Un comentariu de Rüdiger Rauls (Germania)

După o scurtă întrerupere în SUA, fluxul de miliarde către Ucraina continuă nestingherit. Cum sunt utilizate fondurile și de unde provin banii reprezintă două chestiuni din ce în ce mai opace. Unul dintre fonduri este ”Facilitatea europeană pentru pace”, inițial menită să servească unui scop diferit.

Preistorie

Sprijinirea efortului de război ucrainean dintr-o oală de bani numită Facilitatea europeană pentru pace nu este doar o etichetare frauduloasă. Confuzia reflectă gândirea reală a conducerii Occidentului politic, care crede că nu poate exista pace decât dacă este superior din punct de vedere militar. Conform acestui punct de vedere, înarmarea, indiferent de formă, este indispensabilă pentru asigurarea păcii. În consecință, nu poate exista pace decât dacă Occidentul politic își poate impune propria ordine.

Acest punct de vedere reprezintă fundalul înființării Facilității europene pentru pace. Odată cu victoria în alegeri a lui Donald Trump și amenințările sale la adresa membrilor europeni ai NATO, aceștia au simțit că nevoia lor de protecție a fost atinsă. Trump voia mai mulți bani de la ei sau ca SUA să se retragă din alianță. Prin urmare, UE a decis să facă mai mult pentru propria apărare, nu în ultimul rând pentru a deveni mai independentă față de SUA și mai puțin susceptibilă la șantaj.

Pentru a atinge obiectivul, președintele de atunci al Comisiei, Jean-Claude Juncker, a fost de părere că în special cheltuielile pentru dezvoltare ar trebui să devină mai rentabile. „Industria europeană de apărare trebuie să colaboreze mai strâns; există un potențial de economisire de 25 până la 100 de miliarde de euro pe an”(1). Cu toate acestea, statele membre ar trebui să decidă în continuare câți bani sunt investiți și în ce tehnologii sau echipamente.

Pentru ca investițiile să fie acceptabile, ar trebui să se facă excepții de la normele UE. Investițiile în acest fond ar putea avea un efect de atenuare a deficitelor bugetare, ceea ce înseamnă că normele privind datoria ar trebui să fie îndulcite. S-a dat startul astfel unei politici europene comune de apărare. Tensiunile în alianța dintre SUA și europeni au crescut. Pe 7 noiembrie 2019, președintele francez a declarat că NATO este „în moarte cerebrală”, în binecunoscuta sa manieră pompoasă.

Pe 16 iunie 2020, Trump a anunțat planul de retragere a 9.500 de soldați americani din Germania. Situația în cadrul alianței s-a deteriorat simțitor. Fostul ministru german de externe Heiko Maß a concluzionat la acea vreme: „Ne vom gândi cum putem să stăpânim mai bine conflictele din jurul Europei în viitor, fără SUA.”(2) La acea vreme, aceasta se referea în principal la conflictele din Orientul Mijlociu și Africa de Nord, al căror val de refugiați se făcea simțit în Europa.

În martie 2021, Parlamentul European „a adoptat «Facilitatea europeană pentru pace», inițiată de Franța, cu un volum de cinci miliarde de euro”(3). Fondul urma să fie alimentat cu această sumă de către statele membre ale UE până în 2027. Pentru prima dată, UE a creat „un instrument unic pentru finanțarea globală a întregii Politici Externe și de Securitate Comună (PESC) în domeniile militar și de apărare [și a permis UE să] trimită ajutoare și echipamente militare în întreaga lume”(4).

Noi orientări

În cursul anului 2021, însă, tensiunile dintre NATO și Rusia au crescut dramatic. În mod evident, Occidentul politic a simțit nevoia de a spori presiunea asupra Rusiei printr-o nouă rundă de extindere. „Dacă UE dorește să devină un actor geopolitic important, trebuie să devină activă nu doar în Africa, ci și în vecinătatea sa estică”(5), a declarat ministrul adjunct lituanian al apărării, Margiris Abukevičius, în marja reuniunii ministeriale NATO de la Riga, la 1 decembrie 2021. În cursul anului 2021, accentul politicii UE se mutase deja în mod clar către Europa de Est. UE anunțase: „Începând de anul viitor, [UE] va oferi asistență în materie de securitate Ucrainei, Georgiei și Republicii Moldova”(6). Ucraina, în special, a fost reînarmată.

