Sub regimul Iohannis marii corupți fie lipsesc, fie sunt doar de la PSD

NOTĂ: Acest articol a fost publicat de Agenția Mediafax pe 15 septembrie 2020. Ulterior, a ”dispărut” subit, într-o noapte foarte agitată de noiembrie 2021, împreună cu alte 300 de comentarii și analize.

De mai bine de doi ani, de când cuplul Kovesi-Coldea s-a destrămat, au dispărut subit și marii corupți din România. O fi doar o simplă coincidență?

Să recapitulăm. Prima lovitură. În ianuarie 2017 generalul Florian Coldea, perceput drept omul de casă al președintelui Băsescu, a demisionat de la SRI. I s-au reproșat legăturile strânse, neprincipiale, cu fugarul Sebastian Ghiță (culmea, același Ghiță care pretinde că s-a tras de șireturi cu Kovesi). Apoi președintele Iohannis l-a trecut în rezervă, la propunerea lui Eduard Hellvig.

A doua lovitură. În iulie 2018 eroina luptei anticorupție avea să fie demisă de la șefia DNA de președintele Iohannis, prin intermediul purtătorului de cuvânt. După șase ani de justiție televizată cu cătușele la vedere, cu zeci de politicieni importanți trimiși în spatele gratiilor (în ciuda unor acuzații de abuz de putere), Kovesi făcea un salt important în carieră, până la Parchetul european.   

A treia lovitură. Chiar și fără cuplul Kovesi-Coldea în calitate de principal motor angrenat în decapitarea marilor corupți (de altfel, aleși pe criterii subiective), Justiția încă funcționa. La turație redusă, ce-i drept. Însă totul s-a năruit în ianuarie 2019, când protocoalele SRI-DNA au fost declarate neconstituționale. Lupta anticorupție s-a blegit dintr-odată mai rău ca după un duș rece ca gheața. Cea de-a treia lovitură s-a dovedit a fi fatală.

Însă lupta anticorupție a rămas cu totul fără obiect din noiembrie 2019, odată cu plecarea Vioricăi Dăncilă și instalarea la cârma țării a ”guvernului meu”, condus de liberalul Ludovic Orban. Dintr-odată marile dosare de corupție au dispărut. Pentru cineva căzut din lună ar părea că peste noapte norocul i-a lovit pe români și în sfârșit avem în fruntea țării niște politicieni curați la lacrima. Avem primari și președinți de consilii județene în afara oricăror suspiciuni. Avem baroni locali cinstiți, care trăiesc de azi pe mâine, dintr-o amărâtă leafă de bugetar.

Să ne amintim că în perioada 2013-2018, când străzile erau pline de activiști #rezist, cuplul de forță Kovesi-Coldea a lovit în mod special în două direcții: PSD și fostul PDL. Mitrea, Năstase, Mazăre, Videanu, Nica, Șova, Dragnea, Udrea, Fenechiu, Severin, Iacob-Ridzi, Vâlcov, David, Chiuariu sau Pinalti sunt doar câțiva dintre politicienii de rang înalt decapitați de ghilotina SRI-DNA. În aceeași perioadă DNA a trimis în judecată 68 demnitari, 37 fiind condamnați definitiv: 9 miniștri și foști miniștri, 21 de deputați, 6 senatori și un membru al Parlamentului European. După cum se observă și din scurta enumerare, liberalii sunt în evidentă minoritate.

La prima vedere ai putea zice că PNL reprezintă etalonul de cinste și corectitudine în mandatele lui Klaus Iohannis. Iar asta în special după ce Coldea s-a pensionat, Kovesi a fost trasă pe linie moartă, protocoalele au dispărut, iar la cârma parchetelor și serviciilor au apărut oameni noi. Oamenii ”noștri”. 

