Jurnal în vreme de pandemie | Sezonul 2, Ep. 10 | Religie

Trecerea de la planul represiunii impotriva suporterilor, la cel in care se ataca (cu toate fortele) religia pare un pas putin mai mare pentru omenire, in relatie cu pasul omului. Obisnuit sau nu. Lasand ironia interpretarii vorbelor copywriter-ului domnului Neil Armstrong la o parte, chiar asa este. Nu gandesc si nu sugerez vreo conexiune sau vreo apropiere a planurilor credintei cu cele ale sustinerii unor echipe de fotbal. As spune ca exemplele sunt relativ indepartate pe scara valorii. Tocmai asta am dorit sa sugerez. Cand e vorba de controlul omenirii, niciun subiect util nu este ignorat. Din perspectiva modalitatii de control sau de manipulare a maselor, putem gasi similitudini. Sau al utilizarii cantatului in comun ca metoda de accesare a unor vibratii care incheaga comunitatea.

Revenind la credintele noastre, poate va aduceti aminte din prezentarea domnului Bezmenov de legatura identificata de catre ganditorii KGB-ului intre societatile greu de “subordonat” (promit ca lasam fotbalul in pace – pentru profanii sportului rege o cautare “Ilie Dumitrescu subordonat” ar trebui sa ofere o lumina simpatica asupra termenului). Subordonarea nesimpatica este o traducere duioasa a procesului denumit “subversion”. Pentru cei care n-au urmarit prezentarea si interviul lui Yuri Bezmenov (desi recomand cu insistenta sa o faceti), va prezint concluziile analizelor KGB. Societatile religioase sunt cele care sunt greu de “subversionat”. Cu toata avanlansa metodelor si temelor abordate. Ca rezilienta vine din conformitatea sociala a non-ganditorului religios sau ca vine din suportul adus de catre fortele divine ramane sa decelam. Curajoasa afirmatie. Mai degraba as spune ca tine de credinta (sau de lipsa ei) cautarea raspunsului.

Dupa cum ii spune numele, credinta este credinta. Nu ai nevoie (prin partile esentiale as spune ca strica) sa demonstrezi sau sa-ti fie demonstratata existenta Divinitatii. Crezi sau nu crezi. Crede si nu cerceta. Pentru cei care inteleg expresia precum un indem la necunoastere, am de spus doar ca se insala. Din contra. As spune ca este un indemn catre cunoastere Absoluta. La nivelul realitatii fizice, nu avem cum capata cunoasterea. Cu cat devii mai intelept, cu atat inveti ce noi intrebari iti poti pune. Fiecare nou raspuns te face sa-ti adresezi si mai multe intrebari. Si tot asa. Lupta este una necastigatoare. Ascultati oamenii mai destepti care ne spun ca pe masura trecerii timpului realizeaza cat de putine stiu. Totusi, in prostia mea, voi incerca sa atrag atentia celor care nu cred cu metode mai putin ortodoxe. Ca om mai putin dus la biserica (nu-i o lauda, insa este o realitate, din pacate), voi incerca un soi de prezentare a Universului pe care unii dintre fanii materialismului stiintific, dialectic sau nu, o pot gasi interesanta. Daca voi fi dincolo de limita ereziei, ramane sa-mi duc singur crucea. In nebunia mea cred ca fac bine.

Am fost nevoit sa-mi dezvolt capabilitatile de a explica sensuri mistice folosindu-mi partea stanga a creierului. Adesea s-a intamplat interactionand cu subiectii cei mai afectati de procesele de demoralizare. Atacul permanent impotriva religiei, dar mai ales impotriva Bisericii Ortodoxe m-a adus destul de des in situatia de a “dezbate” credinta. Ea se traieste, nu se vorbeste, dar ce sa faci cand esti pacatos. Trebuie sa precizez, ca in cea mai mare parte (cu exceptii exceptionale), nivelul intelegerii interlocutorilor se reduce la: au urmarit Cartea Cartilor (versiunea animata) deci sunt experti in dogmatica; preotii sunt niste profitori (o versiune ceva mai nasoala a medicilor spagari) si doritori de a merge cu Mercedesul; Iisus este un prieten imaginar. Filosofia “preotii este rai” isi are sursa in procesul de subordonare. Manifestarile vin pe doua canale. Primul este media. Cu diverse campanii usor de identificat. A doua se bazeaza pe vasta experienta a omului: stiu un preot imperfect, deci toti preotii sunt rai. Sau stiu doi. Cu usoara ironie schismatica, as spune ca rezultatul apare din cauza primului canal (propaganda media) si prin al doilea: exemplul personal trecut prin filtrul proiectiei. Un triunghi al raului, adaugand si adrisantul, nu doar exemplul.

