Noi puncte pe agenda globaliștilor, la reuniunea informală de la Davos

În timp ce presa pervertită ne ține în priză în legătură cu evoluția virusului de variolă a maimuței (”Primul caz suspect depistat în Grecia” – Gigi24, ”Trebuie să aflăm de ce virusul câștigă teren” – Libertatea), globaliștii își văd liniștiți de propria agendă, întâlnindu-se din nou la Davos (22-26 mai).

Chiar dacă vorbim despre o întrunire privată, organizată și sponsorizată de niște ONG-uri (vezi ”miliardarii filantropi”), vor participa inclusiv 50 de lideri de state și de guverne, plus 500 de reprezentanți guvernamentali. Adică oameni plătiți de noi, din bani publici. Evident, niciun picior de rus.

Așadar, într-un mediu privat, informal, independent de orice control legislativ (sau măcar al opiniei publice), globaliștii vor lua decizii majore, cu impact imediat asupra fiecăruia dintre muritori. Conferința aparent ”scorțoasă” nu diferă prea mult de partidele de vânătoare de porci mistreți de la Balc, unde Țiriac pune țara la cale împreună cu partenerii de afaceri. E vorba doar de alt nivel, inclusiv de asigurare a securității participanților.

Ceea ce iese în evidență este faptul că cei circa 2.500 de invitați vor trebui să aibă și a treia doză, de rapel, cu testări obligatorii anti-Kovid înainte și după plecarea din orașul gazdă. Ca gest de bunăvoință față de China, ”antidotul” CoronaVac a fost inclus pe lista acceptată, în timp ce Sputnik V rămâne în continuare doar apă de ploaie. Cerințele organizatorilor (în plin sezon cald, cu Omicron ca o simplă răceală) arată în mod clar că pandemia Kovid a luat doar o mică pauză. Nebunia continuă, într-o formă sau alta.

Lord Mark Malloch-Brown, preşedintele Open Society Foundations (aka ONG-ul lui Soros, cunoscut și ca ”micul CIA”), participă la Davos, unde temele sunt deja cunoscute: ”Davos trebuie să fie suficient de mare pentru a menţine ambele agende în centrul atenţiei: un război în Europa, dar şi o criză economică globală”. Desigur, pe lângă schimbările climatice și pandemie, subiectele preferate ale așa-ziselor elite.

În drum spre Davos, Joe Biden s-a oprit în Coreea de Sud, pentru a strânge relațiile cu aliații. ”Cred cu adevărat că suntem într-un moment de referinţă din istoria mondială. Totul se schimbă atât de rapid, încât cred că vom mai vedea astfel de lucruri, vorbim de o competiţie între democraţii şi autocraţii. Modul în care vom răspunde nu implică doar o alianţă regională, ci una globală”, a punctat Biden. Când a spus ”vom mai vedea astfel de lucruri”, președintele SUA a făcut trimitere la războaie de tipul celor din Ucraina, probabile și în proximitatea Chinei. Lucru vizibil din avion, alianța globală nu are legătură decât cu țările occidentale, care nu reprezintă nici pe departe tot globul.

Rămâne să citim, printre rânduri, declarațiile oficialilor prezenți zilele astea la Davos. Pentru că acolo se vor decide următorii pași în legătură cu războiul din Ucraina, pandemiile (Kovid și Monkeypox), criza alimentară și energetică, schimbările climatice, pașaportul QR, venitul minim garantat și multe altele cu impact imediat cel puțin asupra populațiilor din țările NATO.  

Faptul că o mână de ”băieți deștepți” decid pe sub masă cum va arăta viitorul a reprezentat și continuă să reprezinte cel mai mare pericol pentru noi, simplii cetățeni. Noi, cei considerați doar o simplă masă de manevră ușor manipulabilă: dezorganizați, fără lideri credibili, fără un plan alternativ la agenda globalistă, fără suport material și financiar, fără inițiative menite să stopeze delirul celor care se cred semizei.

Poate că ar fi timpul să acționăm, cumva. Măcar în ultimul ceas.  

Cum puteți sprijini proiectul Patrioților

Platforma Opozitia.net depinde exclusiv de donațiile Patrioților. Ea va exista cât timp VOI veți considera că are sens să existe. Fiecare donație, cât de mică, ne aduce mai aproape de Libertatea de altădată. Ne ajută să avem o voce din ce în ce mai puternică. Ne ajută să rezistăm în fața ofensivei nemaintâlnite din partea Globaliștilor fără niciun Dumnezeu.

Donează prin

Donează prin Transfer Bancar:

Conturi ING BANK
RO70INGB0000999906930786 (RON)
RO65INGB0000999911989038 (EUR - SWIFT INGBROBU)

Donează prin Revolut

Tel: 0791.287.318 --- @adrian6j60

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Link-uri utile

    Ne gasesti pe

    © opozitia.net | All rights reserved.
    CONECTARE
    Bine ați venit! Autentificați-vă in contul dvs