S-au scurs șase luni din pandemie, s-au făcut nenumărate licitații pe repede-nainte, cu achiziții extrem de dubioase, la prețuri sfidător de mari, iar DNA continuă să doarmă. Sau dimpotrivă, procurorii lucrează pe brânci și constată că politicienii aflați la putere sunt, ca de obicei în ultimii doi ani, exemple de virtute și comportament ireproșabil.

Pusă la colț, actuala conducere a DNA se laudă, în mod hilar, cu hărțuirea Opoziției în cele șase luni de pandemie. Prim-procurorul Crin Bologa a subliniat la capitolul realizări trimiterea în judecată a fostului ministru al Sănătății, Sorina Pintea, pentru luare de mită, amintind în plus rechizitoriile a patru parlamentari PSD. Dosarul medicului Mircea Beuran (la rându-i ex-ministru PSD al Sănătății), acuzat că a luat 10.000 de euro mită, închide cercul marilor corupți din rândurile Opoziției. Cât despre Putere, numai de bine! Politicienii aflați la cârma țării sunt niște adevărați sfinți. Cinste lor!

Să ne-nțelegem: traseismul din ultima perioadă, cu deputați, senatori, primari și funcționari publici trecuți brusc de la PSD la PNL are drept rațiune și altceva în afară de păstrarea puterii și a avantajelor materiale ce derivă intrinsec. Are drept rațiune, mai presus de orice, încercarea de a obține protecție în raport cu organele de Justiție. Semnalul de la centru a fost dat încă din 2018: cine este de ”partea binelui” – a se citi regimul Iohannis – beneficiază inclusiv de imunitate în fața legii. Cazul administrației locale de la Iași reprezintă un foarte bun și sugestiv exemplu, dar nici pe departe singular. 

În teritoriu, procurorii DNA par a fi făcut o frăție de sânge cu baronii locali. Mai degrabă și-ar da demisia din magistratură sau ar ieși la pensie anticipat decât să-i deranjeze cu vreo mică întrebare. Este de notorietate cazul celor șase magistrați de la DNA Iași, plătiți cu câte 3.000 de euro pe lună, care în 2019 au reușit performanța de a finaliza doar 6 (șase) rechizitorii, toate cu protagoniști necunoscuți, din afara sferii politicului și cu atât mai puțin a Puterii. Mai mult, respectivii procurori au dat în judecată Ministerul Public, fără pic de jenă, pentru mărirea drepturilor salariale.

În concluzie, sub președinția lui Iohannis lupta anticorupție a mers șnur, aproape fără sincope, până când PNL a ajuns la Putere. După ce Ludovic Orban s-a instalat la Palatul Victoria, iar DNA și SRI au scăpat de cei doi ”nebuni” greu de controlat, România a intrat în zodia fericirii.

Acum guvernanții sunt fără de pată. Parlamentarii PNL, la fel. Primarii, șefii de CJ și toți cei luați sub aripa protectoare a Puterii prin transfer în interes de serviciu se vor bucura în continuare de privilegiul de a servi patria (și bugetele de campanie) în ritmul pasului de defilare al președintelui Klaus Iohannis. 

Cum puteți sprijini proiectul Patrioților

Platforma Opozitia.net depinde exclusiv de donațiile Patrioților. Ea va exista cât timp VOI veți considera că are sens să existe. Fiecare donație, cât de mică, ne aduce mai aproape de Libertatea de altădată. Ne ajută să avem o voce din ce în ce mai puternică. Ne ajută să rezistăm în fața ofensivei nemaintâlnite din partea Globaliștilor fără niciun Dumnezeu.

Donează prin

Donează prin Transfer Bancar:

Conturi ING BANK
RO70INGB0000999906930786 (RON)
RO65INGB0000999911989038 (EUR - SWIFT INGBROBU)

Donează prin Revolut

Tel: 0791.287.318 --- @adrian6j60

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Link-uri utile

    Ne gasesti pe

    © opozitia.net | All rights reserved.
    CONECTARE
    Bine ați venit! Autentificați-vă in contul dvs