Cealaltă ocupație: Forțele SUA în Siria

 Un comentariu de Mohamed Nader Al-Omari pentru publicația The Cradle

În timp ce atenția lumii a fost concentrată asupra brutalităților statului de ocupație israelian, ocupația militară ilegală a SUA în Siria vecină a fost în mare parte neglijată. Acum, rezistența locală și regională se coalizează pentru a ataca direct ocupația americană.

Amplasarea strategică a bazelor militare americane în nord-estul Siriei nu este o coincidență. De la granița dintre Siria, Iordania și Irak, în sud-vestul țării, până la zonele de la vest de Eufrat, în nord-est, se află 28 de facilități americane – dintre care 24 de baze militare americane.

Această desfășurare, atent planificată cu obiective geostrategice specifice, este acolo doar pentru a servi intereselor locale, regionale și internaționale ale Washingtonului.

Conform datelor SUA, numărul soldaților americani de ocupație din Siria a crescut dramatic de la 50 de militari în 2015 la peste 2.000 la sfârșitul anului 2017. Rapoartele din aprilie 2017 au sugerat chiar că generalul de brigadă HR McMaster, pe atunci consilier pentru securitate națională, a luat în considerare desfășurarea a până la 50.000 de soldați în Irak și Siria.

Consolidarea militară substanțială a fost justificată de administrația Obama ca fiind necesară pentru a aborda instabilitatea internă din Siria, inclusiv creșterea terorismului și starea de slăbiciune a instituțiilor guvernamentale. Prezența militară a SUA a profitat de aceste condiții, exacerbate de intervențiile străine care au furnizat arme, bani și informații facțiunilor militante, de la așa-numita „Armată Siriană Liberă” la grupuri extremiste precum Frontul Al-Nusra și, mai târziu, ISIS.

De asemenea, SUA au sprijinit forțele kurde în stabilirea unei administrații autonome în nord-estul Siriei, o mișcare menită să echilibreze influența Moscovei după ce Damascul a solicitat intervenția forțelor aeriene ruse pentru a ajuta la contracararea militantismului susținut de străini.

Destabilizarea și blocada economică

Unul dintre obiectivele principale ale prezenței ilegale a SUA este jefuirea resurselor siriene de petrol și gaze. Acest lucru nu numai că finanțează activitățile proxeneților lor din Forțele Democratice Siriene (FDS) conduse de kurzi, dar consolidează, de asemenea, blocada economică asupra Siriei, exemplificată prin sancțiunile Legii Cezar impuse în iunie 2020.

La momentul respectiv, fostul emisar al SUA pentru Siria, James Jeffrey, a declarat că sancțiunile au contribuit la prăbușirea lirei siriene și au împiedicat politica economică a guvernului sirian, menționând că Damascul „este incapabil să gestioneze o politică economică eficientă și să efectueze spălare de bani în băncile libaneze”.

De asemenea, SUA utilizează veniturile din petrol pentru a-și finanța prezența militară și pentru a obstrucționa eforturile de reconstrucție ale Siriei. De exemplu, în august 2020, CNN a relatat despre un acord aprobat de administrația Trump care permite firmei americane Delta Crescent Energy LLC să exploateze câmpurile petroliere controlate de FDS.

Controlul Iranului și asigurarea intereselor israeliene

La nivel regional, prezența SUA urmărește să împiedice Iranul să stabilească conexiuni terestre la Marea Mediterană prin Irak și Siria. Această poziționare strategică servește, de asemenea, drept sprijin pentru baza aeriană Incirlik din Turcia, pe fondul tensiunilor tot mai mari dintre Washington și Ankara.

În plus, bazele americane din sud-estul Siriei și din apropierea frontierei irakiene conțin triburile arabe și protejează Israelul prin blocarea coridorului terestru dintre Siria și Irak. Mai exact, această mișcare a urmărit să izoleze Siria de aliații săi regionali, în special Iranul și Hezbollah, care reprezintă o amenințare directă la adresa Israelului.

Contracararea influenței Rusiei și Chinei

Pe plan internațional, prezența SUA în Siria ajută Washingtonul să își mențină dominația asupra ordinii globale, contracarând influența puterilor eurasiatice Rusia și China. Desfășurarea în Siria este văzută ca o barieră în calea inițiativei chineze Belt and Road, care amenință să consolideze creșterea economică a Beijingului într-un mod care ar putea submina poziționarea strategică a SUA.
În ciuda prezenței semnificative a SUA, sustenabilitatea pe termen lung a trupelor americane în teren ostil este incertă.

