Libertatea pumnului în gură versus aspirațiile euroatlantice ale Ucrainei

Regimul Zelensky încă nu a renunțat la ideea de a adera la NATO. Nici pe departe. Însă visul poate fi concretizat doar dacă ucrainenii dovedesc că merită pe deplin să devină euro-atlantici și membri UE. Cu alte cuvinte mesajul e simplu: zdrobiți-i pe ruși și vă primim cu brațele deschise.

Ei bine, eroul de la Kiev are o misiune extrem de dificilă, dacă nu chiar imposibilă. În timp ce încearcă să recupereze, pas cu pas, teritoriile înglobate de Rusia, regimul Zelensky trebuie să demonstreze lumii întregi că Ucraina devine o veritabilă democrație. Că respectă drepturile minorităților (inclusiv sau mai ales LGBT), asigură libertatea religioasă, protejează buna funcționare a mass-media și a ONG-urilor, tolerează vocile critice ale Opoziției.

Gândiți-vă cât de vehement se pronunță autoritățile de la Bruxellles în raport cu presupuse derapaje ale unor state membre ca România, Ungaria sau Polonia. Apoi faceți o paralelă cu ceea ce se întâmplă în Ucraina. Aspirațiile lui Zelensky de a adera la UE și NATO ar trebui să fie dublate de fapte concrete, care să arate capacitatea Kievului de a deveni o democrație funcțională de tip vest-european. Mai ales că statele membre UE tocmai s-au angajat să vireze în 2023 cel puțin 18 miliarde de euro către regimul de la Kiev.

O pomană curată și de-a dreptul inconștientă, contrară intereselor simplilor cetățeni, în condițiile în care vorbim despre o gravă recesiune în Europa și despre sprijinirea unui stat din afara granițelor UE. Inclusiv militar, ceea ce ne face parte activă în războiul cu rușii.

Iar singura condiție pusă de Ursula von der Leyen sună foarte clar și răspicat: nimiciți-l pe Putin! În rest, nu ne interesează ce faceți cu banii europenilor, cu Opoziția din parlament, cu preoții ortodocși, cu mass-media, cu simpatizanții lui Dostoievski sau cu ONG-urile ostile guvernului Șmîhal.

Parlamentul ucrainean, controlat de adepții lui Zelensky, tocmai a legiferat decesul presei alternative. Consiliului Naţional pentru Televiziune şi Radiodifuziune (CNTR), format din opt membri (patru din partea președintelui, ceilalți propuși de Parlament) va avea dreptul de a bloca mass-media online timp de 30 de zile fără o decizie judecătorească, ”în cazul unor încălcări repetate a regulilor”. Știm cu toții ce înseamnă ”reguli” în accepțiunea unui regim dictatorial, aflat în plin război cu Rusia.

”Odată cu adoptarea legii mass-media se pune în aplicare clauza privind armonizarea legislaţiei naţionale din sectorul audiovizual cu legislaţia europeană”, a fost explicația oferită de CNTR. De altfel, s-ar putea ca aberația de mai sus emisă de cenzorii ucraineni să nu fie catalogată drept abuz de către Bruxelles. S-ar putea să aflăm că Ursula von der Leyen și colegii dumneaei consideră binevenită noua legislație ucraineană în materie de libertatea presei.

Din moment ce Zelensky trimite armata să-i aresteze pe preoți și, practic, încearcă să distrugă Biserica ortodoxă pe motiv de ”legături neprincipiale” cu Moscova, de ce ne-ar mira că vrea să-i vadă îngenuncheați și pe criticii din presă? Ar fi, nu-i așa, măsuri binevenite în perspectiva integrării în UE și NATO.

Dacă încă ne întrebăm de ce occidentul ”superior moral” sprijină necondiționat un regim dictatorial, războinic și îmbibat de corupție, atunci nu trebuie decât să recitim superba explicație a lui Joe Biden: ”Lumea liberă nu are de ales. America nu putea sta deoparte. Poporul american a făcut ceea ce face dintotdeauna: apără libertatea în lumea întreagă”.

Cum puteți sprijini proiectul Patrioților

Platforma Opozitia.net depinde exclusiv de donațiile Patrioților. Ea va exista cât timp VOI veți considera că are sens să existe. Fiecare donație, cât de mică, ne aduce mai aproape de Libertatea de altădată. Ne ajută să avem o voce din ce în ce mai puternică. Ne ajută să rezistăm în fața ofensivei nemaintâlnite din partea Globaliștilor fără niciun Dumnezeu.

Donează prin

Donează prin Transfer Bancar:

Conturi ING BANK
RO70INGB0000999906930786 (RON)
RO65INGB0000999911989038 (EUR - SWIFT INGBROBU)

Donează prin Revolut

Tel: 0791.287.318 --- @adrian6j60

  1. daca va place asa de mult de Putin va sugerez sa va mutati definitiv in Siberia ))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Link-uri utile

Ne gasesti pe

© opozitia.net | All rights reserved.
CONECTARE
Bine ați venit! Autentificați-vă in contul dvs