Cu cei mai avansati subordonabili poti ajunge la esenta discutiei despre existenta sau nu a Divinitatii. Redusa la maxim, caci nu acesta este scopul acestui eseu, discutia se reduce intre a crede in liberul arbitru si a crede in determinism. Este imposibil sa demonstrezi existenta Divinitatii (cel putin in realitatea fizica in care ne aflam), dar poti demonstra absurditatea teoriei evolutioniste pure. Sa lamurim putin lucrurile. Pentru cei care si-au cladit cultura teologica urmarind desene animate. Religia (puteti citi creationism) este compatibila cu evolutia. Zgomotul auzit de-a lungul vietii voastre care vesteste religia evolutionista este doar un canal din campania de subordonare. Nu exista aceasta incompatibilitate. In acelasi timp, aceasta “credinta evolutionista” ne spune ca de la euglena verde la fizica cuantica ne-am ajuns printr-un complex de intamplari explozive aleatoare si accidente genetice continue. Intamplarile fiind imposibil de afisat pe curba lui Gauss (sau a lui Bell ca sa fim mai populari). Evolutia omului sau a umanitatii nu contrazice sistemele religioase. Din contra.

Fanaticii Woke (simpatic cuvant iesit din laboratoarele MinAdev-ului) lupta chiar impotriva momentelor de avans informational cu inflexiune ridicata in evolutia stiintifica (aha moments) si originii revelatoare a celor mai multe teoriile stiintifice. Chiar scrierile domnului Darwin cu privire la teoria evolutiei sunt preluate intr-un mod partial, lasand deoparte chiar partea spirituala. Chiar cea care “face sens” intr-un mod holistic.

Chiar cercetarile moderne ale creierului sunt ignorate. Inovatia este un proces care se utilizeaza doar informatii cunoscute. Care fie sunt combinate intr-un mod diferit, fie sunt privite dintr-un unghi nou sau poate sunt si combinate si privite din noi unghiuri. Cu toate astea, ne putem explica prin rationalism aparitia unor idei revelate in momente din istorie (de zeci, de sute, de mii de ani) in care elementele constructive nu existau. Nu-i nimic. Noi credem in stiinta si putem explica inexplicabilul. Aceeasi stiinta, care cunoaste deja cu ce se ocupa partea stanga si cea dreapta a creierului, ne explica ca doar folosindu-ne partea stanga a creierului, de-a lungul istoriei, am ajuns unde suntem astazi cu intelegerea cunoasterii. Iar legatura creierului cu alte parti integrante ale corpului este doar un construct social. Sau nu asa se defineste moralitatea? Cu toata limitarea rationalista, nu putem sari peste gandirea lui Descartes care a reusit sa descrie aproape tot universul intr-un sens religios. Probabil tot prin revelatie. N-a avut inspiratia sa-si lege teoria cu adezivul universal: Dragostea.


Sa revenim la erezia mea. Adrisantu’ este HCTistul. Zis si HipsteroCorporatrist. Traim intr-un Univers aproape perfect. De ce? Nu stim. Citindu-l pe Parintele Necula scriu ca “murim si vom vedea”. De la nivel micro (atom sau cuante, desi micul tinde la nimic sau la 1/2 la infinit si atunci poate deveni si el infinit) pana la nivelul Universului exista niste legi care se tot repeta si care se influenteaza una pe alta. Si remarcam metode de autocontrol, autovindecare sau autobalansare incorporate in medii micro (celule), in corpul omenesc sau in elemente macro (flora, fauna, geografia – ecologia Terrei si mai sus in ansamblul universului). Tot acest ecosistem autosustenabil si interconectat are un element imperfect. Nu inseamna ca este “damnat” sa ramana asa. Universul isi doreste sa-l perfectioneze si sa-l faca sa evolueze. Si sa-l aduca la starea (nu i-as spune moment, intrucat timpul devine nimic in aceasta stare) de a gusta din pomul cunoasterii. Acest element este omul. Religia si cunoasterea revelata reprezinta ceea ce reprezinta procedurile in mediul corporatrist. Metode prin care fiecare dintre cei care efectueaza o operatiune pot ajunge la aproximativ acelasi rezultat precum cei care au descoperit si descris procedura. O forma de distributie a invataturii pentru toti “profanii”. Un exemplu si mai putin sacru este utilizarea limitelor de viteza in ansamblul regulilor de circulatie. Limitele sunt gandite pentru orice sofer si orice masina. Exista soferi care pot conduce la limita legilor fizicii in aceleasi conditii de siguranta pe care le ofera un incepator conducand o masina veche pe acelasi segment de drum. Credinta, precum si “forma sa formalizata” (Biserica) reprezinta ansamblul codului comportamental pe care Sistemul il ofera omului obisnuit, in limita legilor fizicii. Adica a realitatii fizice in care traim. Dar si a intregului Sistem. Beneficiul este dual. O parte din cod ne ajuta in viata de zi cu zi. O alta parte a codului ne pregateste pentru performanta in afara starii curente. Apropos, nu-i in neregula sa fii obisnuit. Din contra. Nu suntem obligati sa ne depasim conditia. Ducem atat cat putem.

