Nori negri deasupra Europei

Cum era de așteptat, lucrurile se înrăutățesc.

Am spus-o de nenumărate ori. Cu cât Occidentul își întețește ajutorul militar și financiar, cu cât trimite mai mulți mercenari, cu atât riposta va fi mai puternică. Iar războiul se desfășoară în Europa, la doi pași de noi, nu în centrul de comandă al Pentagonului. Nici la Casa Albă. Și nici măcar la Bruxelles.

Consecințele dramatice sunt chiar aici, în țară, în oraș, în cartier. Am avea tot interesul să ne zbatem pentru negocieri. Să dorim pacea. În mod straniu și iresponsabil, politicienii europeni secondați de mass-media instigă la și mai mult război. Și mai multe arme plus mercenari. Și mai mulți morți de ambele părți.

Încă o dată: lozinca preluată de la americani ”Vin rușii peste noi! Vin până la Paris” este falsă. Sută la sută. Războiul este un conflict pentru resurse, acapararea pieței europene de energie, vânzarea de armament, slăbirea Rusiei și încercarea de reluare a planului globalist al lui Schwab – guvernul mondial! În rest avem doar propagandă de Hollywood (adesea penibilă) și scenarii SF pentru ignoranți.

O parte din ultimul mesaj al lui Aleksandr Dughin a fost preluat de Kremlin. Rușii se mobilizează. Simt pericolul. În Ucraina vor apărea, în scurt timp, încă 300.000 de soldați. Adică 1% din totalul rezerviștilor, după cum susține ministrul rus al Apărării. Plus mercenari din state prietene.

Putin a explicat în discursul televizat că Rusia nu va ezita să-și apere țara ”cu toate mijloacele avute la dispoziție”. Inclusiv armele nucleare. De remarcat aici că amenințarea este reciprocă. Și noul premier britanic a declarat, cu ceva timp în urmă, că nu va ezita să apese pe butonul roșu. De asemenea, rămâne în picioare perspectiva producerii unui dezastru la centrala de la Zaporojie, bombardată constant de trupele lui Zelensky.

Primele reacții ale Occidentului la mesajul lui Putin fac filosofia mersului pe jos. Evident că avem în față o escaladare periculoasă. Nu ar fi trebuit ca răspunsul Rusiei la presiunile Pentagonului să constituie o mare surpriză pentru ministrul britanic de Externe. Nici pentru ministrul Economiei din Germania, care a declarat că ”mobilizarea parțială a trupelor rusești este o evoluție proastă și greșită a evenimentelor”. Pe bune?!

Oare la ce s-ar fi așteptat politicienii din Europa? Oare nu tocmai acțiunile lor au dus la înrăutățirea critică a situației și la un punct de unde va fi foarte greu (spre imposibil) să se ajungă la compromisuri?

Așa-zisele acte de eroism ale lui Zelensky, privite de politicieni ca și cum ar fi eroismul nostru, al fiecărui european, și sprijinite din plin de NATO (aka administrația Biden) nu duc decât într-o singură direcție.

Spre dezastrul complet.

Cum puteți sprijini proiectul Patrioților

Platforma Opozitia.net depinde exclusiv de donațiile Patrioților. Ea va exista cât timp VOI veți considera că are sens să existe. Fiecare donație, cât de mică, ne aduce mai aproape de Libertatea de altădată. Ne ajută să avem o voce din ce în ce mai puternică. Ne ajută să rezistăm în fața ofensivei nemaintâlnite din partea Globaliștilor fără niciun Dumnezeu.

Donează prin

Donează prin Transfer Bancar:

Conturi ING BANK
RO70INGB0000999906930786 (RON)
RO65INGB0000999911989038 (EUR - SWIFT INGBROBU)

Donează prin Revolut

Tel: 0791.287.318 --- @adrian6j60

  1. Corect, logica de fierr, argumente tari. Directia corect identificata, spre dezastru. Azi mobilizarea partiala mai pune pe foc!

  2. In acest razboi dintre lacomii proprietari sionisti ai Ucrainei sprijiniti de slugile lor occidentale si Rusia care iasi apara interesele strategice, ucrainenii simplii se afla la mijloc, sunt carne de tun pentru apararea averilor clanului Rothschild. Asta este purul adevar, clanul Rothschild urmareste acapararea si depopularea Ucrainei pentru a implementa acolo proiectul lui Daniel Shapiro, realizarea „Marelui Israel” European, pe teritoriul actual al Ucrainei. Asta este una din cauzele majore ale razboiului din Ucraina venit la pachet cu dorinta de slabire a Rusiei pentru a fi acaparata si jefuita de resurse de catre oculta iudeo masonica.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Link-uri utile

Ne gasesti pe

© opozitia.net | All rights reserved.
CONECTARE
Bine ați venit! Autentificați-vă in contul dvs