Larry Johnson: ”Nu cred că Iranul blufează”

Este mai mult decât ironic faptul că scriu aceste rânduri la cea de-a 79-a aniversare a lansării bombei atomice asupra Hiroshimei. Consensul în cadrul comunității serviciilor de informații americane (CI) este că Iranul se va retrage și nu va face nimic prea provocator ca răspuns la asasinarea recentă a oficialilor Hezbollah și Hamas.

Presupunerea de lucru este că Iranul va urma același scenariu ca barajul din aprilie de drone, rachete de croazieră și rachete balistice care, la rândul lor, au fost în mare parte interceptate și distruse de mijloacele aeriene occidentale și israeliene. Scenariul este următorul: telefonul roșu de la Al Udeid va suna și se va încheia o înțelegere pentru ca ayatolahii să atace o parte din porcăriile Israelului (și al SUA) după ce vor fi depășite câteva obstacole. Cel puțin acesta este acordul pe care îl promovează secretarul de stat Antony Blinken.

Permiteți-mi să vă reamintesc ce a spus ambasadorul Iranului acum mai bine de o săptămână în fața membrilor Consiliului de Securitate al ONU.

Mesajul său a fost simplu și direct – fie ONU își exercită puterea și sancționează Israelul pentru atacul său asupra Iranului (vezi uciderea liderului Hamas Isamil Haniyeh), fie Iranul nu va avea altă opțiune decât să își exercite dreptul la autoapărare în temeiul articolului 51.

”Nicio dispoziție din prezenta Cartă nu aduce atingere dreptului inerent de autoapărare individuală sau colectivă în cazul unui atac armat împotriva unui membru al Organizației Națiunilor Unite, până când Consiliul de Securitate nu a luat măsurile necesare pentru menținerea păcii și securității internaționale. Măsurile luate de membri în exercitarea acestui drept de autoapărare vor fi raportate imediat Consiliului de Securitate și nu vor afecta în niciun fel autoritatea și responsabilitatea Consiliului de Securitate în temeiul prezentei Carte de a lua în orice moment măsurile pe care le consideră necesare pentru a menține sau restabili pacea și securitatea internațională.”

Nu cred că Iranul blufează. Iranul va lansa un atac asupra resurselor militare și/sau de informații israeliene, dar nu va încerca să distrugă complet Israelul.

Israelul, la rândul său, trăiește în propria sa lume de iluzii. Am primit următorul e-mail de la o cunoștință care este în contact cu unii dintre cei mai tineri membri ai forțelor de ocupație israeliene (IOF). Este revelator:

Acest soldat a fost pe teren în Gaza de la începutul operațiunii și tocmai a fost detașat pentru o lună, deci călătorește. El a declarat că lupta terestră este relativ simplă, din cauza utilizării de către Israel a unor forțe mari susținute de tancuri și de aviație. Cele mai mari neliniști sunt necunoscutele legate de intrarea în case și tuneluri. În general, soldații nu au fost uciși în lupte, ci din cauza faptului că au devenit ținte în repaus de la RPG-uri și, într-o mică măsură, de la capcane. El a observat, de asemenea, că populația civilă din Gaza va minți în legătură cu orice. Vă spun în față cât de mult urăsc Hamas, în timp ce au hărți ale „Palestinei” pe pereți, iar benzile desenate ale copiilor lor prezintă copii care înjunghie evrei, ceea ce copiii exersează la școală.
El a mai spus că, în timp ce soldații sunt capabili și agresivi, generalii superiori sunt laburiști/de stânga și defetiști. Prin urmare, ceea ce se aude în mass-media importante (inclusiv în cea israeliană) reflectă mai mult opiniile lor politice decât realitățile și abilitățile militare. El a declarat că populația generală din prezent îl susține în proporție de 90% pe Netanyahu și continuarea războiului, inclusiv orice ar trebui să facă Israelul în cazul în care Iranul sau Hezbollah ar ataca.
Cred că ar fi o greșeală să subestimăm capacitățile suplimentare pe care le are Israelul în cazul în care ar efectua operațiuni majore în Liban și Iran. Acestea nu vor fi războaie terestre precum cele din Gaza. Da, Hezbollah are tuneluri, majoritatea peste graniță, din câte am înțeles. Asta nu va ajuta prea mult împotriva unui nord al Israelului depopulat. Obiectivul Israelului în Liban nu va fi să extirpe Hezbollah, la fel ca Hamas, ci să îl împingă dincolo de râul Litani. Astfel, Hezbollah nu va avea o criză existențială și nu va avea motivația de a se sinucide pentru o bandă de 5 km de teritoriu. Ne întrebăm cât de multe informații are Israelul despre Iran și mullocrația sa. Având în vedere ceea ce a reușit deja să lovească acolo, ar putea fi capabil să provoace daune majore guvernului și liderilor IRGC. Va trebui doar să vedem. Marea întrebare în acest moment este dacă Israelul va lansa atacuri preventive asupra armatelor care se adună.

