Beijingul contraatacă

David Patraeus, fost director al CIA în perioada 2011-2012, s-a deplasat la București pentru a-și lansa volumul ”Conflict, evoluţia războiului din 1945 până la Ucraina”. În prezența lui Nicolae Ciucă (LOL).

Printre rânduri, Patraeus a dat de înțeles că victoria Ucrainei este cvasi-imposibilă. Prin victorie înțelegând recâştigarea de către ucraineni a teritoriilor deţinute înainte de 2014. Iată ce a comentat generalul american la întrebarea ”Este posibilă această victorie?”: ”Cred că singurul răspuns ar fi că… depinde. Depinde în primul rând de continuarea sprijinului din partea SUA. Dar depinde şi de rezolvarea de către Ucraina a unui lucru foarte dificil, media de vârstă a ostaşilor săi, care este acum în jur de 40 de ani”.

Cu alte cuvinte, cea mai mare problemă a ucrainenilor rămâne forța de muncă. Adică oamenii trimiși pe front de Zelensky ca să apere interesele mai largi ale occidentului colectiv. Iar aici nu există soluții-minune. Dacă bani, armament și muniții ar putea fi pe termen lung cu sacrificiile de rigoare (grație aportului consistent al Uniunii Europene și a celorlalți sateliți ai Washingtonului), în materie de carne de tun rezervele sunt epuizate.

Ultima găselniță a regimului de la Kiev sună comic: aliații NATO ar trebui să doboare tot ce zboară deasupra Ucrainei, după modelul dronelor trimise de Iran spre Israel. Unii analiști plusează, spunând că rachetele cu rază lungă ”donate” de SUA, Marea Britanie, Suedia și Franța ar fi bine să lovească adânc în teritoriul Rusiei. Lucru care deja se întâmplă, deocamdată cu armament ucrainean și muniție clasică.

Kremlinul a reacționat prin intermediul lui Anatoli Antonov, ambasadorul rus în Statele Unite: ”Nivelul reacției isterice la succesele noastre pe front crește exponențial la Washington, nu cu ziua, ci cu ora. Politicienii și parlamentarii continuă să ne testeze răbdarea. În fiecare zi auzim noi propuneri de extindere a asistenței militare pentru junta de la Kiev. Este evident că Kievul vrea să facă tot ce poate pentru a provoca Statele Unite, precum și alte țări NATO, la acțiuni pripite și a obține o coliziune frontală între Rusia și membrii blocului”.

Până la ”coliziunea frontală” care pare aproape inevitabilă, aliații NATO constată fără prea multe regrete că sancțiunile dure asupra Rusiei s-au răsfrânt în mod direct și foarte dureros asupra nivelului de trai al cetățenilor din Europa. Moscova a găsit imediat noi piețe de desfacere și intermediari dispuși să vândă marfa chiar pe teritoriul dușmanului. În context, încercările Washingtonului de a decupla China de Rusia au eșuat lamentabil. Amenințarea cu excluderea din sistemul financiar global a unor bănci chinezești a funcționat doar preț de câteva telefoane – până când Beijingul a găsit o metodă elegantă de evitare a sancțiunilor.

Mai mult, Xi Jinping a luat ieri contramăsuri ”fără precedent” împotriva a 12 corporații americane din domeniul apărării și a 10 persoane fizice din SUA. Printre companiile vizate se numără Lockheed Martin Missiles and Fire Control, Raytheon Missile Systems, plus o serie de directori de rang înalt de la General Dynamics Information Technology. Ministerul de externe chinez a subliniat că sancțiunile Beijingului intervin după ce SUA a continuat să vândă arme către Taiwan, încălcând grav principiul ”o singură Chină”. De asemenea, Washingtonul ar fi impus ”sancțiuni unilaterale ilegale împotriva mai multor entități chineze” sub pretextul sprijinului oferit de China industriei de război din Rusia (vezi și reacția furibundă a Londrei).

Conflictul SUA/UK versus Rusia/China (plus aliații de pe orbitele fiecărei tabere) se întețește. Există acum doar două posibile soluții: fie trimiterea de noi trupe pe front din rândul unor țări NATO profund rusofobe (Letonia, Polonia, România), fie acceptarea faptului că Moscova își va atinge obiectivele până spre finele anului.