Notă: Acest articol a fost publicat de Agenția Mediafax pe 22 ianuarie 2021. Ulterior, a ”dispărut” subit, într-o noapte foarte agitată, împreună cu alte 300 de comentarii și analize.
Dacă vă întrebați cum de a reușit Donald Trump să obțină peste 70 de milioane de voturi și să aibă alte milioane de fani în întreaga lume, atunci unul dintre răspunsuri este, cu siguranță, corectitudinea politică.
Vom discuta în continuare despre cât de fals și de ipocrit joacă democrații (și odată cu ei adepții liberalismului la nivel global), schimbând din mers axiome care au stat la baza progresului și a civilizației occidentale. Corectitudinea politică adeseori dusă la extrem nu doar că sfidează bunul simț, dar erodează ireversibil principii fundamentale. Principii despre obținerea succesului exclusiv pe criterii de competență, fără vreo legătură cu apartenența la un grup minoritar. Nu degeaba numeroși comentatori se tem, pe bună dreptate, că în curând am putea trăi sub dictatura minorităților, într-o formă sau alta.
Încă din timpul campaniei electorale, Joe Biden s-a angajat să propună Congresului cel mai divers Cabinet din istoria Statelor Unite. Evident, nu atât de dragul diversității cu orice preț, cât mai ales de dragul voturilor. Mesajul democraților pentru cetățenii americani a fost și continuă să rămână unul foarte transparent: în politica de nivel înalt (dar nu numai) a devenit un mare handicap să fii alb și heterosexual, fără probleme de identitate de gen. Adică, în mod paradoxal, să fii ca Joe Biden.
Ca să echilibreze balanța în cadrul cabinetului său, noul președinte de la Casa Albă s-a străduit să-și aleagă colaboratori atât de ”exotici”, încât n-ar fi fost chiar o mare surpriză să vedem și un secretar de stat pitic (în chip de variantă contemporană a lui Tyrion Lannister, din Urzeala tronurilor). Sau, de ce nu, un ministru ales din minoritatea cetățenilor cu șase degete la o singură mână.
Dincolo de aspectul de-a dreptul comic, tinerii americani vor înțelege un singur lucru: în afară de competențele strict profesionale, dobândite cu trudă pe parcursul întregii vieți, ai nevoie de un element esențial ca să răzbești în politica de nivel înalt. Și nu doar acolo. Inclusiv în cadrul corporațiilor, a multinaționalelor din Silicon Valley, dar și a instituțiilor de stat, fie că vorbim despre agenții guvernamentale, primării, tribunale, FBI, CIA, instituții financiare ș.a.m.d. Nu va fi suficient să-ți zbârnâie mintea, să fii înzestrat cu toate calitățile din lume, să ai diplomă de Harvard, Oxford sau Yale. Îți va trebui ”ceva” în plus. O altă culoare a pielii. Un alt organ de reproducere. Alt arbore genealogic, cu strămoși născuți în țări cât mai îndepărtate. Altă religie sau măcar o atracție irezistibilă către persoane de același sex.
Fără să-i pese câtuși de puțin de urmările pe termen lung ale acestor discriminări pozitive (căci pe termen scurt am văzut protestele BLM și Antifa), președintele Biden și-a ținut promisiunea și a reușit să schițeze cel mai divers Cabinet din istoria SUA. Lista lungă este deschisă de Kamala Harris, prima femeie afro-americană cu rădăcini asiatice ajunsă în funcția de vicepreședinte. Apoi îl avem pe generalul în rezervă Lloyd Austin, primul american de culoare propus la cârma Pentagonului, de la Războiul de Independență și până în prezent. Rachel Levine va deveni primul transgender ministru adjunct al Sănătății. „Rachel va oferi o conducere puternică și expertiza crucială de care avem nevoie pentru a ghida oamenii în această pandemie, indiferent de unde provin, indiferent de rasă, religie, orientare sexuală, identitate de gen sau dizabilitate”, a explicat Joe Biden.
La nivelul Cabinetului american se mai disting Deb Haaland, primul amerindian secretar de stat pe probleme interne și Michael Reagan, primul afro-american în fruntea Agenției Naționale pentru Protecția Mediului. Un alt afro-american, Susan Rice, va conduce Consiliul de Politică Internă de la Casa Albă. Revelația alegerilor preliminare din cadrul Partidului Democrat, Pete Buttigieg, va fi primul homosexual ajuns în fotoliul de secretar al Transporturilor. Janet Yellen va fi prima femeie în fruntea Ministerului de Finanţe, iar Alejandro Mayorkas, un imigrant din Cuba, va prelua conducerea Ministerului pentru Securitate Naţională.
