15 state din cele 27 ale UE refuză să plătească, indirect, cheltuielile de război

În timp ce mass-media corporatistă nu încetează să dea drept sigure victoria lui Zelensky și apropiatul puci de la Moscova, la Bruxelles se întâmplă fenomene mult mai palpabile. Legate de bani, bineînțeles.

Cum știm, alături de alți colegi de la vârful UE, șefa Comisiei Europene reprezintă interesele americane în zonă. Ursula von de Leyen a demonstrat-o cu prisosință, în special după ce soțul ei, Heiko, s-a trezit peste noapte cu un job de milioane de dolari, într-o companie Big Pharma cu sediul în SUA. În plus, ne amintim cât de ”abil” a reușit prestigiosul New York Times să îi arate Ursulei perspectiva unui dosar penal după afacerea cu Pf@izer.

Și acum, din nou despre afaceri. Dacă în cazul tranzacțiilor cu armament aliniatele sunt relativ mai ușor de abordat, contractele legate de energie (în special gaze naturale) necesită o pregătire laborioasă. Și asta pentru simplul fapt că una e să vinzi mia de metri cubi cu 2.000 de dolari și cu totul altceva să încasezi 4-5 mii.

Înmulțiți diferența cu miliardele de metri cubi aflate în drum spre Europa, cu vaporul, ca să realizați pe deplin cât de mare e afacerea și ce interese sunt la mijloc. În comparație, tunurile lui Albert Bourla din urmă cu doar câteva luni reprezintă bani de țigări. Mărunțiș.

Așadar, firmele exportatoare de GNL din preajma lui Joe Biden își freacă mâinile. Așteaptă ca din ”negocierile” de la Bruxelles să rezulte cel mai bun preț. Unul astronomic, desigur, dar nu imposibil de compensat de către marionetele aflate la cârma statelor europene.

Pentru ca prețul final să atingă un maxim (iar comisioanele să fie pe măsura efortului), Ursula von der Leyen a inventat o mică șmecherie, specifică samsarilor de mașini, mai degrabă. Sub pretextul ”să-l lipsim pe Putin de resursele necesare continuării războiului”, șefa Comisiei Europene a propus plafonarea prețului în cazul gazelor luate de la ruși.

O astfel de măsură ar avea drept rezultat imediat un nou salt semnificativ în dreptul prețului oricum prohibitiv. Putin a anunțat deja că va sista total furnizarea gazelor într-o astfel de situație. Își poate permite pentru simplul fapt că Occidentul nu a reușit să-l izoleze. Are numeroși clienți în țările prietene.

Cu destulă întârziere, au ieșit la iveală informații aparent șocante despre reuniunea ”de urgență” a miniștrilor Energiei din UE, de vinerea trecută, de la Bruxelles. Spre suprinderea multor observatori, 15 state din totalul de 27 (deci mai bine de jumătate) s-au opus planului elaborat de Ursula von der Leyen.

Printre contestatari s-au numărat miniștrii din România, Ungaria, Austria, Slovacia, Polonia, Cehia, Franţa şi Belgia. Aceștia au explicat, pe bună dreptate, că plafonarea gazului din Rusia ar fi o măsură împotriva intereselor UE. Ar crește prețul și ar mări presiunea și așa imensă asupra bugetului fiecărei țări, prin cheltuieli insuportabile legate de compensarea facturilor.

Spre stupefacția Ursulei von der Leyen, contestarii au propus plafonarea preţului întregii cantităţi de gaze care intră în UE, indiferent de sursă (SUA, Norvegia, Qatar). O măsură de bun simț, în condițiile date. Însă respinsă cu vehemență de șefa Comisiei Europene, din motive bineștiute.

“Este un şantaj. Noi trebuie să avem voinţa politică să ajutăm Ucraina să câştige”, a intervenit Riina Sikkut, ministrul Economiei din Estonia, cu lozinca de-acum binecunoscută.

În concluzie, Comisia Europeană nu renunţă la propunerea sa, în pofida opoziției celor 15 state.

Cheltuielile de război sunt imense, așa că cineva trebuie să le plătească, sub o formă sau alta. De pildă, sub forma compensațiilor la facturi, oferite cu atâta generozitate de stimabilul nostru conducător suprem, Ursula von der Leyen.

Cum puteți sprijini proiectul Patrioților

Platforma Opozitia.net depinde exclusiv de donațiile Patrioților. Ea va exista cât timp VOI veți considera că are sens să existe. Fiecare donație, cât de mică, ne aduce mai aproape de Libertatea de altădată. Ne ajută să avem o voce din ce în ce mai puternică. Ne ajută să rezistăm în fața ofensivei nemaintâlnite din partea Globaliștilor fără niciun Dumnezeu.

Donează prin

Donează prin Transfer Bancar:

Conturi ING BANK
RO70INGB0000999906930786 (RON)
RO65INGB0000999911989038 (EUR - SWIFT INGBROBU)

Donează prin Revolut

Tel: 0791.287.318 --- @adrian6j60

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Link-uri utile

    Ne gasesti pe

    © opozitia.net | All rights reserved.
    CONECTARE
    Bine ați venit! Autentificați-vă in contul dvs