Dacă izbucnește un război, americanii nu ar trebui să fie surprinși

Un comentariu de Douglas Macgregor

Până când a decis să confrunte Moscova cu o amenințare militară existențială în Ucraina, Washingtonul a limitat utilizarea puterii americane la conflicte pe care americanii își puteau permite să le piardă, războaie cu adversari slabi din țările în curs de dezvoltare, de la Saigon la Bagdad, care nu reprezentau o amenințare existențială pentru forțele americane sau teritoriul american.

De data aceasta – un război prin procură cu Rusia – este diferit.

Contrar speranțelor și așteptărilor timpurii de pe Beltway, Rusia nu s-a prăbușit pe plan intern și nici nu a capitulat în fața cererilor colective ale Occidentului de schimbare a regimului de la Moscova. Washingtonul a subestimat coeziunea societală a Rusiei, potențialul său militar latent și imunitatea sa relativă la sancțiunile economice occidentale.

Ca urmare, războiul prin procură al Washingtonului împotriva Rusiei eșuează. Secretarul american al apărării, Lloyd Austin, a fost neobișnuit de sincer cu privire la situația din Ucraina, atunci când le-a spus aliaților din Germania, la Baza Aeriană Ramstein, pe 20 ianuarie: ”Avem o fereastră de oportunitate aici, până primăvară”, recunoscând: ”Nu este o perioadă lungă de timp”.

Alexei Arestovici, consilierul recent concediat al președintelui Zelensky și ”Spinmeister” neoficial, a fost mai direct. El și-a exprimat propriile îndoieli că Ucraina poate câștiga războiul cu Rusia și se întreabă acum dacă Ucraina va supraviețui chiar și războiului. Pierderile ucrainene – cel puțin 150.000 de morți, inclusiv 35.000 de dispăruți în acțiune și presupuși morți – au slăbit în mod fatal forțele ucrainene, ceea ce a dus la o poziție defensivă ucraineană fragilă care se va sparge probabil sub greutatea zdrobitoare a forțelor rusești atacatoare în următoarele câteva săptămâni.

Pierderile materiale ale Ucrainei sunt la fel de grave. Acestea includ mii de tancuri și vehicule blindate de luptă pentru infanterie, sisteme de artilerie, platforme de apărare aeriană și arme de toate calibrele. Aceste totaluri includ echivalentul a șapte ani de producție de rachete Javelin. Într-un context în care sistemele de artilerie rusești pot trage aproape 60.000 de cartușe de toate tipurile – rachete, drone și muniție – pe zi, forțele ucrainene sunt greu încercate să răspundă la aceste salve rusești cu 6.000 de cartușe pe zi. Noile pachete de arme și muniții pentru Ucraina pot îmbogăți comunitatea de la Washington, dar nu pot schimba aceste condiții.

În mod previzibil, frustrarea Washingtonului față de eșecul colectiv al Occidentului de a opri valul de înfrângeri ucrainene este din ce în ce mai mare. De fapt, frustrarea face rapid loc disperării.

Michael Rubin, fost oficial numit de Bush și susținător fervent al conflictelor permanente ale Americii în Orientul Mijlociu și Afganistan, și-a vărsat frustrarea într-un articol din revista ”1945”, afirmând că, ”dacă lumea permite Rusiei să rămână un stat unitar și dacă permite putinismului să supraviețuiască lui Putin, atunci Ucrainei ar trebui să i se permită să își mențină propria descurajare nucleară, indiferent dacă se alătură sau nu NATO”. La prima vedere, sugestia este nesăbuită, dar afirmația reflectă cu exactitate neliniștea din cercurile de la Washington că înfrângerea ucraineană este inevitabilă.

Membrii NATO nu au fost niciodată puternic uniți în spatele cruciadei Washingtonului de a slăbi în mod fatal Rusia. Guvernele Ungariei și Croației nu fac decât să recunoască opoziția publicului european mai larg față de războiul cu Rusia și lipsa de sprijin pentru dorința Washingtonului de a amâna înfrângerea previzibilă a Ucrainei.

Deși simpatizează cu poporul ucrainean, Berlinul nu a susținut un război total cu Rusia în numele Ucrainei. Acum, germanii sunt, de asemenea, neliniștiți de starea catastrofală a forțelor armate germane.

Generalul în retragere al Forțelor Aeriene germane (echivalentul a patru stele) Harald Kujat, fost președinte al Comitetului Militar al NATO, a criticat sever Berlinul pentru că a permis Washingtonului să împingă Germania în conflictul cu Rusia, menționând că liderii politici germani au dezarmat în mod activ Germania și au privat astfel Berlinul de autoritate sau credibilitate în Europa. Deși reprimate în mod activ de guvern și mass-media, comentariile sale au un puternic ecou în rândul electoratului german.

Adevărul crunt este că, în eforturile sale de a-și asigura victoria în războiul indirect cu Rusia, Washingtonul ignoră realitatea istorică. Din secolul al XIII-lea încoace, Ucraina a fost o regiune dominată de puteri naționale mai mari și mai puternice, fie ele lituaniene, poloneze, suedeze, austriece sau rusești.

În urma Primului Război Mondial, proiectele poloneze eșuate pentru un stat ucrainean independent au fost concepute pentru a slăbi Rusia bolșevică. Astăzi, Rusia nu este comunistă și nici Moscova nu urmărește distrugerea statului polonez, așa cum au făcut Troțki, Lenin, Stalin și adepții lor în 1920.

Așadar, încotro se îndreaptă Washingtonul cu războiul său prin procură împotriva Rusiei? Întrebarea merită un răspuns.

Duminică, 7 decembrie 1941, ambasadorul SUA, Averell Harriman, se afla cu prim-ministrul Sir Winston Churchill la cină în casa lui Churchill, când BBC a transmis știrea că japonezii au atacat baza navală americană de la Pearl Harbor. Harriman a fost vizibil șocat. El a repetat pur și simplu cuvintele: ”Japonezii au atacat Pearl Harbor”.

Harriman nu trebuia să fie surprins. Administrația Roosevelt făcuse practic tot ce-i stătea în putință pentru a determina Tokyo să atace forțele americane din Pacific, printr-o serie de decizii politice ostile care au culminat cu embargoul petrolier impus de Washington în vara anului 1941.

În cel de-al Doilea Război Mondial, Washingtonul a fost norocos în ceea ce privește momentul și aliații. De data aceasta este diferit. Washingtonul și aliații săi din NATO pledează pentru un război în toată regula împotriva Rusiei, pentru devastarea și dezmembrarea Federației Ruse, precum și distrugerea a milioane de vieți în Rusia și Ucraina.

Washingtonul se preipește. Washingtonul nu gândește și este, de asemenea, vădit ostil empirismului și adevărului. Nici noi și nici aliații noștri nu suntem pregătiți să purtăm un război total cu Rusia, la nivel regional sau global. Ideea este că, dacă izbucnește un război între Rusia și Statele Unite, americanii nu ar trebui să fie surprinși. Administrația Biden și susținătorii săi bipartizani de la Washington fac tot ce le stă în putință pentru ca acest lucru să se întâmple.