Un comentariu de Eric Verhaeghe pentru publicația Le Courrier des Stratèges

Summitul NATO a avut loc la Madrid și a validat aderarea (sub supraveghere turcă) a Suediei și Finlandei. În rest, nu s-a întâmplat nimic sau aproape nimic.

Cu toate acestea, acolo s-au luat decizii mult mai importante, care, mai devreme sau mai târziu, îi vor expune pe europeni la un conflict direct, fierbinte, de ”mare intensitate”. Adică distructiv și mortal, cu Rusia. Dar francezii nu sunt aproape deloc interesați de această chestiune: ei par în întregime preocupați să știe cine va prezida Comisia de finanțe, cu sprijinul cui și în spatele cui.

O declarație finală fără ambiguitate a summitului

Pentru a înțelege insignifianța preocupărilor Franței, membră a Consiliului Permanent de Securitate pentru o perioadă de timp necunoscută (Franța este atât de denigrată), este suficient să citim declarația finală a summitului, care nu a stârnit nicio reacție politică solidă în Franța:

    Într-un mediu de securitate radical schimbat, acest summit reprezintă o etapă importantă în consolidarea Alianței noastre și în accelerarea adaptării acesteia. (…)

    Federația Rusă reprezintă cea mai mare și cea mai directă amenințare la adresa securității aliaților și a păcii și stabilității în spațiul euroatlantic (…)

    Am redefinit bazele posturii noastre de descurajare și de apărare. NATO va continua să protejeze populațiile țărilor membre și să apere în permanență fiecare centimetru din teritoriul Alianței. Pornind de la această nouă postură consolidată, ne vom consolida în mod semnificativ capabilitățile de descurajare și apărare pe termen lung pentru a asigura securitatea și apărarea tuturor aliaților. Vom face acest lucru prin abordarea noastră de 360 de grade, pe uscat, în aer, pe mare, în mediul cibernetic și în spațiu, cu scopul de a contracara toate amenințările și provocările. (…) Salutăm contribuțiile inițiale propuse de Aliați pentru noul model de forțe al NATO, care va consolida și moderniza structura de forțe și va asigura că planurile noastre militare de generație viitoare sunt dotate cu resurse. Ne vom îmbunătăți exercițiile de apărare colectivă (…) ca să ne asigurăm că toți aliații sunt întăriți în scurt timp. Toate aceste măsuri vor consolida în mod semnificativ poziția de descurajare și apărarea avansată a NATO. Ele vor contribui la prevenirea agresiunii împotriva teritoriului NATO, împiedicând orice potențial adversar să își atingă obiectivele.

Câți cetățeni din țările membre NATO, câți francezi știu că alianța a decis să se ”întărească” împotriva Rusiei prin redefinirea ”posturii de descurajare și apărare”, care include ”exerciții de apărare colectivă pentru a se pregăti de operațiuni de mare intensitate, multidomeniu”, specificate ca fiind ”pe termen scurt”? Câți cetățeni obișnuiți înțeleg că aceste expresii alambicate înseamnă că ne pregătim acum pentru un război direct cu Rusia pe teritoriul european?

Ce ziceți de ”descurajarea noastră”?

Un alt punct complet ignorat de presa subvenționată este redefinirea ”conceptului strategic” al NATO. Adică serviciile oferite de NATO membrilor săi și, mai ales, cazurile în care NATO invocă articolul 5 (din Tratatul Atlanticului de Nord), suficient cât să-i permită să declare război unui inamic.

Din nou, aspectul fundamental a fost ținut în întuneric și niciun organ de presă subvenționat nu s-a simțit obligat să atenționeze opinia publică asupra sensului deciziilor luate la Madrid. Textul propus publicului este acum lipsit de ambiguitate:

    Consiliul Nord-Atlantic ar putea decide să invoce acest articol ca răspuns la un atac armat. Un singur act de malware cibernetic, o operațiune ostilă către, dinspre sau în spațiu, sau o serie de astfel de acte sau operațiuni, sau o operațiune hibridă care vizează aliații ar putea atinge pragul unui atac armat și ar putea determina Consiliul Nord-Atlantic să invoce articolul 5. Alianța se bazează pe legătura durabilă dintre Europa și America de Nord de peste Atlantic. NATO rămâne forumul transatlantic unic, esențial și indispensabil pentru consultare, coordonare și acțiune în toate chestiunile care afectează securitatea aliaților.

Merită să ne facem timp să citim acest paragraf, care spune două lucruri esențiale.

Începând de la sfârșit, este clar că ”NATO rămâne singurul forum transatlantic” pentru a decide dacă se va intra în război împotriva unui inamic. Și cum NATO este controlată de armata americană, fraza ne amintește că doar armata americană (și nu altcineva) va decide să declare război pe teritoriul european, implicând trupe europene.

În plus, s-a descoperit acum că războiul poate fi declarat nu numai ca răspuns la un atac armat al inamicului, ci și ca urmare a unui ”act izolat de malware cibernetic”. Din nou, câți europeni au înțeles că generalii americani ar putea decide să înfrunte Rusia din Polonia, în cazul unui atac cibernetic care ar bloca economia americană și ar fi atribuit Rusiei?

Cine a înțeles asta în Franța? Cine a auzit că Parisul ar putea fi ras la pământ de o rachetă rusească ca răspuns la un atac NATO decis de generali americani care cred că Rusia ar bloca calculatoarele de pe Wall Street?

Cei care își amintesc de armele de distrugere în masă din Irak, inventate de CIA, ar trebui să se întrebe acum dacă sunt pregătiți să experimenteze același lucru ca și Bagdadul, în exact aceleași condiții.

Apărarea Franței a fost predată americanilor

În 1960, Franța a avut curajul de a se abține de la acest mecanism teribil în care generalii americani au decis să ducă un război ”fierbinte”, ”de mare intensitate”, cum spunem acum, pe teritoriul nostru, dacă este necesar, fără să ne consulte. Timpul și-a făcut treaba și, de acum încolo, marioneta Macron nu numai că poate decide singur să accepte situația înfricoșătoare, dar nu mai poate găsi pe drum niciun deputat, niciun senator, niciun jurnalist care să-l chestioneze în legătură cu decizia sa.

Această autonomie a puterii nu împiedică NATO să declare:

    Prin legătura și angajamentul care ne unesc, vom continua să protejăm libertatea și securitatea tuturor țărilor aliate și valorile noastre democratice comune, acum și pentru generațiile viitoare.

Oare de ce ne îndoim de sinceritatea acestei propoziții?