Toate tunurile pe modelul suedez, la fel de hulit ca Donald Trump

NOTĂ: Acest articol a fost publicat de Agenția Mediafax pe 15 decembrie 2020. Ulterior, a ”dispărut” subit, într-o noapte foarte agitată de noiembrie 2021, împreună cu alte 300 de comentarii și analize.

Încă de la izbucnirea pandemiei Suedia a ieșit din pluton și a aplicat propria strategie de luptă cu noul coronavirus. Și asta în ciuda recomandărilor OMS, în ciuda valului de critici venit dinspre așa-zișii specialiști, politicieni și jurnaliști.

Presiunile asupra guvernului suedez au fost imense și din multiple direcții, direct proporționale cu miza uriașă. Un posibil succes al planului pus la punct de epidemiologul șef Anders Tegnell ar arăta, fără putință de tăgadă, că sacrificiile impuse de OMS și politicienii arondați s-au dovedit a fi aproape inutile. Iar alte viitoare pandemii ar putea fi abordate după modelul suedez.

Pentru cioclii din mass-media și activiștii de conjunctură n-a fost o singură zi lăsată de la Dumnezeu în care să nu fi pus la îndoială strategia epidemiologului Tegnell. Au stat non-stop călare pe statistici, doar-doar vor desprinde informații îngrijorătoare sau de-a dreptul tragice, de unde să reiasă fără dubiu că ”suedezii e niște proști”. Că habar n-au cu ce se mănâncă pandemia și se comportă ca niște naziști: își abandonează bătrânii și persoanele vulnerabile în fața virusului nemilos!

Nu mai departe de zilele trecute declarația unui politician a fost folosită drept rampă de lansare pentru o avalanșă de articole apocaliptice în presa internațională, inclusiv cea din România: ”Primarul din Stockholm solicită intervenția Armatei”, ”Suedia a ajuns într-o situație disperată”, ”Medicii și asistentele sunt epuizați, își dau demisia”, ”Modelul suedez și-a atins limitele, la terapie intensivă este plin”, ”Suedia înregistrează 174 de decese în 24 de ore, cel mai ridicat număr din primăvară”.

Exagerările și fake-news-urile de mai sus induc în opinia publică senzația că strategia lui Tegnell a eșuat lamentabil. Și că singura metodă de luptă cu Covid-19 rămâne cea recomandată (a se citi ”impusă”) de OMS: lockdown-măști-distanțare-lockdown-vaccin.

Realitatea bazată pe cifre seci și fapte indubitabile arată că Europa occidentală, în frunte cu Germania, se confruntă cu o creștere exponențială a numărului de cazuri, în ciuda multiplelor restricții. Olanda își închide țara vreme de cinci săptămâni, cu sărbători de Crăciun la care pot participa maxim patru persoane; Germania ia măsuri anti-Covid fără precedent; Cehia reimpune carantina de noapte și închide restaurantele și barurile. Spitalele și secțiile de terapie intensivă sunt suprasolicitate.

În Suedia, din cele 658 de locuri la ATI, în prezent doar 230 sunt ocupate cu pacienți Covid (față de 500 în luna mai, spre exemplu). În pofida inexistenței restricțiilor, suedezii ocupă abia locul 36 la nivel mondial ca număr total de infecții. Dar și mai important, ocupă locul 25 în ce privește decesele la milionul de locuitori (742 dintr-un total de 7514). Spre comparație, România are 704 decese la milionul de locuitori, deși statistica îi include și pe cei aproximativ 4 milioane de cetățeni plecați din țară. În același clasament, țări europene cu restricții dure stau mult mai prost decât Suedia: Cehia (897), Belgia (1.555), Spania (1.027), Italia (1.076) , Marea Britanie (946), Bulgaria (843), Slovenia (1.013), Muntenegru (931) Franța (892).

Dacă situația ar fi fost atât de dramatică precum pretinde mass-media, în Suedia ar fi trebuit să vedem camioane cu sicrie defilând pe străzi mai ceva ca în Italia. Ar fi trebuit ca morgile să fie neîncăpătoare. Cum cetățenii nu au purtat măști de protecție nici măcar în mijloacele de transport în comun, este de-a dreptul un miracol că în Suedia încă mai respiră cineva.    

