Trupele ONU de menținere a păcii din Liban, sub asediu

Printre alte națiuni, Italia cu 1.000 de soldați și Franța cu 700 contribuie semnificativ la trupele UNIFIL desfășurate în zona-tampon de la granița israeliano-libaneză. Nu mai puțin de zece mii de soldați din 40 de state își desfășoară activitatea sub misiunea ONU, într-o arie extinsă de aproximativ 1.060 kilometri pătrați, situată între extremitatea sudică a râului Litani și Linia Albastră – o graniță temporară de 120 kilometri, negociată după ultimul război dintre Liban și Israel, în 2006.

Forța ONU de menținere a păcii a denunţat ”încălcările şocante” ale poziţiilor sale de către armata israeliană, după ce două tancuri au intrat în forţă într-una dintre bazele UNIFIL. Incidentul s-a soldat cu cinci răniţi. Rezoluţia 1701 a Consiliului de Securitate al ONU prevede că numai armata libaneză şi misiunea ONU de menţinere a păcii ar trebui să fie desfăşurate în sudul Libanului şi stipulează o încetare a ostilităţilor de ambele părţi ale frontierei.

Potrivit armatei israeliene, incursiunea în baza UNIFIL a avut loc după ce luptători ai mișcării de rezistență Hezbollah au tras rachete antitanc din spatele bazelor ONU. Benyamin Netanyahu a afirmat că Hezbollah foloseşte poziţiile UNIFIL drept acoperire pentru atacurile sale împotriva Israelului şi i-a cerut şefului ONU, Antonio Guterres, să evacueze trupele de menţinere a păcii. ”UNIFIL – ieșiți din calea pericolului!”, a postat Netanyahu pe rețeaua X. Premierul Israelului a pretins că teroriștii Hezbollah i-ar folosi drept scuturi umane pe soldații UNIFIL.

Căștile albastre ale ONU ar putea să se retragă doar după o decizie a Consiliului de Securitate, întrucât Antonio Guterres nu are jurisdicție asupra trupelor UNIFIL.

În ultimele trei săptămâni, Israelul a desfăşurat o campanie de bombardamente intense împotriva sudului şi estului Libanului, precum şi a Beirutului, care s-a soldat cu peste o mie de victime (multe din rândul civililor). Ca de obicei în astfel de situații, aliații occidentali ai Tel Aviv-ului protestează cu jumătate de gură. Secretarul american al apărării, Lloyd Austin, i-a cerut omologului său israelian ”să asigure securitatea căştilor albastre şi a forţelor armate libaneze”.

Cel mai vocal a fost, deloc întâmplător, președintele Emmanuel Macron. Legăturile strânse dintre Liban și Franța datează încă din 1920, când Societatea Națiunilor a conferit Parisului mandatul de a administra Libanul, care a rămas sub control francez până la declararea independenței, în 1943. În ultimele decenii Franța a oferit Libanului sprijin sub multiple forme, inclusiv armament, instruire pentru forțele armate libaneze și suport tehnic.

Macron, timid ca o fată mare: ”Domnul Netanyahu nu trebuie să uite că ţara sa a fost creată prin votul Adunării Generale a ONU din noiembrie 1947. Şi, prin urmare, nu este momentul să ne rupem de deciziile ONU”. Preşedintele francez a adăugat că este ”total inacceptabil” ca soldaţii ONU să fie vizaţi în mod deliberat de forţele armate israeliene. Și premierul italian Giorgia Meloni a anunțat că va merge în Liban, criticând atacurile recente ale Israelului asupra forțelor UNIFIL. ”Jos mâinile de pe soldații italieni, ei nu sunt militanți Hezbollah”, a plusat ministrul italian de externe, Antonio Tajani.

Secretarul general adjunct al ONU pentru operațiuni de pace, Jean-Pierre Lacroix, a confirmat că trupele UNIFIL vor ”rămâne în toate pozițiile sale” în interiorul Libanului, în ciuda presiunilor venite din partea premierului israelian Netanyahu. La rândul ei, Stephane Dujarric, purtătorul de cuvânt al secretarului general al ONU, a declarat că „atacurile împotriva forțelor de menținere a păcii încalcă dreptul internațional, inclusiv dreptul internațional umanitar, și pot constitui crime de război”. Nimic ieșit din comun.

Rămâne de văzut dacă cei zece mii de soldați din zona-tampon asigurată de misiunea ONU de menținere a păcii vor reuși să rămână pe poziții, în pofida acțiunilor din ce în ce mai provocatoare ale armatei israeliene.

Tags:

Cum puteți sprijini proiectul Patrioților

Platforma Opozitia.net depinde exclusiv de donațiile Patrioților. Ea va exista cât timp VOI veți considera că are sens să existe. Fiecare donație, cât de mică, ne aduce mai aproape de Libertatea de altădată. Ne ajută să avem o voce din ce în ce mai puternică. Ne ajută să rezistăm în fața ofensivei nemaintâlnite din partea Globaliștilor fără niciun Dumnezeu.

Donează prin

Donează prin Transfer Bancar:

Conturi ING BANK
RO70INGB0000999906930786 (RON)
RO65INGB0000999911989038 (EUR - SWIFT INGBROBU)

Donează prin Revolut

Tel: 0791.287.318 --- @adrian6j60

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Link-uri utile

    Ne gasesti pe

    © opozitia.net | All rights reserved.
    CONECTARE
    Bine ați venit! Autentificați-vă in contul dvs