
INTERIOR. BIROUL URSULEI VON DER LEYEN, BRUXELLES – ZI
În biroul elegant al șefei Comisiei Europene se află Nicolae Ciucă, Elena Lasconi, Mircea Geoană și Cristian Diaconescu. Pe peretele din dreapta este încastrat un acvariu mare, de vreo doi metri, în care înoată un singur pește – un rechin pitic.
Ursula – Dragii mei, v-am chemat de urgență pentru a dezbate modalitatea prin care am putea evita o finală PSD-AUR la alegerile din 24 noiembrie. Vreau soluții. Care dintre voi conduce în sondaje? (Ciucă, Lasconi și Geoană ridică două degete; Diaconescu încearcă și el să le ridice, mai timid, dar Geoană îl trage de mânecă)
Lasconi – Toate sondajele serioase mă văd pe mine în finală, d-na Ursula. Sunt în creștere, sunt pe val.
Ciucă – Adică v-a luat valul, vreți să spuneți.
Lasconi – Aveți grijă cum vorbiți cu o doamnă, că nu suntem la popotă…
Geoană – Haideți să nu ne ambalăm. Am venit aici pentru negocieri. Eu sunt dispus să renunț la ceasurile primite de la Vanghelie, dacă mă sprijiniți în primul tur. Pentru dvs, d-na Lasconi, am un Versace Palazzo din aur alb cu 16 rubine și două limbi mici, cu diamante.
Lasconi – Sunteți irecuperabil, domnule Geoană!
Ursula – (către Geoană) Ați spus Versace?! Poate discutăm după… Până atunci, să rezolvăm principala problemă. Ați eșuat clar cu dosarul ”Simion – agent rus”. L-ați făcut pe liderul AUR și mai popular decât era. Mă tem pentru viitorul țării voastre dacă el sau Ciolacu ajung la Cotroceni.
Ciucă – (entuziast) Aveți perfectă dreptate! Propun să ne unim forțele pe ultima sută de metri. Doar colaborând avem o șansă reală să protejăm România de extremismul care amenință să devoreze țărișoara noastră scumpă. Dacă vă retrageți, dragi colegi, și mă susțineți pe mine, promit să facem o echipă strategică după alegeri. Fiecare dintre voi va avea un rol crucial în guvernarea țării.
Lasconi – Cât tupeu aveți, domnule general! Mai bine recunoașteți că după ce ați intervenit la ambasada americană, ca să facă presiuni asupra mea, acum încercați să o manevrați și pe d-na Ursula. Spuneți drept, ce i-ați promis? Încă zece baterii Patriot la preț de centrală nucleară?
Ursula – (soarbe din ceașca de cafea și se duce spre acvariu) Vă rog, v-am chemat aici să discutăm calm, rațional… (Ursula scoate dintr-un bol cu gheață un șoricel mort. Îl ține de codiță și îl pune în acvariu. Rechinul pitic îl înhață imediat) Politica e complicată și toată lumea face compromisuri…
Diaconescu – Aveți dreptate, dar eu ce aș putea obține în schimbul acestui compromis? Ministru de externe am mai fost, nu-i mare sfârâială. Poate adjunct la NATO, în locul lui Mircea?
Ursula – Adjunct sau ofițer la biroul de presă, că tot aia e.
Geoană – (către Diaconescu) Cristi, are dreptate d-na Ursula. Sunt identice posturile.
Diaconescu – Perfect! Atunci mă bag.
Ursula – (se îndreaptă să-i strângă mâna, Diaconescu e îngrozit. E aceeași mână care a ținut șoricelul de coadă) Vă felicit, domnule viitor ofițer de presă în cadrul NATO! (bărbatul acceptă, totuși, să-i strângă mâna, apoi se șterge discret cu un șervețel umed)
Ciucă – (grav, aproape solemn) Nu am venit aici ca politician care oferă cuvinte goale, ci ca un general care știe să prețuiască disciplina, respectul, onoarea și predictibilitatea. Suntem într-un moment de răscruce și e nevoie de coeziunea noastră. Mă bazez pe cuvântul și reputația mea, d-na Ursula, când le cer acestor papagali să se retragă în favoarea mea.
Lasconi – (reflectând) Avem nevoie de fapte, domnule general. Avem nevoie de garanții.
Ciucă – Și le veți avea, stimată domniță. Vom redacta chiar aici un acord de colaborare, care să definească exact rolurile și atribuțiile fiecăruia dintre voi în viitorul guvern. Vreau să construim o țară mai bună pentru toți românii care merită mai mult decât corupția PSD și extremismul AUR.
Ursula – (aplaudă puternic) Bravo, domnule președinte, bravo! Popularitatea lui Simion a crescut necontrolat și nu mai este doar o simplă problemă politică, ci una de siguranță națională. (îi sună telefonul mobil) Mă scuzați, trebuie să răspund. E Bill Gates (la telefon) Alo, bună! Te îmbrățișez, dragă, ce mai faci?… Nu-ți fă griji cu nebunul ăla de Kennedy, că vindem noi și fără el… Da, da, suntem pe final cu contractul, vino sâmbătă la Bruxelles și semnăm. Te pup, vorbim! (închide și zîmbește larg) Deci ne-am înțeles, toată lumea îl sprijină pe domnul general, da?
Geoană – Doar peste cadavrul meu, doamna Ursula! Să mă sprijine ei pe mine. Sunt cel mai competent și adecvat funcției.
Ursula – (încruntată, se îndreaptă spre acvariu și scoate rechinul pitic cu ajutorul unui clește. Se îndreaptă spre Geoană, se apleacă puțin și trage de cureaua acestuia, cu intenția de a-i băga rechinul în chiloți. Geoană țipă, e îngrozit) Vă mențineți poziția, domnule Geoană?
Geoană – Nu, nu, vă rog! Vă implor, doamna Ursula, mi-e frică de rechini!
Ursula – (în timp ce îndreaptă cleștele, amenințătoare, spre Lasconi și Diaconescu) Mai vrea cineva să se pună cu prietenul meu, Alex?
Geoană – (nedumerit) Care Alex?! Alex Soros?! CUT
*) Textul de mai sus este un pamflet ordinar și trebuie tratat ca atare
Platforma Opozitia.net depinde exclusiv de donațiile Patrioților. Ea va exista cât timp VOI veți considera că are sens să existe. Fiecare donație, cât de mică, ne aduce mai aproape de Libertatea de altădată. Ne ajută să avem o voce din ce în ce mai puternică. Ne ajută să rezistăm în fața ofensivei nemaintâlnite din partea Globaliștilor fără niciun Dumnezeu.
Conturi ING BANK
RO70INGB0000999906930786 (RON)
RO65INGB0000999911989038 (EUR - SWIFT INGBROBU)
Tel: 0791.287.318 --- @adrian6j60
Bizzu says:
LOOOL! IAR mi-ai făcut weekend-ul frumos, Adriane!
Radu Comșuța says:
Un pamflet, dar multe think-tank-uri se pot trage de aici.
Ion Roata says:
Bai, Adriane! Bai, nebunule! Iar am ras de m-am pisat pe mine. LOOOOOL!