De altfel epidemiologul șef Anders Tegnell spune că masca îți oferă doar un fals sentiment de siguranță. Iar statisticile Covid comparative cu alte țări europene îi dau dreptate. ”Până în prezent, masca nu joacă niciun rol în Suedia, cu excepția, desigur, a spitalelor și azilelor de bătrâni. Credem că distanțarea socială, faptul că oamenii nu fac adunări, că rămân acasă când sunt bolnavi, sunt măsuri mult mai eficiente”, pretindea Tegnell la finele lunii august.

Toate cifrele arată că Europa ar fi trecut prin pandemie măcar la fel de bine ca Suedia dacă ar fi aplicat strategia doctorului Tegnell. Iar costurile din punct de vedere economic și social ar fi fost incomparabile.

De partea cealaltă, marii câștigători ai pandemiei pe model OMS, cu măști, lockdown și restricții dure, par a fi, într-o ordine aleatoare, următorii: firmele Big Tech, Joe Biden, Fundația Bill Gates (în calitate de investitor în firme ca Moderna, Pfizer, AstraZeneca ș.a.m.d.), Organizația Mondială a Sănătății, mass-media, sistemul de sănătate, medicii, firmele furnizoare de echipamente medicale, Big Pharma, proiectele gen Green Deal (sub umbrela Marii Resetări), curentele globaliste, de stânga, susținute de miliardari ca George Soros.

Analiștii de pe Wall Street prognozează că firmele Moderna și Pfizer vor avea, doar în 2021, venituri de 32 de miliarde de dolari din vânzarea vaccinurilor anti-Covid. Lucru absolut normal, dacă ne gândim că guvernul canadian, spre exemplu, a cumpărat doze de vaccin cât să imunizeze întreaga populație nu o dată, ci de șase ori! O astfel de mega-afacere ar fi fost imposibilă dacă la nivel mondial s-ar fi aplicat strategia suedeză.

Cioclii din mass-media asteaptă prăbușirea Suediei ca pe o adevărată binecuvântare, încă de la debutul pandemiei. Deocamdată nu le rămâne altceva de făcut decât să manipuleze opinia publică prin intermediul unor politicieni și prin măsluirea adevărului cu ajutorul statisticilor incomplete sau scoase din context.

Închei cu un comentariu sugestiv extras de pe Facebook, care exprimă în mod plastic conflictul dintre fanii și detractorii modelului suedez: ”Numărul de demenți care ar vrea să vadă prăpăd (și) în Suedia pentru ca ei să aibă dreptate este alarmant de mare. Când îi vezi cât de sârguincios postează orice creștere a numărului de cazuri de acolo te face să crezi că ar fi în stare să ia Covid, să meargă și să crape în Suedia, doar-doar mai moare unul de-al lor”.

Cum puteți sprijini proiectul Patrioților

Platforma Opozitia.net depinde exclusiv de donațiile Patrioților. Ea va exista cât timp VOI veți considera că are sens să existe. Fiecare donație, cât de mică, ne aduce mai aproape de Libertatea de altădată. Ne ajută să avem o voce din ce în ce mai puternică. Ne ajută să rezistăm în fața ofensivei nemaintâlnite din partea Globaliștilor fără niciun Dumnezeu.

Donează prin

Donează prin Transfer Bancar:

Conturi ING BANK
RO70INGB0000999906930786 (RON)
RO65INGB0000999911989038 (EUR - SWIFT INGBROBU)

Donează prin Revolut

Tel: 0791.287.318 --- @adrian6j60

  1. Constantin Cojocaru spune:

    De ce nu recunosti ca ai iesit la protestele #rezist? Ai zis ca vrei sa fii altfel decat presa MSN.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Link-uri utile

Ne gasesti pe

© opozitia.net | All rights reserved.
CONECTARE
Bine ați venit! Autentificați-vă in contul dvs