Cum era de așteptat, presa mainstream punctează ”delirul” președintelui Putin și scoate în evidență ”discursul istoric” al lui Joe Biden. Evident, fără a argumenta altfel decât prin partizanatul evident față de cauza Binelui. Reprezentată, nu-i așa, de globaliștii de la Davos.
Discursul de la Kremlin nu poate fi demontat decât prin false interpretări. Faptele vorbesc de la sine. Pe fondul unor încercări de colaborare (vezi mega-investițiile în Rusia, respectiv conductele NordStream), Vestul a împins liniile roșii tot mai aproape de Moscova. Iar totul s-a dovedit a fi o mare minciună. O încercare de adormire a vigilenței, până la găsirea momentului propice.
În pofida evidenței, propaganda oficială încearcă în continuare să inducă ideea unei mari victorii ucrainene. Și a inevitabilei prăbușiri a regimului Putin: ”Așa vorbea și Ceaușescu în etapa finală”. Războinicii Vestului ignoră cu bună știință amenințarea reală pe care o simt rușii, pe măsură ce sprijinul față de Zelensky se accentuează. Ignoră și faptul că mai degrabă economia occidentală a suferit un adevărat șoc în ultimele 12 luni.
Visul globaliștilor de a-i avea pe ruși și pe chinezi în buzunarul de la piept s-a spulberat, oricât ar încerca niște bătrânei filantropi să se zbată pe ultima sută de metri. Guvernul mondial mult visat funcționează, deocamdată, doar în zona de influență occidentală. Pare-se că strategii de la Davos au calculat greșit atunci când, cu o aroganță supremă, și-au supraestimat cărțile în Ucraina. Poate că asta va fi și șansa noastră, în cele din urmă.
Războiul total declarat Kremlinului prin împiedicarea oricăror negocieri și prin sprijinul irațional acordat Kievului a condus la cimentarea relațiilor ruso-chineze. Un monolit imposibil de învins și în curând complet autonom față de orice sancțiuni occidentale.
Șeful diplomației chineze tocmai a transmis că relația dintre Beijing și Moscova este ”solidă ca o stâncă” și va rezista oricărui test într-o situație internațională în schimbare. Este reacția normală, previzibilă, în fața agresiunii globaliste sprijinită de Pentagon și de Deep State-ul american de stânga.
Fostul președinte Donald Trump se pregătește să încerce imposibilul. El a promis că îi va concedia pe ”belicoșii și globaliștii” (din America Last) care caută războaie nesfârșite. Fostul șef de la Casa Albă s-a angajat să elimine lobbyiștii și contractorii din domeniul apărării care îi împing pe înalții oficiali din domeniul militar și al securității naționale spre războaie inutile, dar foarte profitabile. ”Timp de decenii, am avut aceiași oameni, precum Victoria Nuland și mulți alții la fel ca ea, obsedați de împingerea Ucrainei spre NATO, ca să nu mai vorbim de sprijinul acordat de Departamentul de Stat pentru revoltele din Ucraina. Acești oameni caută confruntarea de mult timp, la fel ca în cazul Irakului și al altor țări, iar acum ne aflăm pe marginea celui de-al treilea război mondial. Și mulți oameni nu văd acest lucru”, spune Trump.
Din nefericire, Joe Biden mai are de stat doi ani la Casa Albă. Suficient ca războiul din Ucraina să devină un măcel la nivel global.
p.s. Moscova a convocat-o pe ambasadoarea SUA, căreia i-a cerut ca Washington-ul să-şi retragă oamenii şi echipamentele militare din Ucraina, pentru că altfel vor fi considerate ”ţinte legitime”.
Platforma Opozitia.net depinde exclusiv de donațiile Patrioților. Ea va exista cât timp VOI veți considera că are sens să existe. Fiecare donație, cât de mică, ne aduce mai aproape de Libertatea de altădată. Ne ajută să avem o voce din ce în ce mai puternică. Ne ajută să rezistăm în fața ofensivei nemaintâlnite din partea Globaliștilor fără niciun Dumnezeu.
Conturi ING BANK
RO70INGB0000999906930786 (RON)
RO65INGB0000999911989038 (EUR - SWIFT INGBROBU)
Tel: 0791.287.318 --- @adrian6j60
Buna intrebare! says:
Sa-i privim pe cei doi si apoi vom hotara care dintre cei doi sunt mai deliranti, atat ca prezenta, cat si discurs.Eu cred ca judocanul este mai bun!
Andrei G. says:
Acolo se întâlnește omul de stat Putin cu împuternicitul ocultei mondiale. Bietul de el, nu are o vină mare. Că nu mai înțelege nimic…
Se pare că totuși, mișcările antiwar si antinato din Germania și Franța sunt mai puternice decât se vede cu ochiul maas -mediei. Așa încât și funcționarea in zona occidentală va suferi dereglări.
Vom vedea