O nouă sperietoare-fake marca Zelensky: ”Vin nord-coreenii!”

De vreo două săptămâni s-au intensificat știrile din mass-media mainstream despre nord-coreenii tocmiți de Putin ca să-l zdrobească pe Zelensky. O inepție, de altfel. Un mare fake.

Mai întâi informațiile-bombă au apărut în presa de la Kiev. Pe surse din serviciile secrete. Credibilitate zero, cu alte cuvinte. Pe la mijlocul lunii în curs am aflat că 18 soldați nord-coreeni din recent înființatul ”Batalion special Buratia” deja dezertaseră, înainte de a ajunge pe linia frontului din regiunea Kursk.

Apoi au intrat pe fir serviciile secrete din Coreea de Sud, aflate sub coordonarea CIA. Conectați probabil la telefonul Samsung al dictatorului Kim Jong-un, sud-coreenii au confirmat că Pyongyang le va furniza rușilor aproximativ 10.000 de soldați, a căror desfășurare ar urma să fie finalizată până în decembrie. Presat să spună ceva despre invazia nord-coreeană în Europa, șeful NATO, Mark Rutte, a ridicat din umeri: ”În acest stadiu, poziţia noastră oficială este aceea că noi nu putem confirma informaţiile conform cărora nord-coreeni sunt angajaţi activ ca soldaţi în efortul de război al Rusiei”.

Zelensky nu putea lipsi din peisaj. ”Coaliţia de criminali, cu Putin, include acum Coreea de Nord”, a punctat preşedintele ucrainean, dezvăluind că Putin beneficiază deja de ajutorul Iranului şi al Chinei.

Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a declarat ieri, la Roma, că ar fi „foarte, foarte grav” dacă nord-coreenii s-ar pregăti să lupte alături de Rusia în Ucraina, așa cum susține Kievul. Dar a spus că rămâne de văzut ce ar face ei acolo. Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, John Kirby, a dat de înțeles, tot ieri, că Joe Biden are informații mai bune decât Pentagonul: ”Statele Unite cred că cel puțin 3.000 de soldați nord-coreeni sunt antrenați la trei baze militare din estul Rusiei”. Mai ales că pe internet au început să circule filmulețe cu presupușii soldați nord-coreeni care primesc uniforme croite la Moscova și bocanci din piele de urs. Colac peste pupăză, pe front a apărut inclusiv steagul Coreei de Nord, ej prost?!

Un oficial al administrației Biden a declarat că Moscova ar putea trimite nord-coreenii în estul Ucrainei sau în propria regiune Kursk. Șeful Direcției principale de informații din Ucraina, celebrul general Budanov, a întărit bănuielile americanilor. El se aștepta ca forțele nord-coreene să apară chiar în cursul zilei de ieri în regiunea Kursk din sudul Rusiei.

În același timp, biroul prezidențial din Coreea de Sud a îndemnat la retragerea imediată a trupelor Nordului din Rusia, avertizând că ar putea lua în considerare furnizarea de arme letale Ucrainei (wow! de parcă nu ar face-o deja, prin intermediari) dacă legăturile militare dintre cele două țări merg prea departe.

Sprijinit din plin de avalanșa de informații ”certe” despre transferul de trupe nord-coreene în interes de serviciu, Zelensky a tras aer în piept și le-a solicitat aliaților „să nu se ascundă” și să răspundă la dovezile privind implicarea Coreei de Nord de partea Rusiei.

În vreme ce rușii cuceresc zilnic noi localități pe frontul din estul Ucrainei, devine evidentă încercarea Kievului de a escalada conflictul. De a implica aliații din NATO și mai adânc, printr-o manevră suficient de transparentă.

Evident, atât Moscova, cât și Pyongyang au negat ferm transferul pe front al soldaților nord-coreeni.

O astfel de acțiune nesăbuită a președintelui Putin ar fi însemnat, practic, o invitație directă către aliații Ucrainei de a se implica cu trupe în sprijinul lui Zelensky. Ori Kremlinul tocmai asta încearcă să evite.

Dacă situația din prima linie se înrăutățește pentru ucraineni, ar trebui să ne așteptăm și la alte încercări disperate ale lui Zelensky de a-și salva pielea. În primul rând în fața concetățenilor, pe care i-a târât într-un război sinucigaș și extrem de păgubos.

Tags:

Cum puteți sprijini proiectul Patrioților

Platforma Opozitia.net depinde exclusiv de donațiile Patrioților. Ea va exista cât timp VOI veți considera că are sens să existe. Fiecare donație, cât de mică, ne aduce mai aproape de Libertatea de altădată. Ne ajută să avem o voce din ce în ce mai puternică. Ne ajută să rezistăm în fața ofensivei nemaintâlnite din partea Globaliștilor fără niciun Dumnezeu.

Donează prin

Donează prin Transfer Bancar:

Conturi ING BANK
RO70INGB0000999906930786 (RON)
RO65INGB0000999911989038 (EUR - SWIFT INGBROBU)

Donează prin Revolut

Tel: 0791.287.318 --- @adrian6j60

  1. chiar au venit !
    dar tu nu prea esti la curent !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Link-uri utile

Ne gasesti pe

© opozitia.net | All rights reserved.
CONECTARE
Bine ați venit! Autentificați-vă in contul dvs