Partea plină a paharului în dosarul Schengen

Principalul vinovat pentru sentimentul de frustrare care i-a cuprins pe mulți români rămâne președintele Klaus Iohannis.

După negocierile eșuate cu directorul general al OMV, pe 21 noiembrie, șeful statului știa foarte bine cum va vota Austria. De altfel, Iohannis a dat de înțeles, la un moment dat, că nu va fi o tragedie dacă se va amâna votul legat de admiterea României în Schengen, până când apele se vor limpezi.

Ei bine, delegația noastră a ținut, totuși, să fim umiliți până la capăt. Faptul că Olanda și Suedia s-au răzgândit în ceea ce ne privește l-a determinat pe Iohannis să încerce marea cu degetul. Probabil în urma unor promisiuni ferme ale partenerilor strategici de peste ocean: ”Am vorbit noi, herr Iohannis, e ca și rezolvat. Nu vă putem da vize de America, dar măcar în Schengen să vă băgăm, fratele meu!”.

Ai noștri s-au purtat cu mănuși. Foarte eleganți sau mai degrabă naivi în raport cu partenerii de discuție – niște mari potlogari în ultimă instanță. Spre deosebire de Viktor Orban (vezi negocierile dure pentru PNRR), președintele Iohannis și premierul Ciucă s-au dovedit a fi total inapți. Inadecvați. Incapabili să vadă tabloul general. Incapabili să apese pe butoanele care trebuie. Incapabili să evite un eșec usturător, (pre)vizibil de pe Lună. Ei, șefii, împreună cu liota de diplomați de excepție, plătiți regește de statul român.

Desigur, pentru simplii cetățeni care ies din țară o singură dată pe an, înspre Grecia și Bulgaria, intrarea în Schengen rămâne doar o chestiune de orgoliu. Cum ar veni, să nu mai fim noi ultima găină din Europa. Pentru economie, ar fi vorba despre un impact lunar de circa 200 milioane euro. Plus evitarea stării de nervozitate și umilință la vămi, în cazul transportatorilor și a românilor care muncesc peste graniță.

Altfel, libera circulație în spațiul Schengen face parte integrantă din procesul de globalizare, la pachet cu deciziile politicienilor liberali de a relaxa controalele la frontiera UE și, implicit, de a permite migrația ilegală. Din acest punct de vedere, Austria are dreptate, chiar dacă motivația reală a votului din 8 decembrie a fost legată strict de bani. De interesele economice ale austriecilor în România. Mai precis, de interesele la Marea Neagră.

Așadar, ai noștri au ratat până acum toate cele trei obiective majore conectate la globalizare: vizele pentru SUA, intrarea în spațiul Schengen și adoptarea monedei euro.

Ca și în cazul campaniei de vaccinare, să vedem, totuși, partea plină a paharului. Poate că-i mai bine că am rămas ”înapoiați”. Ne va fi mult mai ușor să suportăm efectele prăbușirii globalizării. Doamne ajută!