Casa Albă ne anunță fără echivoc: nu vor fi negocieri de pace

Un articol din The Washington Post (aka gazeta de perete a CIA) a fost preluat cu dezinvoltură și de presa MSM de la noi. Dovadă importanța acestuia.

În esență, ”surse anonime” pretind că președintele Biden i-ar fi sugerat lui Zelensky ”să se arate deschis la negocierile de pace cu Rusia”, cât timp Putin rămâne la Kremlin. După cum ne amintim, eroul de la Kiev exclusese prin decret prezidențial orice discuții cu Moscova, până când Putin va fi înlocuit. Adică pe termen nedeterminat.

De fapt, ce mesaj vrea Deep State-ul american să transmită opiniei publice din întreaga lume? Potrivit articolului din Washington Post, partenerii europeni ai Casei Albe au obosit să susțină Ucraina. S-au săturat să trimită bani și armament, să cumpere gaz la preț de icre negre și să-și omoare economiile. Și asta fără să se întrevadă vreo perspectivă luminoasă.

Dimpotrivă, lucrurile stau foarte prost pe front. Ucrainenii supraviețuiesc pe întuneric, fără apă și căldură, iar mult-trâmbițata ofensivă de recucerire a teritoriilor pierdute se lasă așteptată. Rețeaua de internet Starlink funcționează doar parțial (chipurile din pricina finanțării!), lipsa comunicațiilor pe front riscând să conducă la un adevărat dezastru.

Cum am mai spus, războiul s-ar încheia în interval de maxim 5 minute după o discuție lămuritoare între Biden și Zelensky. Deocamdată, suntem foarte departe de un astfel de deznodământ.

Ne apropiem, însă, de alegerile din SUA, programate pe 8 noiembrie. Chiar dacă oamenii din anturajul lui Biden mizează pe continuarea sprijinului bipartizan în vederea prelungirii războiului, există temeri că un dezechilibru vizibil între republicanii și democrații din Congres ar destabiliza situația.

Așadar, articolul ”bombă” din Washington Post este mai degrabă adresat publicului ignorant din SUA, pregătit să voteze în mai puțin de 48 de ore. Și valorează fix cât o ceapă degerată. Americanii ar trebui să înțeleagă faptul că Joe Biden, deși copleșit de simptomele senilității, încă dovedește un dram de rațiune. Încă se gândește la pace și, implicit, la banii contribuabililor americani. Dacă nu cumva și la viața ucrainenilor sau la economia Europei.

În același timp, Jake Sullivan, consilierul lui Biden pe probleme de securitate națională, a reiterat că ”SUA nu vor accepta ca Rusia să rămână cu teritoriile pe care le-a smuls de la Ucraina prin forţă sau prin intermediul unor aşa-zise referendumuri”. Cu alte cuvinte, zero șanse pentru demararea unor negocieri.

Dacă alegerile se vor desfășura corect (fără clasicele fraude cu voturi prin corespondență), numele celui mai penibil președinte din istoria Statelor Unite ar trebui să rămână în istorie printr-un rezultat rușinos în dreptul Partidului Democrat.
………………….
p.s.1 Alese mulțumiri presei mainstream pentru modul în care a relatat despre protestele uriașe din Brazilia, în urma alegerilor prezidențiale. Felicitări!

p.s.2 Cenzura de pe Facebook începe să se rafineze. Este mult mai subtilă. Iar Twitter va urma același traseu, în ciuda declarațiilor lui Musk. Rețeaua Facebook a introdus deja noi algoritmi care fac, practic, aproape invizibile postările incorecte politic. Le retrogradează spre coada listei. Așadar, mai bine intrați direct pe pagina mea de Fb (și a altora!) și pe opozitia(.)net, decât să așteptați vreo știre nouă în Flux. Va apărea din ce în ce mai rar.

Cum puteți sprijini proiectul Patrioților

Platforma Opozitia.net depinde exclusiv de donațiile Patrioților. Ea va exista cât timp VOI veți considera că are sens să existe. Fiecare donație, cât de mică, ne aduce mai aproape de Libertatea de altădată. Ne ajută să avem o voce din ce în ce mai puternică. Ne ajută să rezistăm în fața ofensivei nemaintâlnite din partea Globaliștilor fără niciun Dumnezeu.

Donează prin

Donează prin Transfer Bancar:

Conturi ING BANK
RO70INGB0000999906930786 (RON)
RO65INGB0000999911989038 (EUR - SWIFT INGBROBU)

Donează prin Revolut

Tel: 0791.287.318 --- @adrian6j60

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Link-uri utile

    Ne gasesti pe

    © opozitia.net | All rights reserved.
    CONECTARE
    Bine ați venit! Autentificați-vă in contul dvs