Confruntarea militară deschisă cu invazia trupelor rusești în estul Ucrainei pe 24 februarie 2022 pare să fi trezit în culise sentimente diferite față de cum au lăsat impresia indignarea și consternarea exprimate în mod public. În orice caz, evoluția nu a părut atât de incomodă pentru șeful politicii externe a UE, Josep Borell, când a declarat la 1 martie: „Acesta este un moment în care se naște Europa geopolitică”(7). El nu era singurul care nutrea planuri mărețe, ale căror semințe germinau probabil de ceva timp.

Cu o săptămână înainte, UE hotărâse deja cele mai dure sancțiuni impuse vreodată unei țări împotriva Rusiei. Potrivit lui Borell, rușii urmau să „resimtă consecințele [invaziei] sub forma inflației și a prăbușirii monedei lor”(8). Pe 27 februarie, UE a deblocat, de asemenea, 500 de milioane de euro către statele membre „pentru a dota forțele armate ucrainene cu arme suplimentare”(9).

Cu toate acestea, întrucât tratatele europene interzic ca bugetul obișnuit al UE să fie folosit pentru finanțarea războaielor, au fost folosite cele cinci miliarde de euro din Fondul european pentru pace. Fiind un „instrument de finanțare extrabugetară”(10), acesta nu a fost supus bugetului obișnuit al UE. Borell a înlăturat obiecțiile juridice cu privire la faptul că utilizarea era permisă: „Da, putem. Da, am făcut-o”(11). Argumentul părea să fie suficient.

Nu numai că UE deturnase obiectivul geografic inițial al Instrumentului european de sprijinire a păcii (FEP) de la sud la est, dar acum fusese deturnat și de la scopul pentru care fusese creat. Destinat inițial ca sursă de finanțare pentru prevenirea războaielor și pentru misiuni umanitare, fondul fusese acum transformat într-un mijloc de a purta războaie și de a cumpăra arme printr-o simplă lovitură de pix.

În plus, organismele UE au aruncat peste bord propriile principii de gestionare a bugetului și de utilizare a fondurilor, precum și de respectare a propriilor reguli, fără a fi creat condițiile constituționale necesare. UE însăși a căzut pradă arbitrariului pe care l-a denunțat în repetate rânduri ca fiind o lipsă a statului de drept în așa-numitele state autocratice și pe care l-a folosit ca motiv pentru sancțiuni.

Prima de casare pentru arme

Odată cu aprobarea primelor 500 de milioane de euro pentru finanțarea achizițiilor de arme de către statele membre ale UE în favoarea Ucrainei, începutul a fost dat și ulterior părea că nu mai există nicio opreliște. Borell și von der Leyen păreau aproape intoxicați de această evoluție. Ei se vedeau pe ei înșiși ca pionieri ai unei noi ere și făuritori ai unei noi politici care distrugea tabuurile și vechile obiceiuri. Aproape că suna ca o revoluție.

„Un alt tabu a căzut în aceste zile – tabu conform căruia UE nu își poate folosi resursele pentru a furniza arme unei țări care este atacată de o altă țară”, a declarat șeful diplomației UE, Josep Borrell(12). Iar președintele Comisiei, Ursula von der Leyen, a adăugat cu entuziasm: „Pentru prima dată, UE va finanța achiziționarea și furnizarea de arme și alte echipamente unei țări care este atacată. Este un punct de cotitură”(13). Sună ca o izbăvire, ca și cum oamenii ar fi așteptat mult timp oportunitatea. Și, în consecință, s-au vărsat miliarde de dolari. Întrucât UE însăși nu dispune de arme proprii, statele membre ar trebui să furnizeze Ucrainei arme din propriile stocuri. Livrările urmau să fie rambursate în mare parte statelor din Fondul european pentru pace.

