Câteva observații după 231 de zile de război la granița României

1. Suntem puternic agrenați într-un război ”preventiv” și ”principial”. Pe 24 februarie 2022 nu exista un contract între NATO/UE și Ucraina. Nu aveam absolut nicio obligație legală de a trimite regimului Zelensky arme, bani și mercenari. Făcând-o, am devenit instant inamicul Rusiei. Așa, pur și simplu.

2. Intrarea Europei în război a fost cauzată exclusiv de presiunile Statelor Unite, ale căror interese vizau vânzări de gaze lichefiate GNL, armament și mini-centrale nucleare. În plus, Casa Albă nu a ascuns că urmărește slăbirea/distrugerea Rusiei și/sau căderea regimului Putin.

3. Propaganda NATO a reușit să transmită, prin intermediul mass-media, două false motivații pentru care europenii ar trebui să lupte cu rușii, indiferent de costuri: a) Dacă nu-i oprim la granița cu Ucraina, vor năvăli cu tancurile până la Paris (cea mai gogonată) și b) Este de datoria noastră, a țărilor democratice, să apărăm principiile dreptului internațional legate de inviolabilitatea frontierelor (deși în nenumărate alte cazuri am închis și închidem ochii).

4. Majoritatea costurilor războiului se răsfrâng asupra Europei. Ne autosabotăm economia prin renunțarea la gaze ieftine. Apoi, deturnăm fonduri publice comunitare pentru a cumpăra armament destinat regimului Zelensky. Și mai mult, plătim facturile de leasing pentru rachetele pe care Pentagonul le trimite la Kiev, sub formă de ”închirieri”. Ne angajăm să reconstruim Ucraina. Preluăm milioane de refugiați (cu costurile aferente), în timp ce Joe Biden preferă să-i primească pe mexicani, prin găurile gardului construit de Trump.

5. Dacă în ce privește populația din Occident rămâne un mister de unde provine sentimentul de rusofobie menit să contribuie la efortul de război, în Europa de Est acesta are rădăcini ”istorice”. În plus, a fost în permanență întreținut de diverși experți, activiști și lideri de opinie. Ceea ce rezultă cu certitudine este că în ultimii 32 de ani Rusia nu a constituit niciodată o amenințare reală la adresa securității Uniunii Europene. Cei 45 de ani de comunism sovietic nu se datorează președinților Elțîn, Putin sau Medvedev. Așa cum nici lansarea bombelor la Hiroshima și Nagasaki nu i se datorează lui Joe Biden. Sunt epoci diferite, contexte diferite, lideri diferiți. A pretinde că rușii sunt bandiți este ca și cum ai spune că americanii sunt drogați.

6. Punctul de cotitură care a dat semnalul pentru război a fost retragerea cancelarului Angela Merkel. Venirea lui Scholz în fruntea Germaniei a parafat capitularea Berlinului în fața celor mai aberante pretenții ale Casei Albe. Practic, după scurte ezitări, Scholz a semnat actul de sinucidere asistată a economiei germane (și implicit a Europei). Efortul imens de compensare a facturilor la energie va face milioane de victime. Vor câștiga exportatorii de GNL american și băncile care vor credita guvernele ”războinice”.

7. Joe Biden nu are de gând să negocieze cu Putin. Pe moment îi convine situația de minune.

8. Ursula von der Leyen va face în continuare jocul Casei Albe, în detrimentul Europei. ”Resursele și flexibilitatea bugetului UE sunt extrem de limitate. Bugetul nostru nu a fost conceput pentru a răspunde provocărilor multiple cum ar fi războiul din Ucraina”, spune șefa Comisiei Europene. Așadar, la orizont se întrevăd noi artificii bugetare (evident, pe lângă lege) pentru a livra la Kiev și mai mulți bani, și mai mult armament.

9. Sunt de așteptat alte escaladări ale conflictului. Noi acte teroriste. Noi provocări menite să mențină stresul și instabilitatea la cote maxime. Toată lumea prevede un an 2023 de coșmar. În special din punct de vedere economic.

10. În România, Iohannis, Ciucă și Dîncu vorbesc despre război ca și cum ar discuta despre ultimul model de trotinetă electrică. Iar mass-media le ține isonul. Între timp, au mai ajuns niște soldați francezi în țară, cu tot cu tancuri Leclerc. Sper să se simtă bine la noi. Important este să nu intre cu tancurile pe plajă. Și să nu dea manele la maxim, prin gaura de la turelă.