Eforturile Washingtonului de a schimba sistemul politic sirian au eșuat în mare măsură, iar bazele și facilitățile americane s-au confruntat cu atacuri din ce în ce mai dese din partea grupurilor de rezistență regionale. Din noiembrie 2023, soldații și instalațiile americane s-au confruntat cu 102 atacuri, reflectând opoziția tot mai mare față de ocupația americană a teritoriilor siriene.

Mai recent, succesul diplomației ruse și mișcările în direcția reconcilierii siriano-turce ar putea forța SUA să aleagă între confruntare și retragere.

Viitorul implicării SUA în Siria

Viitoarele alegeri prezidențiale din SUA ar putea influența, de asemenea, viitorul implicării americane în Siria. În cazul în care actuala administrație reușește să negocieze un acord regional de încetare a focului – și se declară serios interesată de revenirea la acordul nuclear iranian – ar putea opta pentru retragerea trupelor din Siria în ideea de a consolida sprijinul democrat. Dimpotrivă, dacă Donald Trump revine la putere, o potențială înțelegere cu Rusia ar putea accelera ieșirea SUA atât din Ucraina, cât și din Siria.

Din 2015, administrațiile americane succesive nu au reușit să furnizeze o cifră clară și coerentă privind prezența totală a trupelor americane în Siria. Cu toate acestea, estimările indică faptul că aproximativ 3.000 de soldați americani sunt staționați în diferite baze din guvernoratele Hasakah, Deir Ezzor, la vest de Eufrat și de-a lungul frontierei siriano-irakiene.

Desfășurările de trupe formează un „inel” strategic în jurul resurselor critice de petrol și gaze ale regiunii, care constituie cea mai mare parte a bogăției subterane a Siriei. Concentrarea bazelor americane în aceste zone relevă importanța lor în securizarea resurselor energetice și menținerea controlului asupra rutelor de transport pentru respectivele produse.

Asigurarea energiei și a suveranității Siriei

Baza Rmeilan, situată în nord-estul regiunii Hasakah, a fost primul avanpost militar american din Siria. Aceasta găzduiește aproximativ 500 de persoane a căror misiune principală este protejarea instalațiilor petroliere din regiune. Zona include aproximativ 1.300 de puțuri petroliere, care produceau între 120.000 și 150.000 de barili pe zi înainte de 2011 și aproximativ două milioane de metri cubi de gaz.

Baza Al-Shaddadi, situată la sud-est de orașul cu același nume, este poziționată strategic în apropierea celor mai importante rezerve de petrol din regiune. În vecinătatea sa se află câmpul Al-Gypsa, care conține aproximativ 500 de puțuri petroliere, fiind al doilea câmp petrolier ca mărime din Al-Hasakah. Baza acoperă, de asemenea, uzina de gaze Al-Shadadi, subliniind și mai mult rolul său critic în controlul resurselor energetice ale Siriei.

Baza câmpului Al-Omari din Deir Ezzor este cea mai mare și mai importantă bază americană din Siria și este situată în câmpul petrolier Al-Omari, care producea până la 80.000 de barili pe zi înainte de 2011. Această bază, împreună cu altele, precum câmpul Conoco, Tal Baydar, Life Stone, Qasrak, Himos și Al-Tanf, asigură dominația SUA asupra celui mai vital și bogat teren în resurse din Siria.

Prezența militară americană în nord-estul Siriei este o desfășurare strategică cu implicații de mare amploare. Deși a servit obiectivelor Washingtonului de a contracara influența iraniană, de a asigura interesele israeliene, de a epuiza economia Siriei și de a menține hegemonia SUA în Levant și în Golful Persic, trupele americane se confruntă acum cu amenințarea unor atacuri zilnice.

Rezistența față de prezența americană vine în prezent din partea triburilor arabe locale și a Axei de Rezistență din regiune, însă dinamica regională în continuă schimbare și potențialele schimbări post-electorale în politica externă a SUA pot extinde opoziția față de aceste forțe și, în cele din urmă, pot forța retragerea SUA din Siria.

Cu toate acestea, atâta timp cât SUA continuă să considere valoroasă prezența lor în regiune, este probabil să își mențină bazele militare și să își urmărească obiectivele strategice în Siria în viitorul apropiat.