Daca exista dorinta de a cerceta (fireasca din unghiul omului, de acolo si momentul pomului din Rai – o alta metafora), va pot oferi informatii publice, dar mai putin vizibile. Nu fara a va transmite ca rolul nostru in viata este mai simplu decat ne inchipuim. Avem suficiente informatii disponibile in jurul nostru pentru o viata simpla. Ramane doar sa eliminam zgomotul.

Sub linkul de mai jos puteti gasi un raport al locotenent colonelului Wayne McDonell despre un experiment desfasurat sub coordonarea CIA la Monroe Institute denumit Gateway Progam:

https://siasky.net/AADwXkbvk2jkDdIN4GHQ-ZxbFCOvF3NXprG9s0G2aleWow.

Putin context. Cercetarile au inceput la finalul anilor 50. Implementarea efectiva in 1971. Norocos an. Multe s-au intamplat. Initial proiectul a fost denumit M-5000, apoi a luat numele de Gateway Program. Informatiile publice au aparut in 2003. Tot ca urmare a unei cereri FOIA:P. Au fost declasificate mai multe documente, inclusiv raportul de mai sus (cu exceptia paginii 25). Lipsa paginii 25 din raport (a fost identificata in 2021) merita o analiza separata. Cu alta ocazie. Wayne McDonell a primit “task-ul” de a evalua, pentru INSCOM (serviciul de informatii al US Army – asa se numesc fortele terestre din armata americana), proiectul despre care discutam. Obiectivul nu era doar intelegerea sa, ci si analiza practicitatii din perspectiva INSCOM. Rezultatul este remarcabil (din unghiul meu umil) intrucat reuseste sa explice fenomene complexe (denumite in limbaj uzual ca mistice, metafizice, paranormale sau nebunie religioasa) intr-un limbaj inteligibil doar prin utilizarea emisferei stangi a creierului (am tot repetat si poate unii nu stiu – este partea responsabila cu gandirea liniara, logica, matematica). Ma intreb, cu o curiozitate omeneasca. Daca acest raport este din 1983, oare ce am putea gasi prin rapoartele Darpa din 2022?

Nu intru in detalii (va recomand sa cititi intregul raport si apoi sa va intrebati de ce oamenii obisnuiti nu stiu mai multe despre acest proiect), ci doar o sa prezint cateva concluzii legate de subiectul nostru: Religia.

In primul rand, toate religiile majore ale lumii au inteles Universul, Divinitatea si rolul omului in cadrul intregului sistem. Cum au facut-o (cu mii de ani in urma) fara sa aiba acces la informatiile pe care le avem, ramane sa va intrebati si sa va raspundeti singuri. Explicatiile stiintifice din cadrul raportului se suprapun cu metaforele, scrierile sau traditiile religiei crestine. Fie ca discutam despre Trinitate, despre prezenta Divinitatii oriunde (si oricand) – fara inceput si fara sfarsit, despre liberul arbitru, despre insemnatatea mortii si explicatia vietii vesnice sau despre aureola sfintilor sau ingerilor. Si ca sa-mi continui ereziile (spun si Rugaciunea Inimii – sau, in cazul meu, Rugaciunea mintii simple cand scriu. Nu-s smintit sau mandru intru smerenie cand scriu asta), explicatiile fizice valideaza interpretarea ortodoxa a Divinitatii, din unghiul Treimii. Ma refer la partea “Care din Tatal purcede” din crez si la diferentele de interpretare a originii Duhului Sfant intre Biserica Ortodoxa si cea Catolica.