Diviziunea periculoasă din Israel între unii dintre comandanții militari de rang înalt și coloniștii sioniști este reflectată în acest e-mail. Multe dintre elementele cele mai extreme din guvernul lui Netanyahu fac presiuni pentru un atac preventiv asupra Iranului, inclusiv utilizarea armelor nucleare. Din câte înțeleg eu, nu sunt doar vorbe goale. Există o presiune serioasă și în creștere pentru a da ceea ce mulți dintre sioniști cred că va fi o lovitură de grație Iranului.

Iranul, la rândul său, nu atacă emoțional, ci pregătește cu atenție un răspuns care poate fi escaladat. Nu există nicio îndoială că Israelul poate provoca daune masive Iranului. Dar sioniștii se înșeală crezând că pot învinge și că Iranul nu poate face nimic pentru a-i afecta. Un atac israelian preventiv ar consolida afirmația Iranului conform căreia Israelul este un stat fără lege și criminal și ar conduce probabil la un atac și mai devastator decât cel planificat și pregătit în prezent.

Singura măsură rămasă pentru Statele Unite pentru a pune capăt acestei nebunii este să reducă toate finanțările și sprijinul militar pentru Israel. Acest lucru nu se va întâmpla. Este o imposibilitate politică având în vedere actualul vid de putere din Washington. Biden nu deține controlul, iar diverșii actori-cheie din administrația sa – Sullivan, Blinken și Austin – își urmăresc propriile agende înguste. Nimeni nu se gândește la imaginea de ansamblu.

O lovitură preventivă a Israelului, chiar și cu arme convenționale, este de natură să forțeze mâna liderilor din Orientul Mijlociu – precum Erdogan în Turcia, regele Abdullah al II-lea al Iordaniei și Sisi în Egipt – să ia măsuri directe împotriva Israelului. Cel puțin, Erdogan ar reduce probabil toate livrările de petrol către Israel din rezervele acestuia.

În cazul în care Israelul trece la nuclear, Rusia și China vor intra în joc, dincolo de ceea ce fac deja. O posibilitate este ca Rusia și China să fi oferit Iranului rachete hipersonice, cu condiția ca Iranul să le poată folosi doar dacă este atacat. De asemenea, este posibil ca Rusia să fi furnizat Iranului unele dintre cele mai bune sisteme de apărare aeriană ale sale, inclusiv personalul care să le opereze, în speranța de a slăbi sau chiar de a învinge un atac israelian. Dacă Iranul face ca Neo din Matrix – adică se ferește de toate gloanțele – i-ar permite să declare victoria fără a fi nevoit să distrugă Israelul. Recunosc, poate fi un pic exagerat, dar se poate spera.
Ceea ce mă îngrijorează este faptul că CI al SUA se pare că s-a blocat pe concluzia că Iranul latră și nu mușcă. Cred că nu iau în considerare acțiunile suplimentare pe care Hezbollah și Houthis le-ar întreprinde, care ar copleși apărarea aeriană a Israelului, chiar dacă ar primi un sprijin masiv din partea SUA și a altor țări NATO.

Nu învățăm niciodată. În ajunul Primului Război Mondial, mulți credeau că acesta se va încheia rapid, cu puține pierderi:

S-ar putea să ne surprindă să aflăm că unele sectoare ale publicului european erau în favoarea războiului în 1914. Impactul armelor moderne nu era bine înțeles și multe persoane din cadrul guvernului, armatei și populației civile își imaginau că conflictul va fi scurt. În cele din urmă, întrebarea esențială cu privire la Primul Război Mondial nu este de ce s-a întâmplat – au fost scrise nenumărate studii pe această temă – ci mai degrabă ce l-a determinat. Principala sa rădăcină a fost puternicul sentiment patriotic și național al claselor de mijloc rurale și urbane din Europa Centrală și de Vest.

Iată aforismul real scris de Mark Twain în 1874:

Istoria nu se repetă niciodată, dar combinațiile caleidoscopice ale prezentului imaginat par adesea construite din fragmentele rupte ale legendelor antice.

Ne aflăm pe pragul unui caleidoscop nuclear, iar imaginea este un spectacol de groază.