Ar mai fi de remarcat Katherine Tai, cu ambii părinți născuți în China, Miguel Cardona, secretarul de la Educație cu origini mexicane și numeroși alți membri ai cabinetului din rândul minorității afro-americane și a reprezentantelor sexului frumos. Și apropo de femei, merită amintit aici că Joe Biden a fost acuzat de agresiuni sexuale, cel mai recent caz fiind al asistentei parlamentare Alexandra Reade. Deși actualul președinte și-a cerut scuze, cu promisiunea că-și va schimba atitudinea, mass-media a dovedit, încă o dată, toleranță maximă față de Biden, spre deosebire de acuzații similare (dar nedovedite) aduse împotriva lui Trump.
Fără doar și poate, Joe Biden a găsit cei mai competenți colaboratori. Dar și mai evident este că nu a contat doar competența în alegerea finală. Au contat în mod special niște criterii desprinse parcă dintr-o altă lume, dintr-o altă epocă. Una de tristă amintire, în special în Europa de Est.
Asaltul corectitudinii politice are darul de a-i scoate din sărite pe numeroși americani. Mulți dintre ei tocmai de aceea au votat cu Donald Trump. Au votat la fel și cei care condamnă mișcările Cancel Culture sau BLM. Condamnă vandalizarea statuilor, cenzurarea operelor literare și cinematografice, interzicerea scriitorilor și artiștilor perimați, de talia lui William Shakespeare sau Mark Twain. Condamnă înverșunarea cu care neoliberalii și progresiștii șterg pe jos cu ideea de familie tradițională, ridiculizându-i adepții. Candamnă dictatura de inspirație neomarxistă care prin vocea șefei Camerei Reprezentanților, Nancy Pelosi, cere să fie scoase din vocabular cuvinte ca „mamă”, „tată”, „frate”, „soră”, pentru a nu răni sensibilităţile minorităților sexuale.
”Rezistenţa iniţial justificată faţă de rasism, sexism, homofobie, transfobie, xenofobie si alte fobii s-a transformat într-o vânătoare de vrăjitoare: oricine poate fi acuzat, indiferent dacă e sau nu vinovat. Ideea de diversitate a apărut iniţial în cercurile academice ca să creeze un echilibru, un pod de legătură, să lărgească experienţa studenţilor. Azi are efectul opus: în loc să unească, divizează!”, afirmă regizorul Andrei Șerban, după o experiență nefericită ca profesor universitar în țara tuturor posibilităților.
Dacă cineva are vreo clipă senzația că ce se întâmplă în America și la Casa Albă este mult prea departe de noi (și nu ne privește), atunci ar trebui să tragă cu ochiul la administrația de la Bruxelles. “În Uniunea noastră nu există loc pentru rasism sau pentru vreo altă formă de discriminare”, a spus președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în debutul sesiunii parlamentare din iunie 2020, în care s-a ținut un minut de reculegere în memoria afro-americanului George Floyd, victimă a abuzurilor Poliției.
Liberalii europeni nu fac decât să îi imite (adeseori prost) pe democrații americani.
Importul de corectitudine politică din Statele Unite se derulează cu o viteză uluitoare. Știm cu toții că și în România au apărut primele semne: atacuri dure asupra Bisericii și a familiei tradiționale, introducerea în școli a educației legate de identitatea de gen, promovarea agresivă a minorităților sexuale (vezi panourile publicitare cu ”bisexuala Maria”).
Dacă Joe Biden se gândește la o reconciliere între democrați și republicani, așa cum pretinde zgomotos, atunci ”cel mai divers Cabinet din istoria Statelor Unite” este și cea mai proastă idee din istoria Statelor Unite. Ea nu va face decât să-i dezbine și mai mult pe americani. Să sape o groapă și mai adâncă între diverse minorități discriminate pozitiv și cetățenii albi, heterosexuali, duși la Biserică, sătui până-n gât de ipocrizia corectitudinii politice.
Platforma Opozitia.net depinde exclusiv de donațiile Patrioților. Ea va exista cât timp VOI veți considera că are sens să existe. Fiecare donație, cât de mică, ne aduce mai aproape de Libertatea de altădată. Ne ajută să avem o voce din ce în ce mai puternică. Ne ajută să rezistăm în fața ofensivei nemaintâlnite din partea Globaliștilor fără niciun Dumnezeu.
Conturi ING BANK
RO70INGB0000999906930786 (RON)
RO65INGB0000999911989038 (EUR - SWIFT INGBROBU)
Tel: 0791.287.318 --- @adrian6j60