Statele din fostul Pact de la Varșovia, în special, au văzut oportunitatea ca pe o primă de casare pentru echipamentele lor sovietice învechite, cu care era echipată și armata ucraineană. În câteva luni, au fost predate atât de multe arme încât cerințele de rambursare ale statelor membre au depășit domeniul de aplicare al Facilității pentru pace. „Fondul a fost în mare parte epuizat în cele aproape 10 luni de război în Ucraina. Mai mult de jumătate din fond a fost utilizat pentru ajutorul militar acordat Ucrainei.”(14) Bugetul inițial al fondului, de aproximativ șase miliarde de euro, a fost alocat pentru perioada până în 2027.

Pe 7 aprilie 2022, resursele din fond pentru rambursarea livrărilor de arme de către statele membre fuseseră deja majorate pentru a treia oară, ajungând la 1,5 miliarde de euro la acea dată. Ulterior, pe 12 octombrie 2022, trebuia să se decidă o a șasea majorare a fondului cu 500 de milioane de euro. Acest lucru s-a datorat faptului că fondurile nu erau suficiente pentru a satisface cererile de arme ale Ucrainei și cererile de rambursare ale statelor membre.

La începutul războiului, când fondul pentru donații de arme către Ucraina totaliza încă 500 de milioane de euro, 600 de milioane de euro în cereri de rambursare fuseseră deja primite de la statele membre. Polonia, în special, dăruise Ucrainei „o cantitate considerabilă de tancuri, obuziere, arme antiaeriene și alte echipamente militare”(15). Până în aprilie, când potul pentru rambursări se umflase deja la 1,5 miliarde, „se primiseră deja cereri de rambursare în valoare de aproximativ 3,3 miliarde de euro, Polonia reprezentând mai mult de jumătate din venituri”(16).

Inițial, ERF cuprindea cinci miliarde de euro pentru perioada până în 2027, din care urmau să fie deservite și alte țări cu măsuri de menținere a păcii. Între timp, așa-numitul Fond pentru pace a mobilizat „11,1 miliarde de euro pentru a sprijini forțele armate ucrainene numai în perioada 2022-2024”(17). De la izbucnirea conflictului deschis în Ucraina, pe 24 februarie 2022, „UE și statele sale membre au furnizat sau s-au angajat să furnizeze peste 143 de miliarde de euro pentru a sprijini Ucraina și poporul său: împreună cu sprijinul militar din partea statelor membre ale UE, sprijinul total al UE pentru armata ucraineană este estimat la 33 de miliarde de euro”(18).

Acestea sunt doar cifrele UE; SUA și alte state ale Occidentului politic sunt, de asemenea, implicate. Nu este clar pentru public cum sunt finanțate toate aceste miliarde, câte dintre ele sunt împrumuturi și câte sunt granturi nerambursabile. Probabil că nici măcar UE și statele sale membre nu au o imagine de ansamblu a obligațiilor pe care ele și Ucraina le-au contractat. Atunci când SUA au reușit să obțină încă șaizeci de miliarde de dolari pentru Ucraina luna trecută, tabăra republicană era sigură că „nimeni nu crede că Kievul va rambursa vreodată banii”(19).

Note și surse

(1) Euractiv din 30/11/2016: die-eu-ruestet-auf

(2) Euractiv din 29 iunie 2020: „Suveranitate și solidaritate”: planurile lui Heiko Maas pentru politica externă a UE

(3) Euractiv din 24 martie 2021: Eu-planifică-cinci-miliarde-de-euro-pentru-trupele-straine-unu

(4) ibid.

(5) Euractiv din 3/12/2021: Lituania: UE trebuie să facă mai mult pentru securitatea în Europa de Est

(6) ibid.

(7) Euractiv din 2 martie 2022: Borrell: Războiul din Ucraina este „nașterea Europei geopolitice”

(8) ibid.

(9) ibid.

(10) ibid.

(11) ibid.

(12) euractiv din 2022(02/28) UE rupe „tabu” pentru a finanța achiziționarea și furnizarea de arme către Ucraina

(13) ibid.

(14) euractiv de 2022/12/12 UE discută despre sancțiunile împotriva Iranului

(15) euractiv de 2022/10/14 Facilitatea de pace a UE se confruntă cu probleme de rambursare

(16) ibid.

(17) Consiliul Uniunii Europene: Solidaritatea UE cu Ucraina

(18) ibid.

(19) Frankfurter Allgemeine Zeitung din 22 aprilie 2024: Un republican vrea să salveze Ucraina.