Judecătoarea Iulia Motoc, interesele lui Biden și reputația Israelului

Curtea Penală Internațională (CPI) cu sediul la Haga, a cărei statut a intrat în vigoare relativ recent, în 2002, este teoretic o instituție complet independentă.

Practic însă, ca orice pârghie globalistă de sorginte euroatlantică, CPI răspunde unor deziderate de ordin politic, similar Curții Internaționale de Justiție. Cel mai bun exemplu ar fi emiterea mandatului de arestare pe numele lui Vladimir Putin, după ce în decurs de 20 ani singurii lideri luați în vizor fuseseră niște măcelari din Congo, Coasta de Fildeș, Uganda și alte țări bananiere.

Putem presupune după ”episodul Putin” că CPI, cu un buget anual masiv, de 150 milioane euro în 2021, se află sub infuența Casei Albe. Cu alte cuvinte, deși Statele Unite (alături de Rusia, Ucraina sau Israel) nu au semnat tratatul de înființare a Curții Penale Internaționale din motive evidente ce țin de implicarea Pentagonului în diverse conflicte, Washingtonul își exercită lobby-ul tipic american. Fiecare dintre cele 123 de state membre contribuie proporțional la bugetul anual al CPI, după modelul viramentelor la bugetul ONU. În plus, CPI poate primi fonduri și de la organizații internaționale, donatori privați sau guverne care doresc să susțină anumite ”inițiative specifice”.

Cererea procurorului general al CPI de emitere a mandatului de arestare pe numele lui Netanyahu, deși pare legitimă în ochii multora, se înscrie în deciziile politice luate la inițiativa Casei Albe. Desigur, israelienii știu foarte bine cine se află la butoane, cu toate că în mod public administrația Biden și-a arătat stupefacția. Teatru ieftin marca Antony Blinken: ”Noi respingem echivalența stabilită de către procuror între Israel și Hamas. Este o rușine!”.

Joe Biden are nevoie ca de aer de sprijinul magnaților evrei din SUA, așa că se vede obligat să meargă ca pe sârmă. Pe de o parte îl presează în continuare pe Netanyahu să renunțe la extinderea așa-zisului război în orașul Rafah, iar pe de altă parte încearcă să mențină inevitabila linie pro-israeliană, pentru a-și păstra șansele la prezidențialele din toamnă.

Amenințarea cu mandatul de arestare pe numele lui Netanyahu, destul de transparentă, face parte din eforturile administrației de la Washington de a ține sub control Orientul Mijlociu măcar pentru următoarele șase luni.

Solicitarea procurorului Karim Khan de arestare a premierului Netanyahu va ajunge la camera preliminară a CPI, însă nu există un termen-limită pentru ca judecătorii să decidă dacă emit mandatul. În cazurile anterioare, magistrații au avut nevoie de la o lună la câteva luni. Timp suficient ca primul ministru al Israelului să reflecteze dacă merită să finalizeze ”dosarul Rafah” (act care va fi similar cu distrugerea aproape completă a Fâșiei Gaza, cu alte zeci de mii de morți în rândul populației civile).

Surprinzător, președintele Camerei CPI care va decide sau nu emiterea mandatului de arestare este românca Iulia Motoc. Ea va fi asistată de alți doi magistrați, din Mexic și Benin (o țară din vestul Africii cu specialiști destoinici, desigur). CV-ul doamnei Motoc vorbește de la sine: judecător la Curtea Constituțională, raportor special ONU și vicepreședinte al Comitetului ONU pentru Drepturile Omului, judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (până în iulie 2023), apoi judecător la Curtea Penală Internațională. Omul administrației Biden, cu alte cuvinte.

Verdictul Iuliei Motoc se va lăsa așteptat, ca o secure deasupra capului, până cînd Netahyahu revine la sentimente la bune. Însă dat fiind că în joc se află nu atât numele premierului, cât reputația statului Israel (atât cât a mai rămas din ea), probabil că CPI și d-na Motoc vor înfinge acul cu mare blândețe. Bineînțeles, la sugestia Casei Albe.