesată de un stat unificat care ar fi teritoriu UE și NATO”. Așadar, este timpul pentru ”idei creative: așa cum Turcia își schimbă politica privind Siria, Rusia ar trebui să își schimbe politica privind Cipru”.

Dr. Gong Jiong, de la campusul israelian al Universității de Afaceri Internaționale și Economie din China, a venit cu un neologism atractiv: ”coaliția celor care nu doresc” – descriind modul în care ”aproape tot Sudul Global nu sprijină sancțiunile împotriva Rusiei” și, cu siguranță, niciunul dintre jucătorii din Asia de Vest.

Gong a remarcat că, în condițiile în care comerțul dintre China și Rusia crește rapid – în parte ca o consecință directă a sancțiunilor occidentale – americanii ar trebui să se gândească de două ori la sancțiunile care lovesc China. La urma urmei, comerțul dintre Rusia și China se ridică la 200 de miliarde de dolari pe an, în timp ce comerțul dintre SUA și China este de 700 de miliarde de dolari pe an.

Presiunea asupra ”taberei neutralității” nu va ceda oricum. Ceea ce este necesar pentru ”majoritatea tăcută” a lumii, așa cum o definește Gong, este ”o alianță”. El descrie planul de pace în 12 puncte al Chinei pentru Ucraina ca fiind ”un set de principii” – baza Beijingului pentru negocieri serioase: ”Acesta este primul pas”.

Nu va exista un nou Yalta

Ceea ce dezbaterile de la Valdai au arătat foarte clar, încă o dată, este modul în care Rusia a devenit singurul actor capabil să se apropie de fiecare actor din Asia de Vest și să fie ascultat cu atenție și respect.

I-a revenit lui Anwar Abdul-Hadi, directorul departamentului politic al Organizației pentru Eliberarea Palestinei (OEP) și trimisul oficial al acesteia la Damasc, să rezume, fără îndoială, ceea ce a dus la actuala situație geopolitică globală: ”Un nou Yalta sau un nou război mondial? Ei [Occidentul] au ales războiul”.

Și totuși, pe măsură ce noi linii de falie geopolitice și geoeconomice continuă să apară, este ca și cum Asia de Vest anticipează ceva ”mare” care va urma. Acest sentiment era palpabil în aer la Valdai.

Parafrazându-l pe Yeats, și actualizându-l la tânărul și turbulentul secol XXI, ”ce fiară aspră, a cărei oră a sosit în sfârșit, se îndreaptă leneș spre leagănul [civilizației] pentru a se naște?”.