O scurta, dar foarte importanta precizare. Cititi pana la final, va rog, acest paragraf. Am scris dintr-un unghi non-cosmic acest text. Obiectivul a fost de a explica unele metafore din religia crestina intr-un mod cat mai putin mistic posibil. Nu este vreo incercare de a demonstra ceva si nu va recomand sa cititi din acest unghi. Credinta nu se demonstreaza. Oricum nivelul nostru de intelegere cu privire la univers este in continua dezvoltare, dar tot pe la inceputuri suntem. Va dau doar doua exemple pe care, cica, le cunoastem: gravitatia si corpul omenesc. Daca adaugam sufletul (sau constiinta pentru laici) in acest mix, putem sa ne intoarcem la ce faceau stramosii. Nu c-ar fi un unghi gresit. Daca esti pasionat de self-awarness (sau cum se cheama), de filosofia cunoasterii de sine sau esti atras de filosofiile asiatice de “integrare in Absolut”, acest gen de informatie te poate sminti (dupa cum spun unii mai invatati decat noi).

Sa ne lamurim, rugaciunea, sunetele si vibratiile pe care le auzi si simti intr-un lacas de cult ortodox, oprirea mintii si sincronizarea sa cu inima sau unirea trupului cu sufletul au aceleasi intelesuri fizice. Diferenta este precum cea dintre corp si suflet. Exista asemanari de manifestare si interpretare intre diverse tehnici orientale si trairea ortodoxa in acord cu harul lui Dumnezeu (pentru intoarcerea la puritatea primordiala). Diferenta este fundamentala si apare in fraza anterioara. Ma refer la har. Accesul la Divinitate nu se face cunoscand numarul de la interfon si nici cautand numarul de telefon in Pagini Aurii. Exista multe asemanari intre practicile isihaste si tehnicile de meditatie de origine de origine asiatica (desi m-as intreba, apropos de origine, de ce in Vede animalele despre care se vorbeste nu-s elefantul sau tigrul, ci unele familiare noua – dar, altadata despre asta) sau alte tehnici de accesare a altor niveluri ale constiintei, insa uitam un lucru. Si putem ajunge sa interactionam “low energy forces” cum este descris in raportul de mai sus sau, asa cum ne spuneau calugarii practicanti, cu diverse forme ale diavolului. Asa cum am invatat de la cei trecuti prin inchisori sau de la unii calugari athoniti, lacrimile nestavilite ale celui care isi intelege nimicnicia si infinitul dragostei care se revarsa te ghideaza catre fericirea totala.

Mai jos puteti citi o parte din paginile 24 si 25 din raportul despre care am scris. Valideaza adevarului dogmatic ortodox in fata celui catolic sau evidenta Trinitatii sa fi fost motivul politic al “pierderii” paginii 25? Nu conteaza. Cele scrise mai sus, desi fundamentate stiintific, tin mai degraba de o nevoie inutila. Raspunsul este in fiecare dintre noi. Nu trebuie cautat mai departe.

 

Nu inchei capitolul fara a va transmite, cu toata dragostea, ca suntem norocosi. Universul are mecanisme de protectie. Indiferent cate ar incerca (inclusiv sa blocheze lumina soarelui) acesti baieti stiu ca sunt de partea pierzatoare. Iar reactia lor este una… draceasca. Noi? Curaj, dragoste, rugaciune. Si actiune. Izbandim.

Cum puteți sprijini proiectul Patrioților

Platforma Opozitia.net depinde exclusiv de donațiile Patrioților. Ea va exista cât timp VOI veți considera că are sens să existe. Fiecare donație, cât de mică, ne aduce mai aproape de Libertatea de altădată. Ne ajută să avem o voce din ce în ce mai puternică. Ne ajută să rezistăm în fața ofensivei nemaintâlnite din partea Globaliștilor fără niciun Dumnezeu.

Donează prin

Donează prin Transfer Bancar:

Conturi ING BANK
RO70INGB0000999906930786 (RON)
RO65INGB0000999911989038 (EUR - SWIFT INGBROBU)

Donează prin Revolut

Tel: 0791.287.318 --- @adrian6j60

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Link-uri utile

    Ne gasesti pe

    © opozitia.net | All rights reserved.
    CONECTARE
    Bine ați venit! Autentificați-vă in contul dvs