Guvernul Kasparov din umbra infantilismului politic

”Împărtășim aceeași ambiție, de a avea o Uniune Europeană rezistentă, puternică și suverană”, pretind, la unison, președinții Scholz și Macron. La 60 de ani de la semnarea Tratatului de la Elysee, cei doi globaliști-patrioți își afirmă dorința de a construi Europa împreună ”pentru următoarea generație”, în pofida disensiunilor din ultimele luni între Paris și Berlin.

Să părăsim planul franco-german al ambițiilor populiste, profund demagogice, și să coborâm cu picioarele pe pământ. Este foarte comic cum reușesc Scholz și Macron să vorbească despre suveranitate (continentală, nu națională!), după trei ani de pandemie și război în care Statele Unite au făcut legea în Europa.

Practic, i-au tratat pe politicienii de la Bruxelles și pe simplii cetățeni ca pe niște sclavi de pe plantațiile de bumbac din Louisiana. Nimeni nu a mișcat în front cât timp imperiul CIA al agenților de influență a trasat liniile directoare. Iar acum, speriați de reacția populimii, Macron și Scholz aruncă pe masă discuția despre o așa-zisă suveranitate europeană.

Dictatul american continuă în forță. În jur de 50 de state din Europa și din restul lumii au discutat la baza militară NATO de la Ramstein (Germania) cum să pompeze constant ajutoare militare și financiare în Ucraina. E dificil să mai contorizeze cineva miliardele anunțate, zi de zi, de diverse țări. Profitând de falsa controversă legată de tancurile germane și americane, aliații occidentali trimit ”pe nesimțite” alte și alte arme sofisticate. De pildă Olanda a anunțat că transferă două sisteme Patriot. Statele Unite nu au precizat în ce constă ultima tranșă de 2,5 miliarde dolari, la fel cum Germania s-a ferit să explice conținutul ”coletului” de 1,08 miliarde. Doar Polonia pare a nu avea nimic de ascuns, cu o seninătate dezarmantă (a se citi ”cu un invantilism dezarmant”).

Cireașa de pe tort, șefii de la Bruxelles găsesc metode la limita legii pentru a direcționa alte fonduri consistente din bugetul comun (în afară de cele 18 miliarde deja promise în 2023, în rate lunare). Premierul Viktor Orban încearcă zilelea astea, de unul singur, să oprească o nouă extra-tranșă de 500 milioane euro pe care Ursula von der Leyen a decis să o trimită la Kiev, dintr-un fond special ”pentru pace” (wow!, bună gluma), inventat de Bruxelles cu câteva săptămâni înainte de izbucnirea războiului.

În condițiile de mai sus, e de înțeles de ce rușii strâng rândurile în jurul lui Putin și văd conflictul mai degrabă ca pe Marele Război de apărare a patriei (vezi ultima reacție a lui Dughin).

Fără a avea nici cea mai mică idee despre cum ar arăta înfrângerea Rusiei, occidentul colectiv se pregătește intens de o pozibilă schimbare de regim la Kremlin. Opozanții Gari Kasparov și Mihail Hodorkovski au pregătit deja guvernul din umbră. Ei încearcă să liniștească opinia publică și îndeamnă la escaladarea războiului: ”Nu vă temeți de căderea lui Putin!”.

În viziunea celor doi disidenți, înfrângerea Rusiei ar însemna: recunoașterea granițelor Ucrainei din 1991, acordarea de despăgubiri, încheierea confruntării cu Occidentul, demilitarizarea (wow!), dizolvarea organelor statului polițienesc, federalizarea țării – printre altele. Statul de drept și un guvern tehnocrat ar urma să facă legea în Rusia post-război. Probabil că nici Soros nu ar fi fost capabil s-o spună atât de limpede. O capitulare totală în fața Occidentului colectiv.

Alegațiile disidenților Kasparov și Hodorkovski arată cât de iraționale și disperate sunt planurile Occidentului. Și cât dezastru pot încă aduce, pe măsură ce Rusia e forțată să răspundă escaladării.