NOTĂ: Acest articol a fost publicat de Agenția Mediafax pe 28 decembrie 2020. Ulterior, a ”dispărut” subit, într-o noapte foarte agitată de noiembrie 2021, împreună cu alte 300 de comentarii și analize.
Sfârșitul anului 2020 a fost perfect. Cu toate bâlbele inerente momentului, repetițiile de dinainte și-au spus cuvântul. Suntem pe cale să învingem pandemia și să punem cu botul pe labe democrația, așa cum o știam până mai ieri.
În lipsa unor dovezi palpabile, haideți să plecăm de la premisa că ”așa a fost să fie”. A apărut un virus ucigaș în piața de animale din Wuhan și dintr-odată viața noastră s-a schimbat dramatic.
Am scris la momentul potrivit despre cine (și ”de ce”) a turnat benzină peste focul pandemiei. Nu-ți trebuie diplomă de Harvard ca să vezi cât de perfect s-au coordonat autoritățile la nivel global. Și nici o duzină de agenți FBI ca să-ți dai seama că scenariul a fost urmat pas cu pas, literă cu literă, chiar și în țările unde s-ar fi impus alte măsuri, complet diferite. Desigur, exceptăm Suedia și Belarusul. Nu sunt țări demne de luat în considerare, potrivit OMS.
În fine, ce-a fost a fost. Am ajuns în decembrie 2020, în prag de Anul Nou. Să facem un mic efort de imaginație și să intuim ce va fi pe viitor, în cea mai neagră perspectivă posibilă.
Pentru a nu fi acuzați de cine știe ce conspirații cu reptilieni, plecăm de la declarația directorului OMS, dr. Tedros Ghebreyesus: ”Pandemia de Covid-19 nu va fi ultima”. Și mai plecăm de la un adevăr cu greutate de axiomă. În timp ce unii au pierdut, alții au avut doar de câștigat în urma pandemiei. Trecem peste câștigurile de ordin strict financiar. Știm foarte bine cum au explodat acțiunile firmelor Big Pharma, respectiv Big Tech. Mai importante pe termen lung sunt schimbările socio-politice capabile să influențeze nu atât viața miliardarilor, ci în mod special a oamenilor de pe stradă. Viața noastră, cu alte cuvinte.
În războiul patrioți versus globaliști, bine conturat o dată cu apariția fulminantă a președintelui Donald Trump, globaliștii sunt beneficiarii neți ai pandemiei.
Sentimentul naționalist este și va continua să rămână foarte puternic, cu diferențe semnificative de la țară la țară, de la regiune la regiune. Pentru a aduce la același numitor sute de țări, sute de popoare atât de diferite, bunăstarea, comerțul fără îngrădiri și libera circulație s-au dovedit a fi total insuficiente. Au fost argumente atractive doar până la un punct. Apoi sentimentul naționalist a devenit determinant.
Cetățenii lumii ezită să se înregimenteze sub comanda unui guvern unic, global. Visul de a prospera (pentru unii) și de a ieși din sărăcie (pentru alții) și-a arătat pe deplin limitele.
Istoria ne spune că ”frica” și ”teroarea” pot fi elementele cheie, liantul necesar și suficient pentru a convinge populația să acționeze unitar, sub același stindard global al luptei împotriva dușmanului comun.
După atacurile din septembrie 2001, dușmanul comun a fost terorismul islamic, sub diversele sale denumiri: Al Qaida, ISIS, Frăția Musulmană ș.a.m.d. În pofida terorii induse în rândul cetățenilor, nu am asistat la formarea acelui liant comun, a acelei mase critice capabile să ignore sentimentul naționalist și să accepte ”salvarea” din partea unor instituții cu acoperire planetară. Frica de a nu muri într-un atentat terorist a fost semnificativă, dar insuficientă. Pericolul era ”acolo”, departe. Pe alt continent, în altă țară, în alt oraș.
Apoi cineva a constatat că planeta moare. Își dă ultima suflare. Și odată cu ea murim și noi, dacă nu facem ceva, orice, ca să oprim Apocalipsa. Așa a luat naștere un alt inamic nemilos, gata să ne extermine – încălzirea globală! În consecință au răsărit peste noapte Acordul de la Paris, activista Greta Thunberg și mega-proiectul Green Deal.
Dacă frica de a fi victima unui atentat terorist nu a reușit să mobilizeze masele, teama de a muri sufocați de poluare pare să fi mișcat nu doar guvernele și instituțiile internaționale. Pare să-i fi mișcat și pe simplii cetățeni.
Însă tot mai lipsea un element esențial care să ne bage frica-n oase mai ceva ca teroriștii islamici și încălzirea globală.
Noul Covid-19 a intrat în scenă la timp. Virusul ucigaș este teroristul perfect: nu-l vezi, nu-l auzi, nu-l simți! Ai face orice ca să dispară. Ai renunța la drepturi și libertăți fundamentale. La o adică, în situații limită, ai renunța chiar și la guvernul țării tale. Ai fi dispus să primești ajutor de oriunde, numai să fii sigur că vei trăi.
Perfect normal. Toți vrem să trăim până la adânci bătrâneți. Iar pandemia nu este ceva cu care să te joci. Nu poți lupta cu pandemia de unul singur. Chiar dacă te numești Statele Unite, Rusia sau China. Oricât de puternic ai fi, supraviețuirea ta depinde de efortul global, concertat. Depinde de instituții, protocoale și coordonări la nivel planetar. A spus-o chiar Organizația Mondială a Sănătății. Au spus-o, în cor, și politicienii. Inclusiv Papa Francisc s-a pronunțat în mesajul de Crăciun al Sfinției Sale.
Doar împreună vom reuși să lichidăm noul (și perfidul!) terorist.
Instituțiile globale trebuie numaidecât întărite. Ne așteaptă noi și noi pandemii. Noi viruși, care mai de care mai virulenți. Mai greu de ucis.
În 2021 și anii ce vor urma dictatura sanitară (în sensul bun, desigur) va fi noua religie globală. Spectrul morții subite, venite din neant, ne va schimba stilul de viață din temelii. Deja se întâmplă.
În final, atunci când o altă mutație a altui coronavirus ne va amenința cu extincția, vom accepta până și cele mai aberante soluții salvatoare la care ne-am fi putut gândi vreodată.
Covid-19 a fost repetiția cu public. S-a dovedit a fi un real succes. Un prim pas, de data asta extrem de hotărât, spre Statul Global.
Anul 2020 va rămâne în istorie și ca anul apariției Mișcării de Rezistență a ”patrioților” în lupta cu ”globaliștii”. Din nefericire pentru primii, Covid-19 (și în special urmașii acestuia) ar putea să le dea lovitura de grație.
Platforma Opozitia.net depinde exclusiv de donațiile Patrioților. Ea va exista cât timp VOI veți considera că are sens să existe. Fiecare donație, cât de mică, ne aduce mai aproape de Libertatea de altădată. Ne ajută să avem o voce din ce în ce mai puternică. Ne ajută să rezistăm în fața ofensivei nemaintâlnite din partea Globaliștilor fără niciun Dumnezeu.
Conturi ING BANK
RO70INGB0000999906930786 (RON)
RO65INGB0000999911989038 (EUR - SWIFT INGBROBU)
Tel: 0791.287.318 --- @adrian6j60