În urmă cu doi ani, șeful OMS declara starea de pandemie. La doar patru zile distanță, președintele Iohannis demara ”procedura standard” impusă tuturor țărilor.
Cei doi ani de minciuni și abuzuri nemaiîntâlnite aveau să pună Occidentul într-o lumină foarte proastă. Aveau să ducă la demonstrații de protest masive. La scăderea la cel mai de jos nivel al încrederii populației în autorități, în așa-zișii experți și în mass-media.
Statele Unite, în mod special administrația Biden (Deep State) și miliardarii filantropi din preajma serviciului de informații externe CIA, au jucat un rol esențial. Chiar dacă folosirea unei arme biologice nu va fi niciodată confirmată, o bună parte din opinia publică va rămâne la convingerea că ipoteza nu reprezintă deloc o simplă conspirație.
Occidentul a reușit performanța de a-și face cel mai mare deserviciu posibil din ultimii 50 de ani. A reușit să omoare democrația și să-i determine pe români (și nu numai) să se întrebe dacă nu cumva după jumătate de secol de comunism sovietic urmează o lungă perioadă de neocomunism american. Derapajele progresiste le-au întărit această convingere.
Totul pentru bani, control și putere. Pentru Noua Ordine Mondială.
Coincidență sau nu, apogeul demonstrațiilor de protest împotriva abuzurilor din pandemie s-a suprapus peste dorința administrației Biden de a tranșa, într-un fel, conflictul cu Rusia. În special partea de deconectare a Europei de la o sursă de energie relativ accesibilă.
Închiderea Nord Stream 2 a reprezentat punctul culminant al războiului (încă) diplomatic. A urmat războiul economic total și cel de pe frontul Ucrainei. Cu un cinism greu de ascuns, președintele Biden a trimis non-stop armament de miliarde și mercenari, deși a știut încă de la bun început că ”rezistența” nu înseamnă altceva decât mii de morți în plus și milioane de refugiați. Dorința sinceră de încetare a focului nu rezultă, culmea, nici măcar la nivel de retorică propagandistică.
Practic, administrația Biden a declarat război Rusiei. Asta însemnând, printre altele, confiscarea unor bunuri doar pe baza cetățeniei proprietarului. ”Niciun guvern american nu mai făcuse vreodată așa ceva. Dacă a existat un lucru pentru care guvernul american a luptat mult timp, acela a fost statul de drept. Integritatea sistemului a fost întotdeauna cel mai important lucru. Dar nu și acum. (…) Practic, nimeni nu s-a oprit să se întrebe încotro se îndreaptă această situație. Cât timp va dura până când liderii noștri vor face ceva similar cu dușmanii lor interni, aici, în Statele Unite. Cât timp va trece până când te vor acuza de complicitate, de lipsă de loialitate sau de o altă infracțiune greu de definit, te vor declara dușman al statului și apoi îți vor confisca contul bancar?”, se întreabă comentatorul Tucker Carlson.
Date fiind antecedentele din timpul pandemiei, întrebările nu sunt deloc lipsite de sens. Vedem ce se întâmplă și în România. Cum diverși influensări și politicieni încearcă să acrediteze, din nou, ideea că ”teroriștii domestici” ar trebui eliminați. Dacă nu fizic, măcar din mediul online. Sunt propagandiști ai Moscovei, toată lumea știe.
Încrederea în valorile Occidentului se zdruncină zi de zi, grație unei administrații Biden greu de catalogat. Și asta în pofida faptului că alternativele nu par a fi deloc mai răsărite.
Platforma Opozitia.net depinde exclusiv de donațiile Patrioților. Ea va exista cât timp VOI veți considera că are sens să existe. Fiecare donație, cât de mică, ne aduce mai aproape de Libertatea de altădată. Ne ajută să avem o voce din ce în ce mai puternică. Ne ajută să rezistăm în fața ofensivei nemaintâlnite din partea Globaliștilor fără niciun Dumnezeu.
Conturi ING BANK
RO70INGB0000999906930786 (RON)
RO65INGB0000999911989038 (EUR - SWIFT INGBROBU)
Tel: 0791.287.318 --- @adrian6j60