Revista TIME și lipsa de discernământ în acordarea unor premii

Personalitatea anului 2022 este Volodymyr Zelensky, eroul de la Kiev, potrivit prestigioasei reviste americane TIME. Ieri am publicat pe Facebook o scurtă aducere aminte: coperțile similare din anii 1938 (Hitler), 1939 și 1942 (Stalin) și 1940 (Churchill), respectiv 2019 (Thunberg), 2020 (Biden), 2021 (Musk) și 2022 (Zelensky). Am precizat și sursa, Wikipedia, fără alte comentarii. Motiv suficient ca cenzorii de la Facebook să-mi aplice o pedeapsă de 30 de zile. Pur și simplu.

Peste cinci ani, revista TIME va celebra un secol de când acordă astfel de distincții. Dacă veți parcurge lista de pe Wikipedia cu cele aproape 100 de personalități, veți constata cu ușurință că vorbim despre exemple presupus pozitive. Despre oameni care au influențat în bine mersul istoriei. Cu foarte mici excepții: Adolf Hitler (1938), Iosif Stalin (1939 și 1942), Ayatollahul Khomeini (1979).

Pentru că astfel de alegeri mai mult decât controversate au stârnit vii comentarii de-a lungul timpului, fostul editor general Walter Isaacson a ținut să facă precizări în ediția din 1998. Titlul ”Personalitatea anului” se acordă ”persoanei sau persoanelor care au influențat cel mai mult știrile și viețile noastre, în bine sau în rău, și au întruchipat ceea ce a fost important în anul respectiv, la bine sau la rău”.

Așadar, o nuanță care schimbă mult percepția. Venită tardiv, explicația editorilor de la TIME pare că dorește să lămurească alegerile din anii 1938, 1939 sau 1979. De subliniat că Al Doilea Război Mondial a izbucnit abia în septembrie 1939. Iar titlul acordat lui Hitler a fost pentru anul 1938. Așa că mai degrabă avem de-a face cu o eroare imensă de apreciere, pe care TIME a încercat ulterior să o pună într-o lumină digerabilă.

De altfel, nominalizarea lui Stalin drept ”vedetă planetară” e cât se poate de explicabilă. Începuse războiul în 1939, iar în iunie 1941 trupele lui Hitler declanșaseră deja Operațiunea Barbarossa, de invadare a Uniunii Sovietice. Stalin s-a dovedit a fi ”stânca de netrecut”.

Distincțiile revistei TIME trebuie privite, așadar, ca un premiu. O recunoaștere a calităților indubitabile ale celui ales. Pentru că altfel, dacă am lua drept bune explicațiile editorului Walter Isaacson, în 2001 ar fi trebuit să-l avem pe copertă pe Osama bin Laden, în loc de Rudy Giuliani – fostul primar al orașului New York.

Tot în aceeași notă, de apreciere, trebuie privită și distincția acordată lui Vladimir Putin, în 2007. De subliniat că relațiile dintre Putin și președinții Statelor Unite au fost, adesea, amiabile. Ne amintim cum liderul de la Kremlin dansa pe aceeași scenă cu George Bush jr, iar cei doi discutau foarte amical, la un pahar de vin, în compania unor rusoaice îmbujorate. Tatonările dintre Kremlin și Casa Albă, via Forumul de la Davos, au luat o altă turnură începând din 2008, de la summit-ul NATO desfășurat la București, când Ucraina și Georgia au primit undă verde pentru a se alătura alianței militare.

În lista cu premianții revistei TIME mai apar nume arhicunoscute ca Gorbaciov, Clinton, Papa Paul al II-lea, Jeff Bezos, Bill Gates, Obama, Zuckerberg, Papa Francis, Merkel, Trump, Greta Thunberg și Joe Biden.

Apariția lui Zelensky în lista amintită nu poate fi decât rușinoasă. Premiantul anului 2022 nu doar că a refuzat orice negocieri cu privire la statutul unor regiuni din Ucraina locuite de ruși, însă a băgat în război și Europa, la presiunile Statelor Unite. E foarte greu de spus cum a reușit eroul de la Kiev să influențeze ”în bine” viețile noastre, astfel încât să merite cu prisosință distincția oferită de TIME.

Doar dacă nu cumva editorii revistei americane au folosit fix aceleași criterii ca în cazul altor doi premianți de vază: Hitler și Stalin.

Cum puteți sprijini proiectul Patrioților

Platforma Opozitia.net depinde exclusiv de donațiile Patrioților. Ea va exista cât timp VOI veți considera că are sens să existe. Fiecare donație, cât de mică, ne aduce mai aproape de Libertatea de altădată. Ne ajută să avem o voce din ce în ce mai puternică. Ne ajută să rezistăm în fața ofensivei nemaintâlnite din partea Globaliștilor fără niciun Dumnezeu.

Donează prin

Donează prin Transfer Bancar:

Conturi ING BANK
RO70INGB0000999906930786 (RON)
RO65INGB0000999911989038 (EUR - SWIFT INGBROBU)

Donează prin Revolut

Tel: 0791.287.318 --- @adrian6j60

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Link-uri utile

    Ne gasesti pe

    © opozitia.net | All rights reserved.
    CONECTARE
    Bine ați venit! Autentificați-vă in contul dvs