Victimele celor nevaccinați

Notă: Opiniile Globaliștilor sunt esențiale pentru a înțelege mecanismele complexe care stau la baza deciziilor politice luate inclusiv în România. Textul de mai jos, semnat de Peter Singer, a apărut pe saitul ONG-ului Project Syndicate – principala platformă de exprimare a Globaliștilor, afiliată Forumului Economic Mondial de la Davos și sprijinită financiar de filantropi ca George Soros și Bill Gates.

Atunci când atât un pacient vaccinat, cât și unul nevaccinat cu COVID-19 au nevoie de ultimul pat disponibil în unitatea de terapie intensivă a unui spital, pacientul vaccinat ar trebui să îl primească. Cei care consideră că vaccinarea este o ”alegere personală” trebuie să își asume responsabilitatea pentru că au ales să pună în pericol viețile altora.

MELBOURNE – Novak Djokovic, cel mai bine clasat jucător de tenis din lume, tocmai a primit o scutire medicală pentru a participa la Australian Open. Djokovic, care a câștigat de nouă ori acest eveniment (încă o victorie i-ar aduce un record de 21 de titluri majore), a refuzat să prezinte dovada vaccinării, necesară pentru a intra în Australia. ”Nu voi dezvălui statutul meu dacă am fost vaccinat sau nu”, a declarat el pentru Blic, un cotidian sârb, calificând-o drept ”o chestiune privată și o întrebare nepotrivită”.

Familia lui Dale Weeks, care a murit luna trecută la vârsta de 78 de ani, nu ar fi de acord. Weeks era pacient la un mic spital din zona rurală a statului Iowa, fiind tratat pentru septicemie. Spitalul a încercat să îl transfere la un spital mai mare, unde ar fi putut fi operat, dar o creștere a numărului de pacienți cu COVID-19, aproape toți nevaccinați, a însemnat că nu mai existau paturi libere. A fost nevoie de 15 zile pentru ca Weeks să obțină un transfer și, până atunci, s-a dovedit a fi prea târziu.

Weeks a devenit încă una dintre numeroasele victime indirecte ale COVID-19 – oameni care nu au avut niciodată virusul, dar au murit pentru că alții l-au avut și au ocupat resursele limitate de asistență medicală, în special paturile din unitățile de terapie intensivă. Fiica sa a spus: ”Ceea ce mă deranjează cel mai mult este decizia egoistă a oamenilor de a nu se vaccina și faptul că nu reușesc să vadă cum afectează un grup mai mare de oameni. Aceasta este partea foarte greu de înghițit”.

Luna trecută, Rob Davidson, medic de urgență la un spital din Michigan, a scris un eseu pentru New York Times. El a oferit o imagine vie a vieții într-un spital care a fost în mod constant la capacitate maximă sau aproape de aceasta, timp de mai multe săptămâni. Majoritatea covârșitoare a pacienților aveau COVID-19, iar 98% dintre ei nu erau vaccinați.

Ceea ce s-a întâmplat cu Weeks se întâmpla și la spitalul lui Davidson: cei care aveau nevoie de un tratament mai specializat nu puteau fi transferați la o unitate mai mare, întrucât aproape toate spitalele din regiune erau deja pline sau aproape pline. Davidson nu poate considera că alegerea de a nu se vaccina este o chestiune privată. ”Îi obligă pe pacienții cu apendice rupte și oase rupte să aștepte ore în șir în departamentul meu de urgență; amână operațiile pentru nenumărate alte persoane și îi epuizează pe medici și pe asistente.”

A existat o opoziție considerabilă față de obligativitatea vaccinării. Am susținut că este greșită. Cu primele variante ale cornavirusului, cei nevaccinați aveau mai multe șanse de a-i infecta pe alții. În cazul variantei Omicron, mai contagioasă, măsura în care vaccinurile actuale reduc infecția și capacitatea de răspândire a virusului este mai puțin clară. Dar știm că vaccinarea reduce gravitatea bolii și, prin urmare, nevoia de spitalizare.

Pentru situația descrisă de Davidson (și despre care copiii lui Weeks cred că a dus la moartea tatălui lor) există o soluție diferită. Una menită să respecte deciziile celor nevaccinați. Dar are și niște costuri: îi obligă pe ultimii să suporte consecințele alegerii lor. Spitalele aflate la capacitate maximă sau aproape de capacitate ar trebui să avertizeze populația că, după o anumită dată – suficient de rezonabilă pentru ca oamenii să se vaccineze complet – vor acorda prioritate pacienților vaccinați, în fața pacienților nevaccinați anti-Covid 19.

După data anunțată, atunci când atât un pacient vaccinat, cât și un pacient nevaccinat, au nevoie de ultimul pat disponibil în unitatea de terapie intensivă, pacientul vaccinat ar trebui să îl primească. Dacă ultimul pat de la terapie intensivă este acordat unui pacient nevaccinat (pentru că la momentul respectiv nu mai era nicio urgență), iar apoi sosește un pacient vaccinat cu o nevoie mai mare sau egală de unitatea respectivă, patul ar trebui realocat pacientului vaccinat.

Pacientul nevaccinat sau familia acestuia poate obiecta. Dar dacă mutarea este în conformitate cu o politică anunțată anterior și dacă toată lumea a avut posibilitatea de a se vaccina înainte ca politica să intre în vigoare, persoanele avertizate cu privire la consecințele alegerilor lor trebuie să își asume responsabilitatea.

Spitalele cu o capacitate suficientă ar trebui, desigur, să continue să trateze pacienții nevaccinați cât mai bine posibil. În ciuda presiunii suplimentare pe care acest lucru o pune asupra personalului spitalului, toată lumea ar trebui să aibă suficientă compasiune pentru a încerca să salveze vieți. Chiar și atunci când cei ale căror vieți trebuie salvate au făcut alegeri prostești și egoiste.

Ar trebui să se facă excepții pentru acei puțini pacienți cu contraindicații de a se vaccina, din motive medicale. Dar nu și pentru cei cu motivații religioase. Nicio religie majoră nu respinge vaccinarea, iar dacă unii oameni aleg să interpreteze credințele lor religioase ca fiind o cerință de a evita vaccinarea, atunci ei, și nu alții, ar trebui să suporte consecințele.

O astfel de politică va crește probabil ratele de vaccinare. În consecință, vor beneficia atât cei nevaccinați în prezent, cât și cei vaccinați, și va salva vieți. La fel cum vaccinarea obligatorie în anumite sectoare de activitate a salvat vieți prin creșterea numărului de persoane vaccinate. Dar chiar dacă politicienii nu conving mai multe persoane să se vaccineze, cel puțin mai puține persoane ar muri din cauza unor afecțiuni asupra cărora nu au niciun control.

 

Cum puteți sprijini proiectul Patrioților

Platforma Opozitia.net depinde exclusiv de donațiile Patrioților. Ea va exista cât timp VOI veți considera că are sens să existe. Fiecare donație, cât de mică, ne aduce mai aproape de Libertatea de altădată. Ne ajută să avem o voce din ce în ce mai puternică. Ne ajută să rezistăm în fața ofensivei nemaintâlnite din partea Globaliștilor fără niciun Dumnezeu.

Donează prin

Donează prin Transfer Bancar:

Conturi ING BANK
RO70INGB0000999906930786 (RON)
RO65INGB0000999911989038 (EUR - SWIFT INGBROBU)

Donează prin Revolut

Tel: 0791.287.318 --- @adrian6j60

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Link-uri utile

    Ne gasesti pe

    © opozitia.net | All rights reserved.
    CONECTARE
    Bine ați venit! Autentificați-vă in contul dvs